Selectați pagina

Mâhnirile şi supărările sunt ca şi cum ai avea șerpi înlăuntrul tău și aceștia te sfâșie, te mănâncă de viu

Mâhnirile şi supărările sunt ca şi cum ai avea șerpi înlăuntrul tău și aceștia te sfâșie, te mănâncă de viu

Părintele Simeon Kragiopoulos spunea:

„Te ispitește diavolul? Nu-l băga în seamă (întoarce-ți privirea dinspre el cu dispreț). Ai în tine vrăjmășie, de exemplu ai tristețe? Nu o lua în seamă. Simți deznădejde? Nu te mai gândi la ea.

Ai ceva în tine care este vrăjmaș al sufletului tău și literalmente te roade? Nu lua în seamă, nu îi acorda importanță.

M-au mâhnit, m-au supărat, m-au nedreptățit, mi-au făcut rău. Aștept să își ceară scuze de la mine…

Dacă gândești așa este ca și cum ai avea șerpi înlăuntrul tău și aceștia te sfâșie, te mănâncă de viu.”

Iar Sfântul Iacob Tsalikis, starețul mănăstirii Sfântului David din insula Evia spunea:

„Orice ispită care te răvășește psihologic nu o lua însă în seamă, treci peste ea, uit-o! Zilele noastre să se scurgă una după alta în liniște și în blândețe! Nu te mâhni, nu ține ispitele înlăuntrul tău și nu te supăra. Mâhnirile îl mănâncă (sfâșie) pe om. Pe mine mâhnirile mi-au făcut mult rău, m-am îmbolnăvit de inimă și de alte boli…”

Viața nu este așa de complicată. Iată ce spunea Sfântul Paisie Aghioritul:

„Bietele animale îl au ca dumnezeu (stăpân) pe om. Așa cum noi cerem ajutor de la Dumnezeu, așa și animalele cer ajutor de la om.

În Sfântul Munte am auzit de Gheron Teofilact de la Schitul Sfântului Vasile cel Mare că avea o prietenie strânsă cu animalele sălbatice.

Acestea simțeau (prin instinct, desigur, că suflet rațional nu au – n.trad.) iubirea lui și se duceau la chilia lui, când aveau nevoie de ajutor. Odată un pui de căprioară și-a rupt piciorul și apoi s-a dus șchiopătând lângă chilia părintelui și behăia (mugea) cu durere. Gheronda a ieșit și l-a văzut cum și-a întins piciorul rupt, ca și cum i l-ar fi arătat. I-a adus niște pâine uscată să mănânce și a luat două bețe de lemn, cu care a legat piciorul, ca să nu se miște. Apoi i-a spus căprioarei: Să mergi cu bine și peste o săptămână să vii din nou să te văd. Bunul părinte s-a înțeles cu animalul așa cum face doctorul cu un om bolnav, pentru că Gheronda devenise omul lui Dumnezeu…”

Sursa – site http://trelogiannis.blogspot.com/

traducere din limba greacă de pr. Ciprian Staicu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *