Selectați pagina

Jocurile Pokemon, pe lista neagră în Arabia Saudită

Jocurile Pokemon, pe lista neagră în Arabia Saudită

pockermonCel mai important organism religios din Arabia Saudită a publicat, joi, un document prin care interzice jocurile Pokemon, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Comitetul permanent pentru cercetare şi fatwe a declarat pe site-ul său că a emis din nou un decret privind jocurile Pokemon după ce „a primit numeroase întrebări” din partea publicului pe această temă. Este vorba despre o fatwa din anul 2001.

Fatwa care recomanda interzicerea jocurilor Pokemon fusese impusă în 2001 de către muftiul regatului, care le asimilase jocurilor de noroc interzise de islam.

Muftiul, cea mai înaltă autoritate religioasă din Arabia Saudită, a susţinut totodată că felul în care sunt concepute personajele jocului se bazează pe teoria darwinistă a evoluţiei speciilor prin selecţie naturală, respinsă de asemenea, de islam.

Autoritățile nu au precizat dacă decizia este legată de Pokemon Go, jocul de realitate augmentată, care a făcut senzaţie în lume de la începutul lunii iulie. Pokemon Go nu este încă disponibil oficial în această ţară ultra-conservatoare din Golf, însă a fost descărcat ilegal de numeroase ori.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *