Selectați pagina

Lucia Hossu Longin, DEZVĂLUIRI despre TORŢIONARUL Vişinescu

Lucia Hossu Longin, DEZVĂLUIRI despre TORŢIONARUL Vişinescu

Lucia Hossu LonginDrama deţinuţilor politici încarceraţi în anii ’50 a revenit în atenţia opiniei publice în ultimele zile prin scoaterea la lumină a chipului unuia dintre cei mai cruzi torţionari pe care i-a avut România acelor vremuri: Alexandru Vişinescu.

Imediat după revoluţia din 1989 a ieşit la iveală, pe lângă realităţile unei societăţi mutilate de anii comunismului, şi adevărul despre crimele abominabile comise în închisorile politice. Printre cei care s-au “evidenţiat” din postura de comandant de penitenciar este şi Alexandru Vişinescu, cel care, la Râmnicu Sărat, l-a bătut, la propriu, cu mâna lui, pe cel căruia avea să i se spună “Seniorul”. “L-am căutat pe Vişinescu după revoluţie, prin `93 sau `94, dar nu am reuşit să fac interviu cu el. Am ajuns la uşa apartamentului lui, l-am văzut, dar n-am reuşit să-l conving, pentru că ştia bine ce a făcut. El l-a torturat pe Corneliu Coposu la Râmnicu Sărat. L-a bătut, l-a schingiuit, a făcut cu el lucruri îngrozitoare”, ne-a spus realizatoarea cunoscutului serial “Memorialul durerii”, Lucia Hossu Longin.

“A făcut lucruri groaznice”

“Talentul” de torţionar al lui Vişinescu căpătase un asemenea “rafinament” încât ajungea până la pedepsirea femeilor deţinute politic prin torturi aplicate în zonele intime. “Vişinescu este unul dintre cei mai mari torţionari ai României. În istoria penitenciarelor politice, el figura ca singurul care a torturat femei, adică le-a schingiuit în locuri sensibile. Era renumit pentru asta. Pe lângă că a făcut ce a făcut la Râmnicu Sărat, în plus de asta, a mutilat femei, a omorât femei, a făcut lucruri groaznice. Pur şi simplu, le agresa în zona sexuală, deci le tortura în acest mod”, a mai spus cunoscuta realizatoare de televiziune.

“Era un criminal înrăit, visceral”

O altă mărturie despre cruzimea de care a dat dovadă Alexandru Vişinescu între 1956 şi 1963, cât timp s-a aflat la conducerea penitenciarului de la Râmnicu Sărat, vine şi din partea unui comunist din vechea gardă. “Vişinescu era foarte dur, câinos la suflet, un om ordinar, parşiv. Era un criminal înrăit, visceral, din interiorul lui pornea tendinţa asta. Primea ordine, dar ar fi putut să le aplice mai blând, mai omeneşte. Şi acum are acelaşi comportament agresiv, ca dovadă stă faptul că a vrut să îl lovească pe acel cameraman”, a spus, pentru “ring”, fostul demnitar comunist Vlăduţ Nisipeanu.

Doamnă Lucia Hossu Longin, aţi făcut la un moment dat un top al torţionarilor din România de pe vremea comunismului.

Am scos o carte care se cheamă “Memorialul durerii – Seria neagră”, dar s-a epuizat, împreună cu DVD-urile. Erau biografiile a opt torţionari acolo.

În acest aşa-zis top ar intra şi acest Alexandru Vişinescu?

Eu am făcut o galerie a celor opt torţionari după ce am realizat interviuri cu ei. Pe Vişinescu l-am urmărit, dar n-am putut să fac interviu cu el. Am ajuns în uşa apartamentului lui, l-am văzut, dar n-am putut să fac interviu cu el pentru că nu m-a lăsat. Ştia bine ce a făcut… El l-a torturat pe Corneliu Coposu la Râmnicu Sărat. L-a bătut, l-a schingiuit, a făcut cu el lucruri îngrozitoare.

Personal a făcut chestiile astea sau a dat ordin cuiva?

Nu, el, personal, a aplicat pedepsele! Este unul din cei mai mari torţionari. În istoria penitenciarelor politice el figura ca singurul care a torturat femei, adică le-a schingiuit în locuri sensibile. Era renumit, celebru pentru asta. Pe lângă că a făcut la Râmnicu Sărat ce a făcut, în plus de asta, a torturat femei, a omorât femei, a făcut lucruri groaznice.

Cum este posibil ca un asemenea personaj să trăiască bine mersi şi să nu aibă niciun fel de probleme cu legea?

Gândiţi-vă că şi Caraman, că şi Enoiu, o mulţime sunt ori au fost în situaţia asta. Unii au fost chiar şi în Parlamentul României, Moiş şi alţii, imediat după 1990. Nu s-a întâmplat nimic. Pe toate astea a pus doamna procuror general NUP. Noi am făcut – când lucram la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului – un dosar cu trei sau patru dintr-ăştia care mai trăiau. Dar s-a pus NUP pe ele.

Cu Enoiu aţi reuşit până la urmă să faceţi interviu?

Nu, nici cu Enoiu nu am reuşit, pentru că se ascundea, n-am avut nicio şansă. Deci în carte erau Alexandru Nicolschi, Vasile Ciolpan, era Borcea, care a condus colonia Midia, la Canal – şi ăsta a fost unul dintre marii criminali. Mai era şi Szabo, care a condus minele de plumb. Deci am făcut cu cei cu care am putut realiza interviuri. Enoiu apare în Memorial în toate mărturiile, fie că sunt din anii ’50, fie că sunt din anii ’70. Acest om a fost o lungă perioadă torţionar.

Enoiu mai trăieşte?

Nu, Enoiu a murit acum un an sau doi, aşa am auzit. Din păcate, nu am putut să fac interviul cu el. Vă daţi seama că şi cu cei cu care am realizat interviurile am reuşit cu foarte mare greutate. Cu Liviu Borcea m-am dus la Cluj, tot aşa, cu greu, dar până la urmă am pătruns. A fost foarte greu. Când nu ai lângă tine nici poliţie, pe nimeni să te ajute, de multe ori te gândeşti că-ţi trage ăla un glonte în cap. Bine, nu era cazul, că nu-mi era frică mie, dar…

Interviul cu Nicolschi a fost destul de traumatizant pentru dumneavoastră!

Da, am şi declarat asta. După ce am făcut interviul, cred că o săptămână n-am dormit. Parcă mă vrăjise, eram absolut terminată. Mă gândeam cum de omul ăsta- figura lui şi tot ce făcea el – era un om asupra căruia timpul nu făcuse nicio schimbare. Era exact cum a fost în anii ’50. Am şi spus undeva că parcă a trăit sub un clopot de sticlă. Era la fel de dur, la fel de rău, la fel de răzbunător cum a fost în anii aceia. Nu se schimbase cu nimic. Era un om trecut de 75 de ani şi, cu toate astea, nu se schimbase.

Dar nu avea niciun regret pentru ce făcuse?

După 1968, comuniştii au început să facă şi ei puţină curăţenie, măcar de suprafaţă, şi atunci l-au scos din schemă. Singurul lui regret era că stăpânii pe care îi slujise nu fuseseră recunoscători faţă de el. Era supărat, aşadar, că nu a existat recunoştinţă din partea Partidului Comunist faţă de el pentru că îl slujise atât de devotat. Ăsta era singurul lui regret. De altfel, lui îi aparţine fraza aia, când a fost întrebat despre atâtea crime care s-au produs: “Ce, ştiam noi, bănuiam noi atunci că va veni 1989?” Mai târziu am avut în mână un dosar al caselor de partid, cum le-au luat, cum au confiscat mobilele, aurul etc. Acolo scria cum el s-a mutat în casa unei arhitecte pe care a scos-o peste noapte din imobil şi s-a mutat în toată averea ei: mobilă, bucătărie, paturi, lenjerii, absolut tot.

Se pare că şi Vişinescu este neschimbat din punct de vedere comportamental.

Gândiţi-vă că atunci când l-am căutat eu, după Revoluţie, la vreo trei ani, în ’93 sau ’94, el încă mai era – că în vremea aia au mai fost temătorii, ăştia, foştii schingiuitori – deci era dintre aceia care se temeau că va exista un proces, o judecată a timpului. Şi atunci se ascundeau, adică încercau să nu apară. Acum însă, când nimic nu se întâmplă, aţi văzut ce curaj pe el: înjura spre camere şi voia să dea cu pumnul. S-a văzut o oglindă clară a ceea ce sunt în stare să facă.

Cineva spunea într-un comentariu că aceştia ar trebui să fie judecaţi aşa cum au fost naziştii la Nurnberg.

Din punctul meu de vedere, pentru că sunt foarte bătrâni – deşi pe Maniu l-au băgat în închisoare la 75 de ani – nu aş fi cerut ca ei să facă neapărat închisoare, dar ar trebui judecaţi şi sancţionaţi cu pedepse cu suspendare, pentru că sunt prea bătrâni ca să îi trimiţi după gratii. Măcar să fie judecaţi, să realizeze ce-au făcut, pentru că ei nu realizează. Ei spun că au slujit legile pe vremea aceea, au slujit regimul din vremea aceea: “Dacă aşa mi s-a ordonat!” Dar dincolo de ordine, care într-adevăr erau criminale, era în ei un instinct către criminalitate.

Dar la ce le folosea până la urmă tot acest exces de zel?

Când erau numiţi într-o funcţie, se lua în considerare gradul lor de violenţă interioară. În cazul lui Liviu Borcea, el a fost trimis la şcoli un an sau doi. După doi ani li se făceau referate şi cei care erau mai cruzi şi mai bestiali, aceia erau menţinuţi. Cei care pactizau cu deţinuţii sau aveau gesturi umane erau înlăturaţi imediat. Deci, dincolo de legile pe care le-au aplicat, a fost propria lor cruzime şi propria lor sălbăticie care a existat şi s-a manifestat în nenumărate situaţii. Ciolpan, după cinci ani de Sighet, a fost înaintat în grad. Ei ştiau foarte bine că avansarea lor, cariera lor, avantajele materiale, primele, toate astea depindeau de cruzimea lor, de câţi morţi raportau, câte exterminări în închisoare, de câte mărturii strângeau. Ei mai adunau mărturii şi în cadrul închisorii, adică introduceau sisteme de ascultare şi puteau să mai cheme un deţinut să spună: “Uite, am auzit că ai povestit, ia, zi-ne numele cutare!” Deci astea erau criteriile în urma cărora erau avansaţi.

Aveau, aşadar, un fel de plan de îndeplinit.

Da, de pildă, la Canal aveau o normă de morţi. Aşa cum la Vişinescu se reţine că tortura femei şi le agresa în zona sexuală, deci le tortura în zona sexuală, despre Borcea se ştie că cei care nu mai puteau să muncească, erau bolnavi, cădeau, îi aduna într-o cameră, mureau, îi ducea într-un fel de morgă şi, înainte de a-i transporta de acolo, venea unul cu o suliţă şi îi înţepa de două trei ori în piept ca nu cumva să mai fie vreunul dintre ei muribund, să fie în viaţă.

“Avansarea lor, cariera lor, avantajele materiale, primele, toate depindeau de cruzimea lor, de câţi morţi raportau.” – Lucia Hossu Longin

“Dincolo de legile pe care le-au aplicat, a fost propria lor cruzime şi propria lor sălbăticie.” – Lucia Hossu Longin

Sursa: http://www.ziarulring.ro

4 Comentarii

  1. Ecaterina

    Acest Vișinescu a încercat să mă bată la statia de metrou Universitate, în vara anului 2013, când strângeam semnături pentru unirea Basarabiei cu România. Eram îmbrăcată cu un tricou negru, cu gardul verde legionar cusut în piept și cu șapcă neagră având la fel cusut gardul verde legionar. Spumega pur și simplu de furie. A venit la mine glonț, încercând să mă lovească cu pumnul. L-am văzut din timp (eu neștiind atunci cine este acest individ) și m-am ferit. A încercat să mă lovească din nou, i-ar m-am ferit și atunci au intervenit doi tineri, care au fost nevoiți să îl țină de mâini. Când i-a venit trenul l-au sfătuit să plece de acolo. Ulterior, după câteva luni, am aflat cine este. M-am cutremurat. Nu îmi venea să cred. Atunci am realizat cu toată ființa mea, că trecutul face parte din noi și că diavolul nu ne va lăsa niciodată în pace, că trebuie să luptăm continuu, că lupta nu se termină niciodată până la Judecata Domnului. Nu am să-i uit figura niciodată. Dumnezeu să ne păzească.

    Răspuns
    • slava

      “strângeam semnături pentru unirea Basarabiei cu România” mai degraba stringeai semnaturi pentru iesirea Rominiei din Ue sau anularea documentelor cu cipuri, asta e parerea mea personala

  2. Ecaterina

    Aș fi făcut și aceste lucruri „slava”, din tot sufletul, dacă aveam posibilitatea. Oricum, campania de strângere de semnături m-a învățat un lucru foarte important. Oricâte semnături strângi, niciodată nu vor fi de ajuns pentru a ne câștiga drepturile. Ca să nu spun că le strângem degeaba. Legile date de ocupanți nu sunt pentru noi, ci împotriva noastră.

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *