Selectați pagina

Iudeii îl căutau la praznic şi ziceau: Unde este Acela?

Iudeii îl căutau la praznic şi ziceau: Unde este Acela?

Sfântul Chiril al Alexandriei
„Deci iudeii îl căutau la praznic şi ziceau: Unde este Acela?” (Ioan 7, 11)

Iudeii îl căutau pe Iisus nu pentru ca, aflându-L, să creadă. Căci, prevenind căutarea lor, li S-a arătat El însuşi pe Sine, după spusa Lui: „M-am făcut aflat celor ce nu Mă căutau şi M-am arătat celor ce nu întreabă de Mine” (Is. 65, 1). Dar din multa lor fărădelege, rostogolindu-se în deşartă căutare a elinilor, râvneau mai mult cele obişnuite acelora decât cele prin care se cuvenea să strălucească datorită harului de sus. Căci acei dintre elini ce socoteau că sunt înţelepţi, fiind plini de înţelepciunea lumească şi demonică, se pierdeau în lungi şi plictisitoare speculaţii şi, învârtindu-se în cercuri de teorii deşarte şi ţesând adevărul, sau ceea ce e bun şi drept prin fire, ca o pânză de păianjen, precum s-a scris (Is. 59, 5), se prefăceau a căuta ce este El după fire, şi-L închipuiau numai ca pe o umbră a adevăratei cunoştinţe. [ Îl căutau şi iudeii prin speculaţii filosofice, ca filosofii greci, în loc să se folosească de darul dat lor prin prevestirile revelate ale Proorocilor. Erau speculaţii care puneau preţ mai mult pe îndoieli despre caracterul personal al lui Dumnezeu şi despre putinţa Lui de-a Se face om prin iubirea faţă de oameni.] Rămânând astfel cu totul străini de gustarea virtuţii prin fapte şi goi de înţelepciunea de sus şi reală, se limitează la exerciţiile ce nu-i duc la nimic folositor, reduse fiind la simple cuvinte. Iar iudeii, la fel, fraţi şi vecini ai neştiinţei acelora, căutau pe Iisus nu ca, aflându-L, să creadă în El, cum L-a arătat firea lucrurilor, ci ca, refuzându-L prin multe defăimări, să aducă o flacără nestinsă asupra capetelor lor. Dar socotim că şi în alt mod îşi făceau cu totul deşartă căutarea lor. [Deoarece Iisus S-a arătat de fapt la sărbătoare în mod public, Sf. Chirii înţelege prin căutarea Lui de către iudei căutarea a ceea ce este El de fapt. Şi ei nu-L găseau drept ceea ce este de fapt, sau ca Dumnezeu întrupat, pentru că, în loc să se deschidă simplu realităţii Lui concrete, arătată în fapte minunate şi în puterea ce se răspândea din El celor lipsiţi de vicleşugurile unor speculaţii, se închideau realităţii, se închideau în aceste speculaţii, construind despre El teorii care se reduceau la vorbe neîntemeiate pe realitate.]

Ei se prefăceau numai că-L caută, socotind de fapt că nu este. Fiindcă trebuia, ziceau, ca Făcătorul de minuni să fie prezent acelora ce prăznuiau, mai degrabă prin plăcerea ce le-o procura vederea Lui, decât prin folosul ce-l puteau avea din minunarea cu privire la El (ca Dumnezeu). [Iudeii voiau să-L vadă mai curând ca pe unul ce se bucura de sărbătoare împreună cu ei, decât ca pe
unul ce îi chema la credinţa în El şi la o viaţă duhovnicească serioasă, rezultată din credinţa în El.]îmbrăcaţi în slava cunoştinţei Legii şi socotindu-se nu puţin învăţaţi în Sfintele Scripturi, au uitat de cuvântul proorocesc, care sună aşa „Căutaţi pe Dumnezeu şi, dacă îl aflaţi, chemaţi-L. Iar când Se apropie de voi, să lase cel necredincios calea sa şi bărbatul cel fără de lege, sfaturile sale şi să se întoarcă
la Domnul şi va fi miluit” (Is. 55, 6-7). Vezi că nu ajunge omului spre mântuire numai căutarea, ci trebuie ca, aflându-L pe Dumnezeu, să se întoarcă prin ascultare şi credinţă? Aşa se putea mântui poporul neînvăţat şi greu de condus al iudeilor. Dar, deoarece rămâneau şi în această privinţă foarte neînţelegători, vor auzi pe drept cuvânt: „Cum veţi spune voi: Suntem înţelepţi şi Legea lui Dumnezeu este cu noi? în deşert s-a făcut condeiul mincinos al cărturarilor. Ruşinatu-s-au înţelepţii, spăimântaţi, pierdutu-s-au. Ce înţelepciune este în ei? Pentru că au lepădat cuvântul Domnului” (Ier. 8, 8-9). Căci cum nu L-au lepădat, neprimindu-L? Şi cum nu-L vor necinsti, neferindu-se să întrebe în chip neînţelegător despre El: „Unde este Acela?” Căci este propriu celor ce dispreţuiesc şi celor ce nu voiesc să-L cinstească cuvântul „Acela”[Neindicându-L pe Iisus pe nume, ci spunându-I „Acela, ” îşi arată un fel de indiferenţă, sau de lipsă de respect faţă de El. Evitând să-L numească Iisus şi Hristos, arătau că nu voiau să creadă că El e Mântuitorul şi Unsul lui Dumnezeu, venit de la Dumnezeu, deci Fiul lui Dumnezeu cel întrupat.], deşi trebuia să se bucure la ei de o deosebită preţuire prin marile Lui fapte.

“Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan” , Sf. Chiril al Alexandriei,  PSB 41

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: