Selectați pagina

Pr. Ioan Teşu – Folosul ispitelor. Adevărata teologie a necazurilor sau a încercărilor

Pr. Ioan Teşu – Folosul ispitelor. Adevărata teologie a necazurilor sau a încercărilor

Sfinţii Părinţi despre scopul încercărilor: ’’Pentru necazul săracilor şi suspinul sărmanilor, acum mă voi scula, zice Domnul, îi voi aşeza în mântuire…’’ (Psalmi 11, 5).

Cele mai frumoase sentinţe sau exprimări despre rolul duhovnicesc al încercărilor şi suferinţelor din această viaţă ni le-au lăsat Sfântul Marcu Ascetul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ioan Scărarul şi mai ales Sfântul Isaac Sirul, care vorbeşte despre o adevărată teologie a necazurilor sau a încercărilor.

Necazurile, în viziunea acestor Părinţi duhovniceşti au mai multe dimensiuni şi urmăresc mai multe scopuri, în planul iconomiei divine, cu privire la fiecare persoană umană. Mai întâi, prin necazuri, Dumnezeu ne îndepărtează de păcate şi de patimi. Fiind o consecinţă a păcatelor noastre sau ale altora, încercările pot fi evitate prin ura păcatului. Pe de altă parte, ele îndeamnă la o tot mai accentuată pocăinţă, prin care se restabileşte transparenţa firii noastre în plan duhovnicesc. Încercările au la bază “o judecată dreaptă a lui Dumnezeu”.

Scopul lor general este dobândirea vieţii virtuoase întru smerită cugetare. Sfântul Isaac spune că virtutea est maica întristării, iar aceasta naşte smerenia, care aduce harul Sfântului Duh. Ele sunt un mijloc de verificare a ataşamentului ostenitorului faţă de Dumnezeu sau faţă de lume şi ispitele ei. Celor dintâi, spune Cuviosul Nichita Stithatul, adică celor ce sporesc în dragostea faţă de Dumnezeu, El le dăruieşte har îndoit, în timp ce pe cei robiţi lumii şi amăgirilor ei, Dumnezeu îi biciuieşte cu ispite şi necazuri şi mai mari, până când vor ajunge şi ei, prin lacrimi, să câştige neplăcerea faţă de lucrurile văzute şi nestatornice, îndreptându-se spre Dumnezeu, sensul şi raţiunea lor supremă. Prin osteneli şi necazuri, spune Sfântul Maxim, sufletul se curăţă de “murdăria plăcerii şi smulge cu totul afecţiunea faţă de lucrurile materiale, descoperindu-i paguba ce o are din iubirea faţă de ele”. Scopul lor este, deci, profund duhovnicesc: evitarea mândriei şi dobândirea smeritei cugetări. Ele au scopul de a dobândi conştiinţa neputinţei noastre şi conştiinţa puterii dumnezeieşti, de a dobândi simţirea curată, duhovnicească a harului Duhului Sfânt. Sfântul Isaac spune că răsplata nu se dă virtuţii, nici ostenelii pentru ea, ci smereniei ce se naşte din ele. Dacă aceasta lipseşte, dacă încercările sau necazurile nu îl conduc pe pătimitor la smerenia adevărată, în deşert se fac cele dintâi”. Necazurile ce vin asupra noastră au scopul de a ne proba, de a ne încerca tăria credinţei şi puterii noastre duhovniceşti, dar, în acelaşi timp, ele dau firii umane tărie, răbdare, înţelepciune şi nădejde.

1 Comentariu

  1. simona

    Slavit sa fie Dumnezeu !
    Nu am mai citit de mult un cuvant atat de inchegat si curat. Multumim , parinte Ioan Tesu , sa ne mai scrieti astfel de cuvinte minunate , rupte din spiritualitatea Sfintilor Parinti ! Sa ne traiti!

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *