Selectați pagina

Întinare are împărtăşania din singurul fapt că îl pomeneşte [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfânta Liturghie – Sf. Theodor Studitul

Întinare are împărtăşania din singurul fapt că îl pomeneşte [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfânta Liturghie – Sf. Theodor Studitul

SCRISOAREA 500

Lui Isihie protonotarul

Frumoasă este epistola preabunei vredniciei tale, ca una care scoate din comoara bună a inimii tale şi ca una care străluceşte prin frumuseţea dragostei, iar nicidecum ca una ce ne-a cinstit pe noi, cei neciopliţi, cu cuvinte de laudă. Căci când am fost eu, precum zici, sfeşnic care arde şi luminează, prin care stăpânul meu, fiind luminat, s-a veselit, sau izvor care izvorăşte limpezimi din care iu­birea ta a scos cuvânt de mântuire, iar nu, dimpotrivă, mai degrabă „s-a întunecat mai mult decât funinginea înfăţişa­rea noastră” din pricina netrebniciei vieţuirii noastre ca să grăim după proroci (Plângeri 4, 8) şi cuvântul a slă­bit, neavând puterea cea din lucrare spre întărirea celui ce ascultă?

(…)

Iar a treia problemă a cuvântului tău spune că sunt unii monahi care par că se ţin de dreapta credinţă şi au răbdat multe prigoniri pentru adevăr, dar care petrec împreună şi mănâncă împreună cu ereticii şi cu cei ce fac pogorăminte [ereticilor] şi sunt de părere că acest lucru este indiferent şi că de un oarecare părinte li s-a legiuit să păzească [doar] acestea trei: să nu fie binecu­vântaţi de eretici, să nu cânte împreună cu mai marii lor şi să se depărteze de împărtăşirea pâinii lor. 

In legătură cu cele rânduite de Sfinţii Părinţi trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împre­ună, nici a avea vreo părtăşie cu ei nu am primit, ci „Vai!” se rosteşte asupra celor care au părtăşie cu ei, fie şi doar la mâncare sau băutură sau [simplă] relaţie. Aşa încât învăţător străin şi în afara propovăduirii [evanghelice] este cel ce zice acelea, oricine ar fi între oameni.

*********************

SCRISOAREA 531

Fiului Dorotei

Am cunoscut, fiule iubit, şi din epistola ta bine scrisă, credincioşia şi dragostea ta faţă de noi smeriţii, lucru care este semn al adevăratei supuneri, chiar dacă noi suntem păcătoşi şi de nimic. Pentru aceea să fii păzit pe mai de­parte, ca să fii bine plăcut Domnului şi să luminezi prin virtute în frăţia ta, şi, desigur, nu numai acolo, ci şi în multe alte [frăţii]. Căci binele, prin firea lui, nu se poate ascunde, ci pe cel care îl lucrează, chiar dacă pare că se ascunde, îl face arătat [tuturor], numindu-l „cetate a lui Dumnezeu”, după cum e scris (cf Mt. 5, 14). Atât despre aceasta.

Iar despre subiectul despre care ai însemnat, adică despre a face pomenire [poiein mnemen] pentru cutare, eşti dator a şti dacă în vremea morţii chiar dacă mai înainte a avut împărtăşire cu erezia, din pricina fricii omeneşti a mărturisit pe faţă aceasta şi dacă a luat vreo epitimie. Iar dacă în acest chip s-a împărtăşit de împărtăşania ortodoxă şi s-a unit cu aceasta în chip firesc este rânduit la pome­nirile ortodocşilor, bunul nostru Dumnezeu, pentru multa iubire de oameni, primindu-l, chiar şi în ceasul cel de pe urmă, pe cel ce se căieşte şi judecându-l pe el aici. Aşa încât, dacă astfel stau lucrurile, nu refuza să faci liturghii [poieistai leitourghias] pentru el către Dumnezeu. Dar dacă nimic din acestea nu s-a întâmplat, ci era în părtăşie cu erezia şi nu a ajuns să se împărtăşească de trupul şi sângele Domnului (căci ereticească e pâinea aceea, şi nu trup al lui Hristos), nu trebuie să se îndrăznească a face liturghie [eipein sunazin] pentru el (căci cele dumneze­ieşti nu sunt de joacă), ca nu cumva cel ce face cerere pentru unul ca acesta să audă: „Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău” (Iac. 4, 3). Altceva să-ţi spun nu am, după cât îmi este cunoscut mie adevărul. Căci nici o împărtăşi­re nu este între lumină şi întuneric, nici este rânduit cu ortodocşii cel ce nu are părtăşie cu ortodoxia, chiar da­că este în ultimul ceas. Căci unde va fi aflat, acolo va fi judecat şi ce fel de merinde a primit pentru viaţa veşnică, cu aceea va fi şi numărat.

In rest, roagă-te pentru mine. Te îmbrăţişează domnul arhiepiscop şi fraţii tăi. Pe fraţii dimpreună cu tine îi salut ca pe copiii mei, iar pe doamna Tecla, ca pe o fiică în Hristos.

***************

SCRISOAREA 534

Lui Simeon monahul

Intrebarea pusă de cinstita ta [faţă] ar fi trebuit să pri­mească limpezire de la tine însuţi. Căci nu eşti dintre cei neiniţiaţi [nebotezaţi în dreapta credinţă], ci dintre cei care pot să-i folosească şi pe alţii.1 Fiindcă „ce fel de împărtăşire este”, zice Apostolul, „între întuneric şi lumină, sau ce parte are cel credincios cu cel necredincios?” (cf. II Cor. 6, 14-15). Aşadar, dacă paharul binecuvântării este împărtăşi­rea de sângele lui Hristos şi pâinea pe care o frângem este împărtăşirea de trupul lui Hristos, e limpede că paharul ereticesc şi pâinea [ereticească] este împărtăşire de potrivni­cul. Şi dacă acestea astfel le mărturisim, e clar că şi în cazul celor adormiţi, cu care împărtăşanie [au murit], de aceea au şi parte. Iar noi, în cazul unora ca aceştia, trebuie să ne pă­zim să nu facem pomenire la Sfânta Liturghie [ten anaforan poieistai] spre osânda [noastră], ca să nu au­zim „cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău” (Iac. 4, 3)2.

(1 Probabil monahul întrebase dacă pot fi pomeniţi la Sfânta Litur­ghie eretici adormiţi. Sfântul spune că această chestiune ar trebui să fie limpede oricărui creştin şi că ea este problemă neclară doar pentru unul nebotezat. E limpede că toate neclarităţile lumii contemporane, în ceea ce priveşte ecumenismul şi dreapta credinţă, derivă din faptul că nu ne asumăm conştient ortodoxia. Doar cel neiniţiat în chip con­ştient are îndoieli de acest gen.

2 Nu cerem cu dreaptă credinţă, adică după voia lui Dumnezeu.)

*****************

SCRISOAREA 553

Către soţia unui spătar al cărei nume e Mahara

Ce frumoasă e epistola nobleţei tale, pe de-o parte, dic­tată în limba ţinutului tău, pe de alta, revărsându-se de multul har al smeritei cugetări şi, ceea ce e uimitor, având un mod de a spune lucrurile neobişnuit, ca şi cum ar avea ceva dăruit de Dumnezeu pe dinăuntru. Însă de unde, fi­ind noi păcătoşi, este atât de mare credinţa ta şi revărsarea ta evlavioasă faţă de noi? Ori [poate faci aceasta] pentru ca să ne fie cunoscută şi nouă care şi ce fel de evlavie ai, atrăgând la ea împreună cu tine, ca pe o mâncare pusă pe o masă dumnezeiască, şi pe domnul şi capul tău [soţul], dar şi pe doamnele surori?

Prin urmare, în acest fel este dumnezeiesc de încântă­toare epistola voastră şi pune în valoare şi mai frumos tră­săturile dreptei voastre credinţe. Dar eu nu sunt destoinic în a vă spune să vă dăruiţi cu totul smereniei mele. Insă nu nouă, ci lui Dumnezeu daţi-vă cu totul. De aceea sun­tem datori şi să ne bucurăm de viaţa voastră bună, şi să ne rugăm pentru ca să [aveţi parte de] cele sfinte, şi să vă împărţim, [însă] doar ceea ce avem, şi să vă oferim cu­vântul nostru sărac. Pe acesta dându-ţi-l acum, te întreb, pentru ce motiv caută domnia ta ca eu să-i arăt despre dumnezeiasca împărtăşanie şi pentru ce te împărtăşeşti [aşa de] rar, [doar] la câţiva ani? Căci acest lucru trebuie să aibă un oarecare motiv. Fiindcă problema nu constă pur şi simplu în a te împărtăşi rar sau în fiecare zi, ci tre­buie să ne împărtăşim cu conştiinţă curată. „Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie”, zice, „osândă lui îşi mă­nâncă şi bea, nedeosebind trupul Domnului” (I Cor. 11, 29). Prin urmare, dacă în acest mod cercetezi cele ale tale şi eşti cu evlavie [trezvie], aşteptând vremea [curăţi­rii conştiinţei], bine faci, fie că [te împărtăşeşti] mai des, fie mai rar; şi hotar în acest lucru nu este altul decât apropierea cu inimă curată, pe cât îi este cu putinţă omului. Dar dacă cineva, din pricina unei greşeli, are o [stare] ce îl opreşte de la împărtăşanie, e limpede că acela atunci se [poate] împărtăşi când împlineşte canonul pentru ea.

Iar [la întrebarea] dacă trebuie să se cerceteze iarăşi din pricina ereziei, [răspunsul este]: acest lucru e absolut necesar.1 Căci a te împărtăşi de la un eretic sau de la unul învinuit pe faţă pentru vieţuirea sa, ne înstrăinează de Dumnezeu şi ne face familiari diavolului.2

Aşadar, cercetează [bine], o, fericito şi să se potriveas­că cercetarea ta într-un oarecare fel cu cele spuse [mai îna­inte] şi în acest chip apropie-te de [Sfintele] Taine. Şi să fie ştiut tuturor că acum erezia care stăpâneşte în Biserica noastră este cea a adulterilor. [O], de-ar fi cruţate de ea şi cinstitul tău suflet împreună cu surorile şi capul tău!

Şi mi-ai spus că te-ai temut să-i spui preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh la liturghie. Ce să-ţi spun acum de­spre acest lucru nu văd, decât că întinare are împărtăşania din singurul fapt că îl pomeneşte [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sfânta Liturghie.

Iar Domnul, Cel Ce vă conduce pe voi în atâta măsură a dreptei credinţe, însuşi să vă păzească şi să vă păstreze nevătămaţi şi întregi şi cu trupul, şi cu sufletul, spre tot lucrul bun şi spre toată îndestularea în viaţă, mă refer şi la căsnicia voastră, şi la preaevlavioasele surori, rugându-vă toţi pentru nevrednicia noastră.

(1 Doamna întrebase dacă trebuie ca omul să cerceteze în legătură cu preotul unde se împărtăşeşte.

2 Deci e importantă, în egală măsură, şi vieţuirea preotului, şi cre­dinţa lui dogmatică, şi nici unul din aceste lucruri nu este indiferent.)”

Sfantul Theodor Studitul

 

”Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi” , (Sf. Theodor Studitul)

 

Sursa: Stranaortodoxa.wordpress.com

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: