Selectați pagina

Iradierea şi tratamentul chimic al alimentelor

Iradierea şi tratamentul chimic al alimentelor

alimente-organice-300x259În ultimii ani, firmele de producere a alimentelor au dezvoltat noi tehnologii şi metode pentru conservarea produselor. Iradierea, modificările genetice şi tratarea chimică a alimentelor sau a culturilor din care sunt obţinute acestea ridică semne de întrebare la care medicina nu poate sau nu vrea să dea, până în prezent, un răspuns categoric.

Iradierea alimentelor

Primele alimente iradiate experimental au fost fructele şi legumele. În 1930, în SUA, s-a observat că, în urma expunerii la radiaţii ionizante, fructele şi legumele şi-au păstrat prospeţimea un timp mai îndelungat, insectele şi microorganismele care se dezvoltă în ele în mod natural fiind distruse. Deşi au apărut proteste şi mai mulţi cercetători au încercat să tragă un semnal de alarmă privind eventualele consecinţe dăunătoare asupra sănătăţii, Administraţia Alimentelor şi a Medicamentelor a SUA (U.S.Food and Drug Administration – FDA) a aprobat, în 1963, iradierea alimentelor, cele dintâi produse iradiate fiind grâul şi făina. Ulterior, metoda s-a extins la carne, legume, fructe şi condimente.

Pro şi contra

Încă de la primele experimente, s-au ridicat voci împotrivă, însă susţinătorii metodei au avut câştig de cauză. Conform oficialilor americani, iradierea nu are efecte nocive. Ei susţin că acest procedeu elimină bolile produse de microorganisme prin alimente, această tehnologie fiind folosită şi la conservarea alimentelor pe care NASA le-a asigurat astronauţilor în timpul zborurilor spaţiale. Metoda – zic ei – nu are efecte negative: „alimentele iradiate nu devin radioactive; în alimente nu apar substanţe care pot fi periculoase pentru om; valoarea nutriţională rămâne neschimbată”. La ora actuală, se folosesc trei tehnologii de iradiere a alimentelor:

Tehnologia prin iradiere cu raze gamma foloseşte substanţe radioactive – Cobalt 60 sau Cesiu 137. Razele gamma au o mare putere de pătrundere. Ele sunt folosite de peste 30 de ani pentru sterilizarea instrumentelor medicale şi la tratamentul cancerului. Substanţele radioactive folosite emit raze gamma permanent, de aceea, sursa folosită la iradierea alimentelor este menţinută într-un bazin cu apă (care absoarbe razele emise). Când este folosită, sursa radioactivă este scoasă din apă, într-o cameră cu pereţi foarte groşi. Alimentele supuse tratamentului sunt aduse în camera respectivă şi expuse razelor gamma, pentru o perioadă definită de timp. După folosire, sursa este reintrodusă în bazinul de apă.

Razele X sunt folosite de scurt timp la iradierea alimentelor. Aparatura folosită este o versiune mai puternică a celei utilizate în spitale pentru explorarea radiologică. Ca şi razele gamma, razele X pătrund prin alimentele cu grosime mare şi necesită protecţie în timpul operaţiunii, care trebuie să se desfăşoare în încăperi cu pereţi foarte groşi.

Mănunchiurile de electroni sunt produse de un tun de electroni, dispozitiv asemănător dispozitivului de la tuburile TV. Are putere mică de pătrundere în alimente de aproximativ 3 cm. Se foloseşte la produsele subţiri. Metoda este folosită în ultimii 15 ani.

Iradierea anumitor alimente vizează în primul rând creşterea semnificativă a perioadei de conser vare a acestora. În urma unor modificări genetice, alimentele iradiate nu mai pot germina, iar factorii externi (microorganisme, bacterii, mucegai) sunt paralizaţi, drept pentru care produsele respective pot fi păstrate o perioadă mai mare de timp, fără a se degrada. În urma acestei proceduri, produsele îşi păstrează înfăţişarea aproape neschimbată, pe termen lung.

Anihilarea bacteriilor din alimente nu este un lucru de dorit, pentru că acestea au un efect pozitiv pentru sănătatea consumatorilor, în vederea întăririi sistemului imunitar; mai mult încă, omorârea lor continuă duce treptat la întărirea tot mai mare a rezistenţei bacteriilor dăunătoare. Pe lângă aceasta, iradierea distruge numai bacteriile, iar nu şi toxinele bacteriene.

Pierderea vitaminelor şi apariţia radicalilor liberi rămâne însă cea mai controversată problemă în privinţa iradierii alimentelor. Prin iradiere, produsele îi păstrează aspectul iniţial, dar ele sunt secătuite de vitamine, săruri şi minerale, devenind adevărate cimitire microscopice, nemaifiind benefice sănătăţii consumatorului.

Deoarece, până în prezent, nu s-a dovedit ştiinţific însă o legătură directă între consumul de alimente iradiate şi apariţia unor forme de cancer, procesul de iradiere a unor alimente se practică în continuare. Nu se cunosc încă efectele secundare, pe termen lung, pe care aceste alimente iradiate le pot avea asupra organismului uman. Cu toate acestea, numeroase studii de specialitate au evidenţiat riscuri şi dezavantaje pe care le implică iradierea alimentelor, precum următoarele: apariţia radicalilor liberi, care favorizează apariţia cancerului; apariţia unor tulburări metabolice sau genetice, în urma consumului frecvent de alimente lipsite de anumite vitamine.

Prin iradiere, alimentul respectiv este omorât. Chiar dacă îşi păstrează mult timp prospeţimea, este o aparenţă, fiindcă, în realitate, noi consumăm o conservă ale cărei proprietăţi iniţiale au dispărut.

Prezenţa unei concentraţii ridicate a unui anumit mutagen în alimentele iradiate va spori incidenţa cancerului.

Fără marcaj

Deşi iradierea a început să se practice pe scară largă, producătorii de fructe şi legume nu recurg la ea, preferând clasica metodă a tratamentelor chimice. În pieţele din România 99% dintre fructele şi legumele aduse din import sunt iradiate. Paradoxal, deşi aceste produse au un preţ mult mai scăzut decât aşa-numitele alimente ecologice, ele ajung să fie vândute la un preţ mult mai mare decât cel al produselor similare autohtone. În plus, legumele şi fructele din import nu poartă marcajul obligatoriu, conform legislaţiei în vigoare, care să atenţioneze cumpărătorul că aceste produse au fost tratate prin iradiere.

Tratament chimic

În afară de iradiere, alimentele mai sunt tratate şi pe cale chimică: fructele şi legumele se introduc în suspensii de fungicide din grupa dicarboxinidei sau a benzinidazolului (substanţe chimice utilizate pentru combaterea ciupercilor dăunătoare plantelor – n.r.). Multe dintre firmele producătoare, din dorinţa de a vinde cât mai multe produse, nu respectă timpul de pauză, adică perioada în care substanţele chimice cu care se tratează fructele şi legumele devin inofensive. Acestea ar trebui să fie puse în vânzare abia după 18 – 21 de zile de la momentul tratării, ori putem avea garanţia că acest lucru se întâmplă?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *