Selectați pagina

Interviu cu Wesley J. Smith: Cultura morţii – Epoca “fă rău” din medicină

Interviu cu Wesley J. Smith: Cultura morţii – Epoca “fă rău” din medicină

BioEdge: Aceasta este o ediţie complet revizuită a unei cărţi pe care aţi publicat-o în urmă cu 16 ani. În opinia dvs., există astăzi mai puţin respect pentru viaţă în cultura medicală americană ? Există puncte luminoase ?

Wesley Smith: Mă tem că există mai puţin respect pentru egalitatea dintre oameni şi sfinţenia vieţii în domeniul îngrijirii sănătăţii în general, şi nu numai în Statele Unite ale Americii. Într-adevăr, am schimbat subtitlul cărţii în Epoca ‘fă rău’ din medicină deoarece se confruntă acum cu evoluţii în propria mea ţară, ca şi în afara SUA. Noi toţi suntem conectaţi, astfel că ce se întâmplă în Canada are impact asupra Australiei, ce se întâmplă în SUA poate avea o influenţă asupra Africii de Sud.

Am observat în decurs de 15 ani, de la prima ediţie a Culturii morţii, că pretutindeni în lumea dezvoltată şi occident vedem o lipsă de respect teribilă şi crescândă pentru valoarea intrinsecă a celor mai slabi şi vulnerabili dintre noi. Eutanasia s-a răspândit ca o murdărie şi a devenit tot mai toxică. De pildă, în Belgia, uciderea cu ajutorul medicului este acum corelată cu recoltarea de organe – inclusiv de la persoanele bolnave mintal. Raţionalizarea îngrijriii sănătăţii, care este discriminare medicală flagrantă şi insultătoare, este o ameninţare crescândă. Propaganda continuă să susţină înlăturarea regulii donatorului mort în medicina transplantului de organe, chiar susţine propuneri pentru recoltarea de la pacienţi vii cu infirmităţi cognitive profunde.

Dacă există vreun ,,punct luminos”, acesta trebuie găsit printre profesioniştii din domeniul medical – medici, infirmiere, farmacişti, asistenţi etc – care continuă să se opună acestor programe bioetice utilitariste şi lucrează în tranşeele medicinei clinice cu un angajament constant pentru sănătatea şi valoarea egală a tuturor pacienţilor.

BioEdge: O problemă gravă în abordarea chestiunilor precum cercetarea pe celule stem, mamele surogat, îngrijirea inutilă şi altele este că oamenii (inclusiv politicienii) par pur şi simplu să nu fie interesaţi – cel puţin până ajunge să-i afecteze. Cum putem obţine alegători şi legiuitori care să se gândească mai profund la aceste chestiuni ?

Wesley Smith: Este o problemă dificilă. Presa populară devine tot mai mult de tip tabloid în modul în care abordează ştirile. Sunt rare articolele care informează populaţia generală despre ideile ameninţătoare şi radicale emanate de mediul academic, în revistele de specialitate, şi de liderii instituţiilor medicale sau bioetice.

Unul din scopurile cărţii este de a-i pune în gardă pe cititori cu privire la ameninţarea potenţială cu care ei sau cei dragi lor s-ar putea confrunta într-un mediu clinic – notaţi, eu nu spun ‘se vor’, ci ‘s-ar putea’ – pentru a le da posibilitatea de a-şi pregăti o apărare dacă s-ar face o tentativă de a împinge un pacient vulnerabil afară din barca de salvare.

În mod ironic, presa poate fi extrem de utilă în astfel de circumstanţe, deoarece în timp ce sectorul jurnalistic face o treabă groaznică când relatează în general despre chestiunile bioetice – şi susţine cu putere sinuciderea asistată – el pune adeseori reflectoarele pe cazurile individuale de asuprire medicală a pacienţilor particulari, lucru care poate personaliza chestiunea într-un asemenea fel încât să câştige atenţia şi simpatia publicului general.

Marele (efect) dezinfectant al ,,luminii” poate fi foarte puternic în asemenea vremuri. Într-adevăr, sunt convins că din acest motiv medicina transplantului de organe rămâne o iniţiativă în mare măsură morală şi etică. Este de asemenea cea mai mare apărare împotriva conceptului inutilităţii medicale. Pentru că oamenii resping în general astfel de idei proaste şi aceasta acţionează ca un bastion popular împotriva invaziilor utilitariste.

BioEdge: Aţi petrecut decenii scriind şi dezbătând chestiuni legate de viaţă. Dintre sutele de bioeticieni pe care i-aţi citit şi cărora le-aţi luat interviu, cine este cel mai bun şi cel mai rău (reprezentant) ?

Wesley Smith: Există câţiva bioeticieni despre care eu cred că oferă o cale minunată înainte în gândirea despre chestiunile complexe cu care se confruntă bioetica. În primul rând este regretatul Paul Ramsey (1913-1988). Conceptul său de ,,pacient ca persoană” a fost o perspectivă crucială, neîndoios una care a declanşat una dintre dezvoltările cu adevărat pozitive în bioetică, de exemplu, dreptul de a refuza intervenţiile medicale nedorite. Problema pe care o vedem astăzi în bioetică este că mulţi din domeniu vor să trateze unii pacienţi ca non-persoane.

Cred că Leon Kass aduce o pledoarie intelectuală puternică pentru aplicarea şi analizarea chestiunilor bioetice prin prisma demnităţii umane intrinseci, motiv pentru care numirea sa de către preşedintele George W. Bush în funcţia de conducător al Consiliului pentru Bioetică al Preşedintelui a fost întâmpinată cu atât de multă critică în mişcarea bioetică.

Dame Cicely Saunders (1918-2005), marea binefăcătoare din domeniul medical care a conceput azilul modern, este o mare eroină pentru mine. Am fost onorat să-i iau un interviu la Azilul St. Christopher pentru prima ediţie a cărţii, şi acel material rămâne în această ediţie.

Sunt atât de mulţi alţii demni de a fi menţionaţi. Prietenii mei William Hurlbut de la [Universitatea] Stanford îmi vine imediat în minte, Jennifer Lahl de la Centrul pentru Bioetică şi Cultură, cu care am lucrat îndeaproape, Richard Doerflinger, care m-a ajutat extraordinar de mult la început, când am devenit interesat de domeniu, şi mentorul meu în opoziţia faţă de sinuciderea asistată, Rita Marker, conducătoarea Consiliului pentru Drepturile Pacienţilor.

Sper că nu-i va strica reputaţia în domeniu, dar mă simt ataşat de Art Caplan. Ne-am încrucişat săbiile în mai multe ocazii şi adeseori nu sunt de acord cu el. Dar el este foarte priceput în chestiunile de transplant de organe. Noi am fost co-autorii unui articol în USA Today în care am cerut reforme importante pentru azil. Îl găsesc mai deschis faţă de opinii contrare decât majoritatea, şi dispus să vadă pericolele din politicile pe care le susţine.

Nu sunt de acord în mod fundamental cu Thaddeus Mason Pope în privinţa a nimic, dar respect sinceritatea lui – nu înveleşte cucuta în zahăr – şi apreciez profund lucrarea pe care o face de a arhiva diferitele cazuri din tribunal care implică bioetică din toată lumea.

În termeni de ,,cei mai răi”, sunt atât de mulţi ! Joseph Fletcher a otrăvit domeniul, după părerea mea. Idei extrem de toxice susţinute de o măiestrie în scris nemaipomenit de convingătoare. Peter Singer, pe care eu îl numesc ,,fiul lui Fletcher”, a popularizat ceea ce eu numesc ,,teoria condiţiei umane” în bioetică, care devalorizează valoarea intrinsecă a vieţii umane atât de insultător. Nu sunt un susţinător al lui Julian Savulescu, pentru a nu spune mai mult.

Cu tristeţe, cred că una din cele mai puternice, chiar brute, influenţe bioetice din societate a avut Jack Kevorkian, ale cărui idei odioase de a folosi eutanasia în scopuri utilitariste şi abordarea sinuciderii asistate punând accent pe moartea-la-cerere au pus stăpânire pe locuri ca Belgia şi Olanda şi mă tem că în curând şi pe Canada.

BioEdge: Descrieţi bioetica ca pe un fel de religie. Care este crezul acestei noi credinţe ?

Wesley Smith: Este mai mult o convenţie corectă, cred. Dacă un ,,bioetician” nu are un calificativ în faţa numelui, precum ,,conservator” sau ,,catolic”, cei mai mulţi dintre ei sunt războinici ai culturii activiste, extrem de liberali din punct de vedere politic, şi utilitarişti în abordarea lor, fie explicit fie în consecinţe. De asemenea, mişcarea pare tot mai dispreţuitoare faţă de credinţa religioasă. Cred că cel mai remarcabil aspect al tuturor acestor lucruri este că valorile curentului majoritar din bioetică nu sunt în acord cu vederile majorităţii oamenilor. Şi totuşi se presupune că noi urmăm călăuzirea lor ,,expertă” în stabilirea de politici publice şi etici medicale cruciale. Eu cred că nu este adevărat.

BioEdge: Haideţi să privim cu atenţie în viitor. Care sunt bătăliile pentru care vă pregătiţi, chestiunile mari ?

Wesley Smith: Sinuciderea asistată şi eutanasia vor continua să fie chestiunile fierbinţi din bioetică. Inutilitatea medicală. Apărarea drepturilor la conştiinţă medicală pentru profesioniştii din domeniul îngrijirii sănătăţii care doresc să adere la valorile hipocratice va fi (o problemă) uriaşă la nivel internaţional. Vreau să spun, că dacă nu suntem atenţi, peste două decenii s-ar putea ca o persoană să nu mai poată găsi un medic care să nu fie dispus să te ucidă în anumite circumstanţe, perspectivă pe care eu o găsesc extrem de înfricoşătoare.

Cred că raţionalizarea îngrijirii sănătăţii va deveni de asemenea o chestiune fierbinte crescândă în SUA, mai ales dacă Hillary Clinton va fi aleasă şi controlul centralizat al Legii de Îngrijire Ieftină asupra medicinei americane va deveni încă mai centralizat. Şi abordarea implicaţiilor etice ale CRISPR va avea o perspectivă descurajantă.

BioEdge: În noua ediţie, aţi adăugat un capitol despre transumanism. Nu sunt ei doar o mână de fani inofensivi ai serialului Star Trek ?

Wesley Smith: Mai degrabă înrudiţi cu ‘tribbles’ din Star Trek, luaţi individual ei sunt inofensivi, dar dacă li se permite să se înmulţească, ar putea fi letali.

Ca eugenia şi bioetica înaintea sa, transumanismul este o mişcare de sus în jos, fiind dirijată din rândul intelectualităţii. Nu sunt preocupat atât de mult de dezvoltarea tehnologiilor transumaniste sau de o ,,confiscare reală a evoluţiei umane” – ca şi cum am avea înţelepciunea pentru o astfel de misiune. Dar cred că valorile mişcării aparţin unui excepţionalism explicit anti-uman, eugenic în perspectivă, care va folosi ingineria genetică pentru a proiecta dinainte succesorii după chipul şi asemănarea ţelurilor transumaniste, care va bloca libertatea individuală a succesorilor planificaţi prin puterea nudă a geneticii.

Într-un plan mai practic, lobby-ul transumanist ar putea devia resursele de la preocupările practice spre căutări fantastice sau narcisiste. Este interesant cum transumanismul devine o religie materialistă, completă, cu prooroci, eshatologie şi o credinţă în viaţa veşnică aici şi acum, mai degrabă decât în lumea de dincolo.

Cum s-a exprimat Dylan ? ,,Trebuie să slujeşti pe cineva”. Pentru transumanişti, acel ,,cineva” este tehnologia şi năzuinţa pentru ,,singularitate”. Ca şi cum ai urla în vânturile şuierătoare ale nihilismului din cartea mea.

BioEdge: Am fost destul de mişcat de propria dvs. experienţă legată de sinucidere, infirmitate şi îngrijirea celor vârstnici. Cum v-au modelat opiniile aceste experienţe ?

Wesley Smith: Am intrat în această încurcătură după ce o prietenă s-a sinucis sub influenţa literaturii Societăţii Hemlock. Ea s-a sinucis când a împlinit 76 ani, de ziua ei de naştere, şi am văzut la prima mână cum a convins-o mesajul perfid al Societăţii Hemlock că sinuciderea îţi dă încredere de sine.

În prezent am grijă, la mine acasă, de mama mea de 98 ani, care suferă de o formă gravă de Alzheimer. Am văzut de foarte aproape cât de devastatoare este această boală – nu este doar pierderea memoriei – şi cât de uşor ar fi să o manipulezi pe ea către o moarte pripită. Constrângerea se face în spatele uşilor închise, unde nu te poate proteja nici ,,un set de linii directoare”.

Am fost pătruns de importanţa de a trata muribunzii ca egali şi ca ,,noi” în urma pregătirii mele ca voluntar la un azil. Curajul şi tăria sufletească ale familiilor pe care le-am urmărit în timp ce-i îngrijeau pe cei iubiţi ai lor care erau pe moarte indiferent de preţul emoţional mi-a atins o coardă esenţială. Comunitatea pentru drepturile celor cu infirmităţi a dezvăluit, cred eu, puterea şi demnitatea de a opune rezistenţă faţă de atitudinile indiferente şi discriminatorii întâlnite prea frecvent în contextul medical, care percepe vieţile oamenilor cu infirmităţi a fi mai puţin vrednice de îngrijire totală decât ale celorlalţi oameni.

Apreciez în mod special insistenţa lor că nimeni nu ar trebui să-şi ,,câştige” valoarea morală deţinând ,,caracteristici” pe care cei cu puterea de a decide stabilesc că au o importanţă mai mare.

BioEdge: Nu puteţi scăpa fără o întrebare despre alegerile prezidenţiale americane. Care dintre candidaţi este mai probabil să răstoarne ,,cultura morţii” ?

Wesley Smith: Mă tem că nici unul din ei. Dacă Hillary Clinton devine preşedinte, ea va accelera curentele actuale cu mult entuziasm, nu numai în SUA, ci la nivel internaţional. Nu cred că Donald Trump s-a gândit – sau îi pasă prea mult – la chestiunile bioetice, şi nu îmi fac nici o iluzie că el se va război cu bioetica într-un mod fundamental. În orice fel s-ar termina alegerile, pentru chestiunile care mă preocupă cel mai mult vine iarna. Este doar o chestiune de cât frig va fi în această iarnă şi cât de bine ne putem izola noi înşine împotriva îngheţului.

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 100/septembrie-octombrie 2016

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: