Selectați pagina

Lagărul de la Miercurea Ciuc

Lagărul de la Miercurea Ciuc

”Pictez icoane noi de sfinți

Ce au să fie,

Izbesc în stâncile fierbinți

Și-aștept o nouă apă vie.”

( Nichifor Crainic)

Martiriul de la Ciuc – 21/22 septembrie 1939

Chinurile_InchisorilorAșezată în umbra munților Ciucului, spre Mureș, aproape de hotarul Țării Moldovei, închisoarea de la Miercurea Ciuc a fost construită de austro-ungari în vremea când Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic.

Începând din martie 1938 au fost aduși aici peste două sute de oameni, arestați la ordinul regelui Carol al II-lea imediat după instaurarea dicaturii regale. În câteva zile clădirea a fost înconjurată cu opt rânduri de sârmă ghimpată, s-au instalat posturi de observație și gărzi permanente. Așa a luat ființă lagărul de la Miercurea – Ciuc.

Prizonierii – în mojoritatea intelectuali străluciți- au transformat în scurtă vreme lagărul în Universitate. Prelegerile despre naționalism și Ortodoxie ale profesorului Nae Ionescu, incursiunile filozofice ale lui Mircea Eliade, conferințele despre literatură ale lui Radu Gyr au hrănit timp de mai multe luni sufletele deținuților de la Ciuc, alături de rugăciunea care se făcea neîntrerupt. Elita interbelică dădea astfel măsura profunzimii ei sufletești în fața suferinței.

Noaptea aceasta fusese extrem de zbuciumată. Mai toți avuseseră visuri îngrozitoare. Nicoară Iordache, cu chipul lui bun și vorba blajină liniști pe cei din dormitorul său și încheie cu obișnuita sa încurajare: ‘’O să fie bine!’’

La ora două noaptea, când unii ațipiseră, se aud desfăcându-se zăvoarele de la ușa principală, zornăit de chei, pași grei tropăind pe coridoare, bătăi puternice prin ușile dormitoarelor, însoțite de următoarea sinistră poruncă:

Sculați, domnilor, c-au intrat ungurii în Ardeal și trebuie inmediat să evacuați lagărul acesta și să mergeți o parte la lagărul din Vaslui și altă parte la lagărul din Bacău!

Nimeni n-a crezut ăn această sinistră înscenare, ci dimpotrivă toți și-au întărit și mai mult convingerea că ceasul suprem s-a apropiat. După ce fiecare și-a făcut câte o rugăciune, au coborât în grabă cu bagajele în curte. De după sârme, de jur împrejurul lagărului, sclipeau baionetele soldaților, ca o limbă de pădure metalică și vie.

După ce au coborât toți în curte, sublocotenentul, tremurând de tulburare, a citit lista de 44 de băieți ce urma să facă parte din primul lot. Sub o foarte puternică pază jandarmerească au scos astfel dintre sârme tot ce a avut lagărul mai bun, cele mai alese virtuți românești, pe care țara poate nu le va ami avea multă vreme. Cei rămași au fost urcați din nou în dormitoare și ușile ferecate din nou și păzite de jandarmi. Totuși au putut vedea de la ferestre vum toți cei scoți afară au fost orpiți în fața comandamentului și legați câte doi unul de altul. După aceea a fost încins tot grupul cu niște funii lungi. Când totula fost gata, au fost coborâți între jandarmi pe drumul în spirală ce se lasă prin tufiș apre șoseaua Odorhei- Ciuc.

La vreo sută cinzeci de metri, pe nesimțite jandarmii au rămas tot mai în urmă și când au ieșit într-un luminiș, din dosul unei tufe din dreapta o mitralieră a început să verse foc într-o rafală înspăimântătoare, căreia îi răspundeau ecouri prelungi de pe toate văile. Câteva vaiete înăbușite și grupul a început să se culce la pământ. Unii, în luptă cu moartea, zbătându-se, se ridicau iar de la pământ, dar iarăși îi culca mitraliera ucigătoare. Se înălțau apoi alții și astfel la scurte intervale mitraliera s-a oprit și iarăși a început de vreo zece ori, timp de opt sau zece minute cât a durat îngrozitorul masacru.

Din tot grupul nu a rămas decât o grămadă de trupuri în agonie, încleștate, unele peste altele, brăzdate doar de râulețe de sânge. Câte unul mai mișca mâna sau piciorul, sau, în supremă durere, se mai zbătea încă mușcând cu dinții din țărână.

După aceea călăii i-au dezlegat, auncându-i prin noroi. În urmă s-au mai auzit de patruzeci și patru de ori câte două gloanțe de armă înăbușite și apoi iar tăcere.

A doua zi lumea din împrejurimi a fost adusă de autorități la locul îngrozitorului supliciu.

Peste două zile cei împușcați au fost aruncați într-o groapă comună în cimitirul unui sat din apropiere, numit Toplița, douăzeci la un cap, douăzeci la altul și patru deasupra.

( cf. Aristide Lefa, “Cine au fost victimele de la Jilava”)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке