Selectați pagina

In timpul viitoarei prigoane, cum trebuie sa procedam daca vom fi prinsi? Turnam sau mintim?

In timpul viitoarei prigoane, cum trebuie sa procedam daca vom fi prinsi? Turnam sau mintim?

Ce credeti? In timpul prigoanei bolsevice, Sfintii Inchisorilor se straduiau sa-i minta pe anchetatori sau, pe motiv ca un crestin nu are voie sa minta, ii turnau pe camarazii lor ramasi in libertate?

In timpul viitoarei prigoane, cum trebuie sa procedam daca vom fi prinsi? Turnam sau mintim?

Dar si in general, exista momente cand un crestin are voie sa minta?

Ca sa ne dumirim, iata ce putem citi in Pateric, in Vietile Sfintilor si in Jurnalul Fericirii de Nicolae Steinhardt.

Avva Alonie din Patericul Egiptean:

L-a întrebat odată avva Agathon pe avva Alonie:
– Cum să-mi stăpânesc gura să nu spună minciuni?
– Dacă nu minţi o să faci multe păcate.
– Cum aşa?
– Iată că doi oameni au săvârşit ucidere înaintea ta, şi unul s-a ascuns în chilia ta. Şi vine dregătorul şi te întreabă: „în faţa ta s-a petrecut uciderea?“ Dacă nu minţi îl dai pe om morţii. Mai bine lasă-l dinaintea lui Dumnezeu fără lanţuri; căci El le vede pe toate.

Era odata un pustnic, celebru tuturor celor din imprejurimi si prin faptul ca intotdeauna spunea lucrurilor pe nume, indiferent cat de deranjante erau. Si toti aveau incredere in spusele sale, caci stiau ca nu ar fi putut, sub nici un motiv, sa minta.

La un moment dat, nu foarte departe de chilia sa, un necredincios comite o crima oribila si fiind descoperit, fuge precum un animal haituit de catre cei ce doreau sa-l pedepseasca. Scapand de urmaritorii sai, se avanta spre locuri pustii si putin umblate, ajungand la chilia Sfantului, caruia ii cere sa-l ascunda …

Cei ce-l urmareau nu au renuntat insa atat de usor si au scotocit intreaga zona, ajungand pana la pustnic pe care l-au intrebat daca l-a vazut pe fugar. Sfantul a raspuns ca NU … iar acelora le-a fost de ajuns raspunsul sau, caci il stiau ca nu ar fi mintit. Si au cautat mai departe si au tot cautat pana cand in cele din urma au renuntat.

Ucigasul, vazand fapta pustnicului, s-a pocait si i-a devenit ucenic. Timpul a trecut si nimeni nu ar mai fi putut spune ca cel se straduia cu atata ravna fusese un ticalos ucigas …

La un moment dat insa, ucenicul ii spune Sfantului ca a sosit vremea sa plateasca pentru fapta sa pe care deja majoritatea locuitorilor din regiune o si uitasera. Si dovedind judecatorilor ca el este ucigasul, i s-a taiat capul, primind astfel botezul prin propriul sau sange.

Istoria de mai sus se gaseste in Vietile Sfintilor. Iertare ca nu-mi amintesc numele pustnicului si ucenicului sau.

O alta asemanatoare, un episod in viata Sfantului Dionisie din Zakynthos, 17 Decembrie:

“Sfîntul Dionisie este pildă pentru noi pentru iertarea semenilor noştri, dar şi pentru dragoste faţă de ei. În viaţa sfîntului se relatează că un om a venit la chilia lui şi l-a implorat să îl ascundă de urmăritorii lui. Sfîntul l-a întrebat de ce este urmărit şi a aflat că acesta omorîse un călugăr. Acel călugăr era chiar fratele după trup al sfîntului. Sfîntul a fost foarte îndurerat, dar l-a ascuns pe bărbat şi nu l-a predat nici celor care îl căutau, nici justiţiei. Mai tîrziu, ucigaşul s-a pocăit şi a devenit monah la rîndul lui. De aceea, sfîntul este model de iertare pentru noi faţă de cele mai grave greşeli pe care le-ar face cineva împotriva noastră.”

Iata si ce putem citi la Nicolae Steinhardt – Jurnalul Fericirii:

Sectantul B.: Dvs. aţi minţit va să zică la anchetă.

Generalul A. V.: Da.

Sectantul B.: Şi ziceţi că sunteţi creştin? Dvs. nu ştiţi că minciuna este interzisă de Dumnezeu?

Generalul A. V.: Ştiu. Dar nu pot aplica principiul fără discriminare. Sunt obligat să spun adevărul, dar nu tot adevărul şi nu oricui.

Sectantul B.: Ba da. Tot adevărul şi numai adevărul oricui. Minciuna ne este interzisă.

Generalul A. V. : Chiar dacă nenorocesc pe un altul?

Sectantul B. : Chiar.

Generalul A. V.: Nici ca să scap un om de persecuţii nedrepte?

Sectantul B. : Nici.

Generalul A. V.: Atunci prefer să iau asupră-mi un păcat şi să-l ispăşesc eu.

Sectantul B.: Asta-i de la diavol.

Generalul A. V.: Să-ţi spun o istorioară. Prietenul meu, inginerul Al. Ştef, avea o femeie de serviciu care era milenistă sau credincioasă sau nu ştiu exact ce, dar în tot cazul şi pentru nimic în lume n-ar fi spus o minciună. O femeie extrem de cinstită. Când d-na Ştef. era acasă şi suna la poarta cineva şi ea nu voia să primească (o chinuiau migrenele), ruga slujnica să spună că-i plecată. (Uitai să-ţi spui că locuinţa lor era în mijlocul unei grădini mari.) Credincioasa refuza categoric. Se năşteau situaţii neplăcute şi discuţii. Femeia, că nu minte. D-na Ştef. nu voia să o concedieze, deoarece era onestă şi vrednică. În cele din urmă au căzut la o învoială: femeia de serviciu mergea la poartă după ce stăpâna ei ieşea din casă şi se ducea în grădina din spate. Atunci slujnica era de acord să spună: „doamna nu e în casă.” Nedoritul oaspe nefiind atent la prepoziţie înţelegea acasă, ori credea că femeia de serviciu nu-i tare la gramatică — şi comedia lua sfârşit. Ei, ia spune, plăcutu-ţi-a?

Si tot Parintele Steinhardt povesteste cum numai el stie despre minciuna folosita in conditiile anchetei din inchisoare:

„Sfaturi pentru anchetat (valabile, oricând, oriunde): sa vorbeasca putin sau, mai bine zis, sa scoata cât mai putine sunete pe gura. Economie de foneme. Nu numai sa nu trancaneasca, dar si sa fie zgârcit la formulari. Întrebarii «Îl cunosti?» sa i se raspunda cu «Da», iar nu «Da, îl cunosc.». Între doua cuvinte sinonime sa fie preferat cel compus din mai putine litere (Nu «rareori» ci «rar») [..] Sa vorbeasca numai si numai când e întrebat si sa se margineasca a raspunde – cât mai strict – întrebarii, fara a mai adauga ceva. În tacerile care se lasa în cursul interogatorului – taceri abile create de anchetatori – sa se fereasca a umple aceste penibile momente luând el initiativa. E greu, dar e foarte important. Sa nu cedeze ispitei conversative, ispitei de a îndulci lucrurile prin declaratii necerute. (Alt pericol: când anchetatorul spune «sa discutam liber», atunci se impune o atentie marita).

Sa minta cât mai mult, întotdeauna, din principiu. Intercalarea adevarului (chiar incoerent) rupe cursivitatea minciunii [..] Idealul ar fi ca adevarul sa fie rostit acolo unde e de neînlaturat: anul nasterii, numele parintilor, domiciliul [..]

Din proprie initiativa sa nu dea pentru nimic în lume vreun nume propriu. Nici un nume propriu altul decât cel mentionat de anchetator [..]. Mai presus de toate sa evite sinceritatea! Ca de foc, ca de ciuma, ca de sirene, sa se fereasca anchetatul de sinceritate [..] Cel care a ales calea sinceritatii nu va mai cunoaste pacea cât va fi închis (si mai târziu la fel): e mereu chemat, mereu solicitat, mereu silit sa vorbeasca, sa-si aduca aminte, sa tradeze.”

In incheiere, un comentariu al surorii Mirela, raspunzand cititorului neoprotestant Kifa, la un articol pe aceeasi tema postat in 2014 pe saccsiv:

@Kifa
Ştii că, pentru a scoate ceva bun din ceva rău, chiar şi Dumnezeu a preferat să mintă? Oare nu asta a făcut, atunci când l-a trimis pe Iona în cetatea Ninive, să le spună acelora că PESTE 40 DE ZILE le va distruge cetatea? Nici măcar nu le-a vorbit de vreo şansă de a scăpa prin pocăinţă! Dar ninivitenii s-au pocăit cu toţii (aparent inutil), iar Dumnezeu nu a distrus cetatea lor, călcându-şi astfel cuvântul dat.
Oare nu ştia Dumnezeu că aceia se vor pocăi? Da, căci e atotştiitor. De ce, atunci, le-a zis că va distruge Ninive peste 40 de zile, deşi ştia că nu va face asta? Nu pentru că ştia că, DOAR ASTFEL, ninivitenii vor abandona fărădelegile cu care Îl mâhneau pe Dumnezeu?
Aşadar, nu a minţit Dumnezeu? Asta nu înseamnă că există cazuri în care BINELE îţi cere să minţi?

Situaţia cetăţii Ninive s-a schimbat tocmai prin acea ameninţare a lui Dumnezeu că va pierde cetatea peste 40 de zile. Nu ştia Dumnezeu dinainte că ninivitenii se vor pocăi? Putem să credem că nu ştia? Iar dacă ştia, de ce le-a zis că-i va pierde după 40 de zile?
Atenţie, Dumnezeu nu le-a zis că, dacă se vor pocăi, cetetea va fi cruţată, iar dacă vor persista în fărădelegi, va fi distrusă, ci doar că va fi distrusă! (vezi Iona, cap. 3 http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=40&cap=3 )
Dar e libertatea fiecăruia de a crede ceea ce înţelege sau consideră de cuviinţă.

Sursa: https://ortodoxinfo.ro/2019/01/02/cand-are-voie-un-ortodox-sa-minta-important-de-stiut-mai-ales-in-timpul-teribilei-prigoane-ce-va-veni/

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *