Selectați pagina

La maratonul organizat pentru cadrele didactice din Chişinău a bătut vântul

La maratonul organizat pentru cadrele didactice din Chişinău a bătut vântul

Dacă la alte maratoane de vaccinare oamenii stăteau la rînduri pe kilometri întregi, ieri, la maratonul organizat pentru cadrele didactice din Chişinău puteai să numeri pe degete profesorii care veneau la imunizare, relatează publika.md

sanitas bucuresti cotnra vaccinarii fortate

Centrul Municipal de Vaccinare şi-a deschis posţile la ora 8:00 dimineaţa. În trei ore, doar 20 de cadre didactice s-au prezentat.

Responsabilii din domeniul sănătăţii recunosc că se aşteptau la un număr mai mare de persoane.

“În prima zi de maraton au fost vaccinaţi peste 500 de persoane. Cel mai solicitat vaccin a fost Pfizer. 400 de persoane au solicitat vaccinul Pfizer.

Avem în stoc vaccinul Johnson & Johnson în valoare de o mie de doze, AstraZeneca, Sinopharm şi Pfizer”, a declarat Cristina Boclinca, şeful Centrului Municipal de Vaccinare.

Potrivit autorităţilor municipale, în Chişinău, din cei 13 mii de angajaţi din învăţămînt, peste 50% s-au vaccinat deja.

Reamintim că vaccinarea antiCOVID-19 în Republica Moldova este una benevolă, potrivit ultimelor informații cetățenii nu se grăbesc să se imunizeze din diferite motive, printre care, frica de vaccin și adesea imposibilitatea de a alege vaccinul cu care să fi imunizați.

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *