Selectați pagina

Încă un pas spre lagărul electronic: CNAS lansează un nou serviciu digital

Încă un pas spre lagărul electronic: CNAS lansează un nou serviciu digital

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) lansează serviciul electronic – Statutul certificatului de concediu medical.

Acesta poate fi accesat de către beneficiarii de indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă pe pagina-web a CNAS, accesînd butonul cu aceeași denumire prin introducerea în cîmpul respectiv a numărului certificatului de concediul medical, relatează noi.md

Un comunicat de presă al instituției, citat de IPN, precizează că serviciul electronic va permite verificarea statutului certificatului. Beneficiarii vor putea afla dacă datele din certificatul medical sînt recepționate și sînt în proces de examinare. La fel, dacă decizia de stabilire a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă este aprobată sau dacă indemnizația este transferată spre plată prestatorului.

De asemenea, solicitanții vor fi informați dacă este adoptată decizia de refuz în stabilirea indemnizației sau dacă datele din certificatul medical nu au fost încă transmise.

Verificarea statutului certificatului de concediu medical are loc prin intermediul platformei guvernamentale de schimb de date și interoperabilitate MConnect.

Statutul certificatului de concediu medical va fi verificat numai în cazul introducerii datelor din certificat de concediu medical de către persoanele responsabile din cadrul instituțiilor medico-sanitare. Serviciul electronic a fost elaborat de specialiștii CNAS în colaborare cu Agenția de Guvernare Electronică.

CNAS reamintește că indemnizația pentru primele cinci zile de concediu medical în cazul bolilor obișnuite sau de accidente nelegate de muncă se calculează și se achită de către angajator, însă nu mai mult de 15 zile cumulative pe parcursul unui an calendaristic. Începînd cu a șasea zi de incapacitate temporară de muncă, stabilirea, calcularea și plata indemnizațiilor se efectuează de CNAS din contul bugetului asigurărilor sociale de stat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: