Selectați pagina

Istorioară cu tîlc: Sfinții fac numai ceea ce Dumnezeu le poruncește, nimic de la sine

Istorioară cu tîlc: Sfinții fac numai ceea ce Dumnezeu le poruncește, nimic de la sine

„Textele imnografice nu îl prezintă pe Sfântul Nicolae numai ca un mustrător al celor fărădelege, dar și ca apărător al păcătoșilor (desigur, spre îndreptarea lor), după exemplul Celui care a apărat-o pe femeia adulterină de uciderea cu pietre, pe desfrânata care i-a uns capul cu mir a ferit-o de batjocorirea celorlalți, iar pe vameșul Zaheu nu l-a respins.

Vrednicul de pomenire Gheron Ghelasie Simonopetritul a relatat spre apusul vieții sale pământești următoarea istorioară, pe care am auzit-o din gura lui și vom încerca să o redăm din memorie, la aproximativ 30 de ani după aceea:

Gheron Ghelasie obișnuia să îl cinstească pe Cuviosul Ioan Casian, care este prăznuit de Biserică în data de 29 februarie și de aceea este cinstit numai o dată la patru ani. Gheronda povestea sub formă de istorioară cu tâlc următorul lucru: Cuviosul Ioan Casian s-a plâns în fața Tronului Dumnezeirii pentru prăznuirea lui numai o dată la patru ani, în vreme ce alți Sfinți au mai mult de o dată de prăznuire în fiecare an.

Atunci Dumnezeu a poruncit îngerilor să îl cheme pe Sfântul Nicolae. După o îndelungă căutare, Sfântul Nicolae a venit în fața Tronului Ceresc obosit și ud tot, din cap până în picioare.

La întrebarea: Nicolae, unde ai fost? Răspunsul a fost: au avut nevoie de mine niște oameni în timpul unei furtuni, erau în pericol de moarte!

Întorcându-se spre Cuviosul Ioan Casian, Dumnezeu i-a spus: Acum înțelegi de ce Nicolae este cinstit nu numai de două sau de trei ori pe ani, ci în fiecare săptămână? (joia)”

Notă: desigur, această istorioară trebuie înțeleasă cum trebuie, în sensul că Sfinții fac numai ceea ce Dumnezeu le poruncește, nimic de la sine, însă autorul a vrut să arate bunăvoința și dragostea Sfântului Nicolae, care vrea ca toți păcătoșii să se izbăvească din primejdii și să se mântuiască întru Adevărul lui Hristos!

Sursa – http://trelogiannis.blogspot.com/2018/12/blog-post_30.html

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Статьи на русском языке

Статьи на русском языке

Comentarii