Selectați pagina

Incidentul nefericit de la Tanacu, transformat de o presă descreştinată, într-un adevărat roman de groază

Incidentul nefericit de la Tanacu, transformat de o presă descreştinată, într-un adevărat roman de groază

CAZUL TANACU

Incidentul nefericit de la Tanacu (Mănăstirea Sfînta Treime), din vara lui 2005, a fost transformat încă din capul locului, de o presă descreştinată, într-un adevărat roman de groază. Neduşi la biserică, necum la mănăstire, jurnaliștii au comis gafe incredibile, nu doar prin exagerările senzaţionaliste, ci şi prin limbajul adeseori inadecvat, inducînd opiniei publice o percepție cu totul falsă a cazului, dar și a tradiției sau vieții creștine în general. Dacă lipsa de educaţie religioasă le-a putut fi o scuză în prima fază a scandalului (deşi un adevărat profesionist al presei se informează măcar minimal asupra realităţilor pe care le abordează), nici o scuză nu mai încape astăzi, după ce subiectul a fost discutat şi răsdiscutat, făcîndu-se toate precizările de cuviinţă, pe care numai un autist mai poate să le ignore.

Și totuși se constată că, după atîta timp şi după atîta mediatizare, numeroşi „oameni de presă”, chiar de la cotidiene şi posturi de televiziune centrale, continuă să repete cu serenitate aceleaşi gafe iniţiale, într-un fel de „limbă de lemn” a stupidității cronicizate (și conjugate, nu o dată, cu rețetarul ieftin și imund al supralicitărilor senzaționaliste): auzim, iarăși și iarăși, că nefericita Irina Cornici (Dumnezeu s-o odihnească) ar fi fost „măicuţa Irina”, „răstignită pe cruce” și moartă de pe urma unei „şedinţe de exorcism”, săvîrșite – cu odioasa complicitate a unei obști patibulare – de „stareţul criminal” Daniel Corogeanu, promotor „cu barbă roșie” al „beznelor Evului Mediu” (de care crezusem că am scăpat… în 1989)!

Care „măicuţă”, oameni buni, cînd şi „soră” e greu s-o numeşti, nefiind decît o biată copilă pripăşită de puțină vreme pe lîngă mănăstire?! Care „stareţ” (numit „criminal” chiar cu mult înainte ca justiția să se fi pronunțat!), cînd faptele s-au petrecut la o mănăstire de maici, unde nu poate fi vorba decît de duhovnic, şi pe a cărei stareţă toată lumea a putut s-o vadă la televizor?! „Răstignire pe cruce” să fie oare imobilizarea preventivă a unei persoane violente și iresponsabile pe un banal cadru de lemn?!

Și cum adică „şedinţă de exorcism” (prin analogie tendenţiosă, desigur, cu aşa-numitele şedinţe de spiritism sau de magie), cînd practicile bisericeşti sînt tocmai opusul vrăjitoriei de orice fel, iar dezlegările sînt nişte rugăciuni tipizate care se rostesc în văzul şi auzul lumii, fără nimic sacrileg sau ocult?! Şi cum să mai vorbeşti de „Evul Mediu întunecat” (sintagmă mistificatoare lansată de ateismul iluminist şi supralicitată mai tîrziu de ateismul marxist), cînd, tocmai pe fondul acestui scandal, atîția oameni avizaţi s-au simțit datori să explice pe înţelesul tuturor că numai „întunecată” nu poate fi numită o epocă istorică ce a dat – sub semnul lui Hristos, Lumina lumii – atîtea valori spirituale şi artistice, de la lucrările Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi pînă la „Divina Comedie” a lui Dante Alighieri?!

Şi trebuie spus că cele amendate aici sînt numai cîteva dintre enormitățile pe care pretinşii noştri „(in)formatori de opinie” le colportează fără nici un scrupul moral, intelectual sau deontologic, dînd astfel dreptate cui a spus, cu amară ironie, că dacă acuzaţii „trăiesc” în Evul Mediu, atunci acuzatorii lor „trăiesc” de-a dreptul în Antichitatea păgînă! Un neopăgînism acefal, profesat patetic și agramat în… „Grădina Maicii Domnului”!

Dar în „cazul Tanacu”, indiferent ce am crede principial despre el, aspectul cel mai reprobabil nu mi se pare atît această cîrdășie a ignoranței impure între niște impostori mediatici și un public prea lesne manipulabil, cît pripa, laşitatea mincinoasă şi lipsa de solidaritate a oficialităţilor bisericeşti, care au „manageriat” dezastruos situația incomodă, sugestionînd ele însele justiţia (la rîndul ei străină de problemă) spre o ostilitate de fond şi dînd apă la moara unei prese descreştinate şi dezbisericite, cu un fel de oportunism sinucigaș (care nici nu mai știi dacă vine din puținătatea minții sau din puținătatea inimii).

Pînă la urmă, celor de la Tanacu, atît cît se putea și era cazul, „le-au făcut dreptate” – nu în justiţie, dar în conştiinţa publică – nu oamenii Bisericii, cum s-ar fi cuvenit, ci… artiştii laici, prin romane jurnalistice (Tatiana Niculescu Bran), teatru (Andrei Şerban) şi film (Cristian Mungiu), reuşind chiar o bună audienţă internaţională. Sigur că părintele Corogeanu, altminteri bine intenţionat, s-a întins mai mult decît îi era plapuma (adică decît i-ar fi îngăduit vîrsta şi experienţa sa duhovnicească), ba chiar s-a mîndrit să-l înfrunte pe dracul, iar dracul i-a venit de hac… Nu s-a abătut însă, în principiu, doar poate cu excepția demersului solitar, de la tradiţiile şi practicile exorcizatoare încetăţenite în toată Ortodoxia*, ba şi în Occident (cum o atestă, într-un anume fel, chiar industria cinematografică).

Acum, slavă Domnului, sînt în libertate – şi părintele (caterisit de Biserică, osîndit pînă la urmă, „pentru omor din culpă”, la 7 ani de închisoare și eliberat condiționat după executarea a două treimi din pedeapsă), şi măicuţele (în număr de 4, condamnate, după cum i-a tăiat capul pe reprezentanții justiției lumești, „pentru lipsire de libertate în mod ilegal, urmată de moartea victimei”) –, dar anii de puşcărie făcuţi pe nedrept nu-i mai poate şterge nimeni şi nimic, nici pata rămasă în ochii multora –cu dreptate sau fără – pe obrazul Bisericii.

Cît despre „dezvăluirile” relativ recente ale BBC-ului (6 fiole cu adrenalină administrate victimei în ambulanța care o transporta la spital), ele nu aduc nimic esenţial nou: dr. Pavel Chirilă (şi n-a fost singurul) atrăsese atenţia, în acelaşi sens, încă din vremea cînd procesul era pe rol. Pe Irina Cornici, fie că va fi fost posedată au ba (sînt destule semne că ar fi fost), nu au omorît-o „exorcizatorii”, ci medicii, care au pasat-o de colo pînă colo înainte de a se lua cunoscutele măsuri mănăstireşti, iar în cele din urmă, pe Salvare, i-au administrat o doză fatală de adrenalină, de cîteva ori mai mare decît ar fi putut suporta un om normal.

A fost să fie o tragedie (pe gustul dracului, desigur, care și-a băgat coada din plin, profitînd de toate precaritățile contextuale), din care s-ar cuveni să înveţe fiecare cîte ceva, de la vlădică pînă la opincă. Și nu în ultimul rînd principalele oficine de presă din România, care în nici o altă împrejurare din acest început de veac nu și-au vădit în mai mare măsură lipsa de profesionalism (dacă nu și necinstea sufletească).

Autor: Răzvan CODRESCU

* „Părintele Daniil era singurul slujitor la Mănăstirea Tanacu. Pravila Bisericii spune că preotul nu poate face singur Sfîntul Maslu, ci este nevoie de doi preoţi, cel puţin. […] Aşa încît ceea ce i-a rămas părintelui de făcut era doar citirea rugăciunilor din Molitfelnic. Şi pentru însănătoşirea celor bîntuiţi şi stăpîniţi de duhuri necurate avem în Molitfelnic mai multe rugăciuni, între care cele mai puternice sînt cele ale Sfîntului Ioan Gură de Aur şi mai ales cele ale Sfîntului Vasilie cel Mare. Toţi preoţii pot să citească aceste rugăciuni, ori de cîte ori li se cere. Părerea unui reprezentant al Patriarhiei că Molitfele (Rugăciunile) Sfîntului Vasilie se citesc numai o dată pe an, de 1 ianuarie, este cea mai mare minciună posibilă, de vreme ce în Molitfelnic scrie clar că sînt pentru alungarea duhurilor necurate şi tămăduirea bolilor”, scria, în toiul discuțiilor iscate pe atunci, un monah de la Petru-Vodă.

1 Comentariu

  1. GABI

    Cine a tinut cont ca si dansii (Parintele Daniel Corogeanu si maicile ) au avut un cuvant de spus ?? Pe acesta de ce nu il postati ? Ar intelege oamenii mult mai corect cum au stat lucrurile din povestirea dansilor, nu a celor din afara, precum dumneavoastra , care tot ii mai gasiti cate un “nod in papura”…. Parintele Daniel Corogeanu si-a facut datoria CA LA CARTE , Dumnezeu sa-l binecuvanteze . dansul s-a dovedit slujitor cu adevarat Domnului, nu …, EREZIILOR, NU papei sau sinagogii sau vreunei rataciri. Un singur aspect EVIDENT… nu il EVIDENTIATI in comentariile dumneavoastra ref cazul Tanacu.., si nu numai, – ca cei care-si fac datoria asa cum le-o cere DUMNEZEU sunt dati deoparte, alungati cu pietre si pusi la zidul infamiei.., pe cand cei care accepta compromisurile raman mai departe,”nesanctionati”, in functii. Accesati cele doua inregistrari (postate, de altfel, foarte tarziu, dupa ce Parintele si Maicile executasera din pedeapsa). https://www.youtube.com/watch?v=A6Z0uszJrf0 prima parte si https://www.youtube.com/watch?v=P3UujjSqCiE partea 2

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *