Selectați pagina

La inceput de an nou bisericesc, uram crestinilor ortodocsi: la multi ani tuturor in Biserica lui Hristos!

La inceput de an nou bisericesc, uram crestinilor ortodocsi: la multi ani tuturor in Biserica lui Hristos!

Ziua de 1/14 septembrie are o semnificaţie deosebită pentru creştinii ortodocşi, fiind începutul anului nou bisericesc. Obiceiul calculării anului eclezial, numit şi Indiction, începând cu prima zi de toamnă vine din Antichitate.

an-nou-biserices

La inceput de an nou bisericesc, uram crestinilor ortodocsi: la multi ani tuturor in Biserica lui Hristos!

După tradiţia moştenită din Vechiul Testament, 1/14 septembrie este ziua în care a început crearea lumii şi, în acelaşi timp, momentul în care Mântuitorul a început propovăduirea Evangheliei Sale. Praznicul Anului Nou bisericesc s-a aşezat de către Sfinţii Părinţi la Sinodul I de la Niceea, cînd marele împărat Constantin, biruind pe Maxenţiu prigonitorul, a înnoit şi a luminat toată lumea cu dreapta credinţă, dezrădăcinînd praznicele păgîneşti.

Astfel a izbăvit pe creştini de jugul greu al persecuţiilor, schimbînd înţelesul vechi al Indictionului. Sfinţii Părinţi au rînduit să se prăznuiască Anul Nou bisericesc ca un început al mântuirii creştinilor, aducîndu-ne aminte de intrarea lui Hristos în mijlocul adunării evreilor şi de vestirea din cartea lui Isaia a “anului Domnului bine primit”.

Aşadar, nu prăznuim praznicul Legii Vechi în prima zi a lunii septembrie, ci prăznuim intrarea Domnului, cînd singur dătătorul Legii S-a arătat pe Sine lumii, pogorîndu-Se din cele de sus şi purtînd în Sine pe Duhul Tatălui. Rânduielile tipiconale prevăd citirea unor rugăciuni de mulţumire pentru anul care a trecut şi de cerere pentru cel care urmează.

Anul bisericesc se împarte în trei mari perioade liturgice: Octoihul, Triodul şi Penticostarul. Fiecare din acestea cuprinde un număr de săptămâni.

a) Perioada Triodului ţine de la Duminica Vameşului şi a Fariseului (cu trei săptămâni înainte de începutul Postului Paştilor), până la Duminica Paştilor (total 10 săptămâni). Primele trei săptămâni din această perioadă alcătuiesc vremea de pregătire sufletească în vederea începerii postului, iar restul de şapte săptămâni – adică însuşi Postul Paştilor – este vremea de pregătire, prin pocăinţă, post şi rugăciune, pentru marea sărbătoare a învierii, precedată de amintirea Patimilor Celui ce S-a răstignit pentru noi.

b) Perioada Penticostarului ţine de la Duminica Paştilor până la Duminica I după Rusalii sau a Tuturor Sfinţilor (total opt săptămâni).

c) Perioada Octoihului ţine tot restul anului, adică de la sfârşitul perioadei Penticostarului până la începutul perioadei Triodului. Este cea mai lungă perioadă din cursul anului bisericesc. Durata ei variază între 40-26 săptămâni, fiind în funcţie de data Paştilor: cu cât într-un an oarecare Paştile cade mai devreme, iar în anul următor mai târziu, cu atât perioada Octoihului dintre ele e mai lungă; dimpotrivă, cu cât într-un an oarecare, Paştile cade mai târziu, iar în anul următor mai devreme, cu atât perioada Octoihului dintre ele se scurtează.

De altfel, toate aceste trei perioade, fiind dependente de data variabilă a Paştilor, încep şi se sfârşesc nu la date fixe, ci variabile, de la an la an.(informaţii preluate din Liturgica Generală, Pr. Prof. Dr. Ene Branişte). Pe tot parcursul anului bisericesc, cu cele trei mari perioade ale lui, şi anume Triodul, Octoihul şi Penticostarul, credincioşii trăiesc în mod concret şi intens simţirea că reiterează viaţa lui Hristos, că retrăiesc toate evenimentele vieţii Lui şi că se află neîntrerupt sub ploaia darurilor Sfântului Duh mijlocite prin rugăciunile Maicii Domnului şi ale tuturor sfinţilor, după cum spune Părintele Stăniloae. (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Cultul Bisericii Ortodoxe, mediu al lucrărilor Sfântului Duh asupra credincioşilor, Ortodoxia 1 (1981), p. 7.). Credincioşilor ortodocşi anul bisericesc le oferă posibilitatea trăirii trecutului, prezentului şi viitorului în prezentul continuu al Sfintei Liturghii săvârşite în fiecare zi. Astfel, viaţa pământească a lui Hristos şi cea a sfinţilor nu este pentru Ortodoxie o temă de speculaţie teologic-istorică abstractă, ci este o experienţă vie, o anamneză retrăită a lucrărilor mântuitoare a lui Hristos, comunicată credincioşilor prin energiile Lui necreate.

Sfantul Dionisie Exiguul, parintele erei crestine

Pe 1/14 septembrie, Biserica Ortodoxa face pomenirea Sfantului Cuvios Dionisie Exiguul.Canonizarea sa a fost hotarata de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in sedinta din 8-9 iulie 2008. Datorita Sfantului Dionisie Exiguul afirmam astazi ca suntem in anul 2010 “dupa Hristos“, deoarece el a propus numararea anilor incepand cu Intruparea Domnului. Astfel, el abandoneaza era lui Diocletian, si accepta anul 753 a.u.c. ca an al Intruparii Domnului si punctul de la care incepe era crestina. Chiar daca in calculul propus de el intalnim si o eroare, ideea in sine a fost cu adevarat revolutionara.Calendarul stabilit de el a fost adoptat in Italia in anul 527, mai tarziu in Franta si in Anglia (Sinodul de la Whitby, 664), extinzandu-se cu vremea in intreaga lume crestina. Calificativul de “cel Mic” sau “Exiguus” si l-a luat el insusi ca gest de smerenie. S-a nascut in jurul anului 470 in Scitia Mica si a intrat de tanar in viata monahala. Dupa finalizarea studiilor in una din scolile manastiresti din Dobrogea, ajunge ca pelerin in Orient. Din cauza monofizismului este nevoit sa mearga la Constantinopol si de aici la Roma. Va lucra sub ascultarea a zece papi, incepand cu Atanasie al II-lea (496-498) si incheind in timpul pontificatului lui Vigiliu (537-555). Datorita traducerilor pe care le-a facut din diversi scriitori si Parinti ai Bisericii crestine din Orient, cum au fost Chiril al Alexandriei, Grigorie de Nysa, etc, el a facut cunoscuta teologia rasariteana in mediul latin. A fost si profesor la o scoala din Vivarium, intemeiata de Casiodor, unde a predat Dialectica. Al doilea mare merit care ii revine lui Dionisie cel Mic, se leaga de activitatea de traducere in latina si de colectionare a canoanelor bisericesti, fixate la diferite sinoade sau concilii si care fusesera redactate in limba greaca. Cuviosul Dionisie Exiguul a trecut la cele vesnice in Italia, la Vivarium, pe la 545-550.

Troparul Sfantului Cuvios Dionisie Exiguul Glasul intai Podobie: Piatra fiind pecetluita …. Ca o raza stralucitoare ce lumineaza toata lumea te-ai aratat, Sfinte Cuvioase Dionisie, cel ce al socotit curgerea timpului dupa Nasterea lui Hristos si ai facut cunoscute randuielile Sfintilor Parinti. Pentru aceasta iti cantam cu bucurie: Slava Celui ce ti-a dat tie intelepciune; Slava Celui ce te-a binecuvantat pe tine; Slava Celui ce lucreaza prin tine sfintirea vietii noastre. Condacul Sfantului Cuvios Dionisie Exiguul Glasul al 8-lea Din Dobrogea stramoseasca ai pornit spre Apus ca un apostol, pe Hristos propovaduind si urmator Sfintilor Parinti facandu-te, Sfinte Cuvioase Dionisie. Lumina ta, Parinte intelepte, lauda Dumnezeirea cea intreit stralucitoare; pentru aceasta cu dragoste praznuim sfanta pomenirea ta.

 La inceput de an nou bisericesc, uram crestinilor ortodocsi: la multi ani tuturor in Biserica lui Hristos! Amin!

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

69 Comentarii

  1. Anonim

    Doamne ajuta Amin

    Răspuns
  2. Anonim

    Doamne ajuta Amin

    Răspuns
  3. Anonim

    Amin🙏🙏🙏

    Răspuns
  4. Anonim

    Doamne ajuta! Amin!

    Răspuns
  5. Anonim

    Doamne ajuta tuturor
    Amin

    Răspuns
  6. Anonim

    Doamne ajuta tuturor celor ce nădăjduiesc întru Hristos.

    Răspuns
  7. Anonim

    Tuturor
    ##MULTI ANI BINECUVANTATI##..

    Răspuns
  8. Anonim

    Tuturor
    ##MULTI ANI BINECUVANTATI##..

    Răspuns
  9. Anonim

    Anul nou bisericesc a început la 1 septembrie ați rămas defazați treziți-vă!

    Răspuns
  10. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  11. Anonim

    Doamne ajută Amin

    Răspuns
  12. Anonim

    Doamne ajută Amin

    Răspuns
  13. Anonim

    Doamne ajuta amin!

    Răspuns
  14. Anonim

    Doamne ajuta amin!

    Răspuns
  15. Anonim

    Doamne ajută!

    Răspuns
  16. Anonim

    Fie un an nou cu Doamne ajută!

    Răspuns
  17. Anonim

    Fie un an nou cu Doamne ajută!

    Răspuns
  18. Anonim

    Doamne ajuta amin

    Răspuns
  19. Anonim

    Doamne ajuta amin

    Răspuns
  20. Anonim

    Doamne Ajuta ne!!

    Răspuns
  21. Anonim

    Doamne Ajuta ne!!

    Răspuns
  22. Anonim

    Mulțumim din suflet pentru frumoasele urări . Pentru noi Creștini Ortodoxi , Anul Nou Bisericesc este darul Lui Dumnezeu în Fața Căruia ne Închinăm șii mulțumim pentru răbdarea și îndelunga răbdare care o are pentru noi păcătoșii. Iar Erarhilor și Sfințiților Preoți , ne rugă pentru sănătatea lor, să ne păstorească și să ne mîntuim cu toții AMIN.

    Răspuns
  23. Anonim

    Doamne ajuta 🙏🙏🙏

    Răspuns
  24. Anonim

    Doamne ajuta 🙏🙏🙏

    Răspuns
  25. Anonim

    Doamne ajută!

    Răspuns
  26. Anonim

    Doamne ajută!

    Răspuns
  27. Anonim

    DOAMNE AJUTĂ.

    Răspuns
  28. Anonim

    DOAMNE AJUTĂ.

    Răspuns
  29. Anonim

    An binecuvintat tuturor

    Răspuns
  30. Anonim

    An binecuvintat tuturor

    Răspuns
  31. Anonim

    Doamne aiuta

    Răspuns
  32. Anonim

    Doamne aiuta

    Răspuns
  33. Anonim

    Doamne ajuta tuturor. Amin.

    Răspuns
  34. Anonim

    Doamne ajuta tuturor. Amin.

    Răspuns
  35. Anonim

    Doamne ajută ne Amin

    Răspuns
  36. Anonim

    Doamne ajută ne Amin

    Răspuns
  37. Anonim

    Doamne ajută ne Amin

    Răspuns
  38. Anonim

    Doamne ajuta!

    Răspuns
  39. Anonim

    Doamne ajuta!

    Răspuns
  40. Anonim

    Doamne ajuta!

    Răspuns
  41. Anonim

    Doamne ajuta -ne Amin !

    Răspuns
  42. Anonim

    Doamne ajuta -ne Amin !

    Răspuns
  43. Anonim

    Doamne ajuta -ne Amin !

    Răspuns
  44. Anonim

    Doamne ajuta Amin

    Răspuns
  45. Anonim

    Doamne ajuta Amin

    Răspuns
  46. Anonim

    Doamne ajută! 🙏🙏🙏🌺🌺🌺

    Răspuns
  47. Anonim

    Doamne ajută! 🙏🙏🙏🌺🌺🌺

    Răspuns
  48. Anonim

    Doamne ajută! 🙏🙏🙏🌺🌺🌺

    Răspuns
  49. Anonim

    Doamne ajută tuturor!Amin!

    Răspuns
  50. Anonim

    Doamne ajută tuturor!Amin!

    Răspuns
  51. Anonim

    Doamne ajută tuturor!Amin!

    Răspuns
  52. Anonim

    DOAMNE AJUTĂ LA TOATA LUMEA
    AMIN

    Răspuns
  53. Anonim

    DOAMNE AJUTĂ LA TOATA LUMEA
    AMIN

    Răspuns
  54. Anonim

    DOAMNE AJUTĂ LA TOATA LUMEA
    AMIN

    Răspuns
  55. Anonim

    Doamne ajuta amin!

    Răspuns
  56. Anonim

    Doamne ajuta amin!

    Răspuns
  57. Anonim

    Doamne ajuta amin!

    Răspuns
  58. Anonim

    Doamne ajuta ne Anin

    Răspuns
  59. Anonim

    Doamne ajuta ne Anin

    Răspuns
  60. Anonim

    Doamne ajuta ne Anin

    Răspuns
  61. Anonim

    Doamne ajută! Dumnezeu să ne fie alături și în noul an!🙏

    Răspuns
  62. Anonim

    Doamne ajută! Dumnezeu să ne fie alături și în noul an!🙏

    Răspuns
  63. Anonim

    Doamne ajută! Dumnezeu să ne fie alături și în noul an!🙏

    Răspuns
  64. Anonim

    Amin! ❤️

    Răspuns
  65. Anonim

    Amin! ❤️

    Răspuns
  66. Anonim

    Cu Doamne ajută !Doamne Harul Tău peste noi toți !Miluieşte pe Poporul rătăcit şi mult Păcătos!

    Răspuns
  67. Anonim

    Cu Doamne ajută !Doamne Harul Tău peste noi toți !Miluieşte pe Poporul rătăcit şi mult Păcătos!

    Răspuns
  68. Anonim

    Cu Doamne ajută !Doamne Harul Tău peste noi toți !Miluieşte pe Poporul rătăcit şi mult Păcătos!

    Răspuns
  69. Anonim

    DOAMNE AJUTĂ AMIN!

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Статьи на русском языке

Статьи на русском языке