Biserica Ortodoxă praznuieste astazi,17 aprilie, Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare care este închinată Maicii Domnului şi care datează din secolul al V-lea. Praznicul face referire la vindecarea unui orb care şi-a recăpătat vederea, după ce glasul Maicii Domnului i-a spus împăratului Leon cel Mare să-l ducă să se spele cu apa dintr-un izvor din apropierea Constantinopolului.

În ţara noastră, sărbă­toarea Izvorului Tă­mă­duirii capătă semnificaţii deosebite în­trucât pe lângă biserici sau mănăstiri există ape şi izvoare vindecătoare. Un loc deosebit, care ne oferă mărturii istorice în acest sens, este legat de Sfântul Apostol Andrei. În drumurile sale prin Dobrogea, Sfântul Andrei a poposit de multe ori la ape curgătoare, unde i-a botezat pe cei dintâi creştini străromâni. Un asemenea izvor se află astăzi la Mănăstirea Dervent, din judeţul Constanţa. Tradiţia spune că acesta a apărut în chip minunat când, însetând pe cale, Apostolul românilor a lovit cu toiagul o piatră din care a început să curgă o apă binecuvântată. Mănăstirea Dervent, posesoarea unui izvor tămăduitor, îşi deschide, cu ocazia hramului, porţile miilor de credincioşi sosiţi aici din toată ţara, dar şi din diasporă, odată cu slujba Privegherii. La ora 24:00, astăzi, 16 aprilie, slujitorii vor săvârşi Taina Sfântului Maslu, chiar la izvorul despre care tradiţia spune că ar fi ţâşnit din pământ atunci când Sfântul Apostol Andrei a împuns piatra cu toiagul. Conform tradiţiei, în ziua praznicului, după Acatist şi Sfânta Liturghie, pelerinii pornesc în procesiune la minunatul izvor, ce se află la peste 200 m de biserică.

Citeşte şi:  Sf. Serafim de Virița - O pildă despre puterea rugăciunii pentru aproapele

Având o tradiţie mai nouă, dar foarte cunoscută în Muntenia, izvorul tămăduitor de la Biserica „Buna Vestire“ din Brăila atrage în fiecare an mii de credincioşi, care consideră apele acestuia drept o mare binecuvântare de la Dumnezeu, mai ales că apa izvorăşte în fiecare an, prima dată, la sărbătoarea Izvorului Tămă­duirii. Apa minunată a fost descoperită în anul 1863 când a fost construită biserica. Aici, manifestările pastoral-misionare vor debuta încă din ajun cu slujba Vecerniei şi a Litiei, începând cu ora 17:00. „În ziua praznicului Izvorului Tămăduirii, începând cu ora 8:30, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, va săvârşi rânduiala de binecuvântare a apelor izvorului de sub Altarul bisericii, după care credincioşii prezenţi vor fi binecuvântaţi cu agheasmă. Programul liturgic al zilei va continua cu săvârşirea Sfintei Liturghii la Altarul principal al bisericii. Pentru pelerinii sosiţi din toată ţara şi de peste hotare pentru a lua apa sfinţită, Arhiepiscopia Dună­rii de Jos, prin Protopopiatul Brăila, a luat toate măsurile necesare în vederea adăpostirii pe timpul nopţii sau în caz de vreme nefavorabilă, precum şi pentru servirea unei mese calde. Parohia „Buna Vestire“ a pregătit alimente tradiţionale cu specific pascal, ouă roşii, cozonaci, sarmale, vin şi ceai cald pentru pelerinii veniţi din alte localităţi. Programul misionar şi social-filantropic dedicat acestei zile va continua cu vizitarea bolnavilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru a fi binecuvântaţi şi stropiţi cu agheasmă, prilej cu care vor primi iconiţe cu Învierea Domnului, apă sfinţită din «Izvorul Tămăduirii» de la biserica brăi­leană, precum şi alte daruri de suflet“, ne-a declarat pr. Gabriel Molocea, consilier misionar şi comunicare media al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Citeşte şi:  Minunea de pe câmpul de luptă aduce un soldat la credință

Şi Mănăstirea Ghighiu, de lângă Ploieşti, una dintre importantele locaşuri de cult ale Arhiepiscopiei Bucureştilor, îşi va sărbători hramul de Izvorul Tămăduirii. Aici, pelerinii se vor putea închina la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului-Siriaca şi vor lua agheasmă tămăduitoare din izvorul mănăstirii.

De asemenea, la Mănăstirea Glavacioc din judeţul Argeş, se află un izvor cu apă făcătoare de minuni. Acesta izvorăşte de sub Altarul bisericii şi iese la suprafaţă la poalele colinei pe care este aşezată mănăstirea. Apa lui formează un mic lac. Prima minune s-a petrecut cu Vlad Vodă Călugărul (1482-1496), care s-a vindecat de o boală de stomac. Şi la Mănăstirea Brâncoveni din judeţul Olt se află un izvor minunat unde a fost vindecat domnitorul Matei Basarab (1632-1654). Izvoare tămăduitoare se află şi la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, încă de la anul 1500, precum şi la Mănăstirea Horăicioara, din judeţul Neamţ.

Citeşte şi:  Sfântul Luca şi Sfântul Pante­limon, prezenţi în sala de operaţii

Diac. Ștefan Sfarghie

Izvorul Tamaduirii

Share This