Selectați pagina

Închisoare și pierderea tutelei pentru părinții care nu își lasă copiii la școală

Închisoare și pierderea tutelei pentru părinții care nu își lasă copiii la școală

Pe măsură ce copiii din toată Europa încep să revină la școală, autoritățile spaniole i-ar putea pedepsi cu închisoare pe părinții care refuză dreptul la educație al odraslelor.

Milioane de elevi se vor întoarce la școală, începând de luni, în Spania, dar există o problemă: mulți părinți au declarat că nu își vor trimite copiii de teamă că ar putea lua coronavirus, scrie euroweeklynews.com, citat de Gândul.info.

Părinții ar putea fi îndreptățiți cumva, în condițiile în care unele școli „proaspăt” redeschise au fost închise de două ori, după ce profesorii și elevii s-au infectat cu coronavirus.

„Părinții au obligația să le ofere copiilor educație. Din acest motiv, cei care încurajează neprezentarea la ore riscă ÎNCHISOAREA sau chiar PIERDEREA TUTELEI”, a declarat un magistrat.

Există o prevedere în Codul Penal care spune că acei părinți care nu-și lasă copiii la școală riscă între 3-6 luni de închisoare.

Magistratul Ascension Martin compară fenomenul cu acel moment în care „cineva nu dorește să îi facă o transfuzie de sânge copilului său și un judecător decide în favoarea transfuziei”. Acesta nu îi înțelege pe părinții care „își rup hainele și spun că odraselele nu pot merge la școală, când copiii și-au petrecut toată vara în parcuri, jucându-se între ei”.

Magistratul a adăugat că educația „este mai bună când se practică în persoană – Dacă am avea doar școală online, ar fi dăunător pentru toată lumea, deoarece nu oricine are iPad sau internet sau un părinte care să-l învețe chimie”.

Redeschiderea școlilor, criticată dur de Opoziția spaniolă

Părinții, elevii și politicienii Opoziției spaniole sunt nemulțumiți că guvernul vrea să redeschidă școlile. Vineri, Spania a înregistrat 7.609 infecții cu coronavirus – cel mai mare vârf din martie până acum.

Pablo Casado, liderul partidului conservator din Opoziție Partidul Poporului, a acuzat recent guvernul de stânga al premierului Pedro Sanchez că îi lasă pe spanioli „să ghicească” ce se va întâmpla după redeschiderea școlilor.

Sursa: https://www.euroweeklynews.com/2020/08/30/parents-in-spain-who-refuse-to-take-their-children-back-to-school-could-face-heavy-fines-and-possibly-even-jail/

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *