Selectați pagina

Inventii pentru controlul mintii umane

Inventii pentru controlul mintii umane

computer-brainPrintr-o simpla apasare de buton, întreaga populatie a unui stat poate sa devina fericita sau disperata. Exista posibilitatea controlului de la distanta al fiintei umane si poate fi modificat comportamentul acesteia folosind diferiti stimuli exteriori, pornind de la cei perceptibili si mergând pâna la cei care nu sunt accesibili simturilor obisnuite. Lumina si sunetul modulate într-un anumit fel pot transforma omul atât în sens benefic, inducând stari de fericire si optimism, cât si în sens distructiv, prin introducerea unor stari depresive care pot sa conduca la sinucidere. Aceste lucruri sunt cunoscute înca din cele mai vechi timpuri si, spre exemplu, de multe ori muzica clasica a fost compusa urmarind înca de la început inducerea anumitor stari. De asemenea, muzica din filme sugereaza chiar mai mult decât o face imaginea în sine. Ceea ce s-a urmarit însa prin tehnicile de control a mintii a fost ceva si mai subtil. Prin metode care se adreseaza în special maselor largi de
oameni si care nu pot fi detectate usor, se vizeaza o conditionare mentala totala. De la mijloacele rudimentare ale anilor 60, 70 arsenalul de metode si dispozitive destinate controlului mental s-a îmbogatit foarte mult. Cu toate ca majoritatea inventiilor erau menite sa ajute fiinta umana, fiecare dintre cele pe care le prezentam aici si care au fost patentate în Statele Unite sunt folosite in programele de cercetare ale CIA pentru Mind Control (controlul mintii):
1. 3951134: aparat si metoda pentru monitorizarea si modificarea undelor cerebrale de la distanta
2. 4858612: o metoda si un aparat pentru stimularea auzului la mamifere cu ajutorul microundelor;
3. 3773049: aparat pentru tratamentul bolilor neuropsihice si somatice cu ajutorul caldurii, luminii, sunetelor si undelor electromagnetice de foarte înalta frecventa (VHF);
4. 3576185: metoda de inducere a somnului, folosind modularea sunetelor si a luminii;
5. 5507291: metoda si aparatul asociat pentru a determina de la distanta starea emotionala a unei persoane;
6. 4048986: metoda de identificare a unui individ si de diagnosticare, folosind polarizarea undelor;
7. 5458142: dispozitiv pentru monitorizarea câmpului magnetic emanat de un organism;
8. 5330414: aparat de inducere a undelor cerebrale;
9. 3884218: metoda de inducere si mentinere a diferite nivele de somn în fiinta umana
10. 3837331: sistem si metoda pentru a controla sistemul nervos al unui organism viu;
11. 5213562: metoda de a modifica starile la nivel mental, emotional si chiar fizic în fiinta umana
12. 3712292: metoda si aparat pentru a produce semnale sonore modulate în frecventa pentru inducerea somnului;
13. 4335710: dispozitiv pentru inducerea unor forme cerebrale de unda specifice;
14. 4573449: metoda pentru a stimula adormirea si relaxarea unei persoane;
15. 3835833: metoda pentru obtinerea unor efecte neurofiziologice;
16. 3662758: aparat stimulator pentru organele musculare cu transmitator extern si receptor implantabil;
17. 4883067: metoda si aparat pentru a transforma electro-encefalograma în muzica pentru a induce si controla diferitele stari psihologice si fiziologice sau pentru a controla un instrument muzical;
18. 5356368: metoda si aparat pentru inducerea starilor de constiinta dorite.
Lista este mult mai lunga, acestea sunt doar unele din cele care au fost cuprinse în patentele SUA, dar exista multe altele ascunse de legea tacerii.   Pentru a va convinge, în continuare va prezentam unul dintre patentele din categoria “mind control”.

Metoda si sistem pentru modificarea constiintei

Patent SUA 5123899 (23 iunie 1992)

Un sistem pentru modificarea starilor de constiinta umana implica folosirea simultana a mai multor stimuli, de preferinta sonori, având diferite forme de unda si frecvente.

Acest patent face referire la alte patru patente americane: 3576185 (Apr.1971), 3762396 (Oct. 1973), 4227516 (Oct. 1980) si 4834701 (Mai 1989).

Scopul acestei inventii este de a induce diverse stari de constiinta unui subiect uman, folosind mai multi stimuli sonori.

Este deja cunoscut de foarte mult timp (din anii 1960 – 1970) ca exista o legatura între ritmurile electroencefalografice al creierului uman si starea de constiinta a subiectului. Pentru o stare normala, frecventa undelor cerebrale este de 7 – 14 Hz si se numesc unde alfa. Atunci când o persoana este stresata si agitata, frecventele sunt de 14 – 28 Hz si au fost numite unde beta. O persoana normala, în timpul somnului are unde cerebrale de 1,75 – 3,5 Hz numite delta. Cercetatorii au evidentiat si alte frecvente cerebrale asociate cu alte stari normale si anormale de constiinta: theta (3,5 – 7 Hz), gamma (28 – 56 Hz), omega (0,875 – 1,75 Hz), epsilon (56 – 112 Hz) si zeta (112 – 224 Hz).

Cercetarile de pâna acum (1992) s-au focalizat asupra modificarii starilor de constiinta umane folosind unde de tip alfa si delta, urmarindu-se astfel inducerea unor stari de relaxare si somn.

În patentul SUA 3762396 din 2 oct. 1973 intitulat “Metoda si aparat pentru inducerea somnului prin aplicarea de pulsuri electrice pe multiple zone din creier” prezinta un sistem pentru inducerea somnului, tratamentul diverselor maladii psihosomatice precum si înlesnirea hipnozei la subiectul uman.

Un alt patent SUA, 3576185 din 27 Apr 1971, intitulat “Metoda de inducere a somnului folosind sunete si lumini modulate” descrie un aparat si o metoda pentru inducerea somnului folosind doua semnale sonore de frecventa 40 – 80 Hz modulate în amplitudine. Diferenta de frecventa între cele doua semnale este de numai 0,5 – 2 Hz. Se pot folosi si stimuli optici.

În patentul 4834701 din 30 Mai 1989 intitulat “Aparat pentru inducerea reducerii frecventei de unda cerebrala” se folosesc doua semnale sonore de frecvente beta care difera între ele astfel încât atunci când sunt aplicate simultan, rezulta o frecventa noua de tip alfa. Se foloseste pentru cresterea capacitatii de învatare (sau pentru îndoctrinarea cu anumite convingeri).

În patentul 4227516 din 14 Oct. 1980 se prezinta un aparat pentru stimulare electro-fiziologica. O prima unda este generata cu frecventa mai mare decât undele cerebrale, care este însa modulata cu o a doua frecventa din gama undelor cerebrale (alfa, beta, etc). O a doua frecventa este folosita la fel ca si prima, pentru a purta (prin modulare) o unda cerebrala. Astfel, folosind trei frecvente (din care numai una specifica creierului), aplicate sub forma a doua sunete audibile, se obtin efecte de inducere a somnului, a unei stari hipnotice, etc…

Toate aceste patente folosesc aparate complexe. Scopul acestui patent (5123899 din 23 iunie 1992) este de a obtine aceleasi rezultate si chiar a le depasi pe cele amintite mai sus, folosind un aparat simplu, ieftin si eficient. Tendinta creierului este de imitare a mediului ambiant: daca în exterior se aplica sunete de o frecventa din gama alfa, atunci creierul va intra si el în starea de constiinta specifica undelor alfa. Cercetarile recente au demonstrat ca subiectul poate sa nu fie constient de aceste sunete, adica chiar daca el nu le poate auzi, aceste sunete opereaza totusi cu eficienta, determinând trecerea creierului în zona de frecventa dorita.

Patentul acesta ofera un mod de a obtine o multime de stari modificate de constiinta prin folosirea simultana a mai multor frecvente sonore, care vor trebui sa fie într-o relatie de armonicitate specifica. De exemplu, daca sunetul principal are o frecventa de 10 Hz, celelalte frecvente vor trebui sa fie armonice (o octava):
arm. frecv. arm. frecv.
______________________________________
-8 2.5 +1 11.892
-7 2.973 +2 14.142
-6 3.536 +3 16.818
-5 4.204 +4 20
-4 5 +5 23.784
-3 5.946 +6 28.284
-2 7.071 +7 33.636
-1 8.409 +8 40
______________________________________
Interesant este ca se pot induce stari de constiinta complexe folosind mai multe asemenea armonici simultan. Printre aplicatiile practice posibile amintim cresterea capacitatii de munca, eliberarea stresului acumulat, etc.

În încheiere, subliniem ca aceasta metoda nu necesita aparatura de înalta performanta, fiind suficiente sisteme audio de larga raspândire actuala.

Sursa: terraencyclopedia.org

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *