Selectați pagina

LEGE NOUĂ ÎN CHINA. Nu îţi vizitezi părinţii, mergi la închisoare!

LEGE NOUĂ ÎN CHINA. Nu îţi vizitezi părinţii, mergi la închisoare!

China_forumCopiii din China sînt obligaţi să îşi viziteze părinţii cînd aceştia ajung la bătrîneţe, altfel riscînd amenzi usturătoare sau chiar pedepse cu închisoarea.

Noua legislaţie chineză a intrat în vigoare ieri şi se adresează problemei tot mai importante a creşterii populaţiei îmbătrînite din China. Legea susţine că adulţii trebuie “să aibă grijă de nevoile spirituale ale părinţilor” şi “să nu îi neglijeze pe aceştia”.

Reglementările au fost catalogate drept ridicole de zeci de mii de chinezi pe internet. Tinerii se plîng că şi cei care locuiesc foarte departe de casa părintească trebuie să facă vizite regulat acasă.

Principalul scop al legii este de a trimite un mesaj educativ populaţiei, fiind şi un cap de pod în domeniul juridic. “Este o lege greu de pus în practică, însă nu imposibil”, a spus avocatul Zhang Yan Feng, pentru BBC.

Potrivit guvernului chinez, peste 178 de milioane de oameni aveau vîrste de peste 60 de ani în 2010. Pînă în 2030, numărul lor se va dubla. Legislaţia vine drept răspuns la mai multe poveşti apărute în presă despre bătrîni care au murit de foame în casele lor, iar într-un caz, o femeie în vîrstă de 91 de ani a fost bătută şi aruncată în stradă de nora ei, după ce a cerut ceva de mîncare.

 

Sursa:  newsland.com

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *