Selectați pagina

Laptele matern, tratament pentru cancer

Laptele matern, tratament pentru cancer

După ce au fost folosite injecţii cu substanţă minune din laptele matern în cazul unor pacienţi cu cancer la vezica urinară, cercetătorii de la Universitatea Lund din Suedia au constatat că aceştia au reuşit să elimine prin urină ceulele cancerigene moarte, mărind speranţele pentru dezvoltarea unui tratament cu potenţial mare de vindecare a bolii.

Testele de laborator arată că această substanţă, cunoscută sub denumirea de “Hamlet” are capacitatea de a distruge celulele canceroase, fără să le afecteze pe cele sănătoase. “Este absolut incredibilă capacitatea acestei substanţe de a ţinti tumorile şi de a ucide celulele canceroase”, explică, pentru DailyMail, Catharina Svanborg, specialistul care a făcut această descoperire.

Se pare că laptele matern conţine o proteină numită alfa-lactalbumină care se transformă într-un puternic agent anticancerigen odată ajunsă în intestine.

Descoperirea a fost făcută întâmplător în timp ce oamenii de ştiinţă căutau un noi substanţe antibiotice. Specialiştii au programat teste clinice pentru a verifica şi a înţelege pe deplin eficienţa substanţei cunoscută sub denumirea de “Hamlet”.

Sursa: eva.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *