Selectați pagina

Infractori moldoveni, condamnați în Marea Britanie pentru escrocherii cu carduri bancare

Infractori moldoveni, condamnați în Marea Britanie pentru escrocherii cu carduri bancare

interpolDoi cetățeni moldoveni, cu vârstele de 26 și 30 de ani, originari din Ialoveni, au fost reținuți și condamnați în Marea Britanie, fiind învinuiți de escrocherii. Totul s-a întâmplat în urma desfășurării operațiunii “Hamlet” în Marea Britanie.

Potrivit poliției, indivizii, aflându-se pe teritoriul Marii Britaniei și utilizând dispozitive specifice de copiere a cardurilor bancare, intenționau să sustragă bani din bancomate.

În urma perchezițiilor efetuate la domiciliile acestora din or. Purfleet/Essex, Marea Britanie, forțele de ordine au descoperit utilaj specific pentru copierea cardurilor bancare, calculatoare și celulare. De asemenea au fost depistate și ridicate 8.096 de carduri bancare (aproximativ 3.400.000 de Lire Sterline) ce urmau a fi utilizate de infractori pentru sustragerea banilor din bancomate.

Cei doi au fost condamnați la 5 ani și 6 luni și, respectiv, 7 ani de privațiune de libertate. Persoanele condamnate și-au recunoscut vina în fața instanței de judecată.

Operațiunea a fost desfășurată datorită colaborării dintre organele de drept ale Marii Briteniei și autoritățile competente din celelalte state.

Sursa: realitatea.md

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: