Selectați pagina

În Țările de Jos organizaţia pedofililor promovează în mod deschis viziunile sale

În Țările de Jos organizaţia pedofililor promovează în mod deschis viziunile sale

video_pidarOrganizația despre care a vorbit Vladimir Putin, este clubul Martijn. Mulți dintre membrii săi au fost condamnați pentru infracțiuni sexuale împotriva copiilor. Chiar și în Olanda supra-tolerantă,  existența clubului stârneşte  indignarea  la marea majoritate a cetățenilor. Pedofilii au fost nevoiţi să-şi dizolve partidul. Cu toate acestea, conform deciziei instanței de judecată, ei pot liber să-şi expună ideile lor.

[youtube]http://youtu.be/N3UoV6R0pko[/youtube]

La 100  kilometri de Amsterdam,  locuieşte unul dintre membrii fondatori ai Partidului şi Asociației de pedofili. După cum puteți vedea, vecinii nu prea îl agreează. Geamurile sunt sparte, lipseşte plăcuța de identificare, iar din spatele sticlei este instalată o cameră video.

Numele lui este Martijn Uittenbogaard, asociaţia pe care  a fondat-o și i-a dat numele său, numără peste 600 de membri. Toţi ei, ca și Martijn, nu ezită să vorbească despre suferințele lor. Deoarece, legea nu le permite să corupă copiii.

“Știu că atunci când scărpinatul este interzis, iar la tine ceva se scărpină, acest lucru devine atât de insuportabi, că viața ta se transformă într-un  iad,” – spune Uittenbogaard.

Pedofilii olandezi înainte de alegerile parlamentare au fondat un partid politic și chiar au inundat Internet-ul cu video de agitaţie care promovează sexul cu copiii de 12 ani şi utilizarea blândă a drogurilor de către copii. Numai sub presiunea din partea societăţii pentru o vreme s-a reușit de a declara asociația pedofililor Martijn,  în afara legii.

“A se culca cu copiii şi a distruge vieţile lor este un coșmar,” “Eu nu cred că pentru ei există un loc în societatea olandeză”, – spun oamenii de pe străzile din Amsterdam.

Ministerul Justiției brusc a amintit societăţii despre libertatea de exprimare. Potrivit avocatului Adele Vann der Plaz, în Țările de Jos,  pedofilii au un lobby puternic și firele duc în partea de sus a societăţii.

“Clientul meu a lucrat la bordelul de copii și a deservit politicienii şi membrii guvernului. Unul dintre ofițerii de poliție care a investigat cazul spune că el a fost printre martori, iar dl Demmink, Secretar General al Ministerului Justiției, este unul dintre suspecți, însă atunci când  a primit permisiunea de perchiziţie şi ascultarea telefoanelor, s-au produs o scurgere de informație de la Ministerul Justiției și toate pistele au fost acoperite”, – relatează avocatul Adele Vann der Plaz.

 Joris Demmink menționat,  este secretarul general al Ministerului Justiției din Olanda, ieşit la  pensia  onorabilă. El a fost în mod repetat acuzat de molestarea copiilor. Există șase declarații la poliție.

Una dintre posibilele victime este Mustafa. Fața lui este ascunsă. Pentru faptul că vorbeşte mult, lui Mustafa aproape că nu i-au tăiat limba. El îl recunoaște cu siguranță pe Demmink,  ca fiind violatorul său.

 Este vorba de evenimentele petrecute la mijlocul anilor 90 în Turcia. Primul canal a solicitat clarificări de la Ministerul Justiției din Olanda, care a răspuns că acuzațiile nu au nici un temei, deoarece domnul Demmink nici nu a fost în Turcia, în  timpul menţionat.

“El a fost acolo sub un alt nume. În acea perioadă avea trei pașapoarte diferite. El a fost președinte al organizației care se ocupa de problema kurdo-turcă. Imaginați-vă, dacă vă vor spune că ambasadorul rus în Statele Unite niciodată nu a vizitat Statele Unite. Este ridicol”, – îşi expune părerea activistul unui grup comunitar, Robert Rubinstein. – “Să-l arestăm pe Demmink”.

  Grupului comunitar s-au alăturat şi hackerii mișcării publice “Anonimus” care încearcă să nu fie permis mușamalizarea  cazului. Subiectul pedofiliei în Țările de Jos este o tragedie națională.

“În Olanda, cel puțin 15% -20% din populaţie a suferit din cauza abuzului sexual la o vârstă fragedă, însă cifrele reale ar putea fi mai mari”, – menţionează episcopul titular din Haarlem-Amsterdam, Jan Hendricks.

Părintele Hendricks este sigur: la ziua de azi problema nu este rezolvată. De aceeași părere este şi artistul Maurice Brenkman. Amintirile din copilărie pentru el sunt un chin adevărat. “Am fost violat de la vârsta de nouă ani până când am împlinit 16,” – împărtăşeşte el.

Pentru o lungă perioadă de timp, Maurice nu a putut vorbi pe această temă. Artistul este copleșit de amintirile dureroase. El şi-a pus lacăt la gură. Violatorul a fost directorul unui gimnaziu obișnuit. El a distrus copilăria încă la 50 de băieți, trei dintre care s-au sinucis. Pedofilul a petrecut în închisoare un an și jumătate, iar apoi a primit o ofertă incredibilă după cinism,  a unui loc de muncă.

  “Toată lumea știe că pedofilii sunt capabili să se înţeleagă bine cu copiii, şi autorităţile s-au gândit: să-i oferim un loc de muncă unde  ar putea lucra cu copiii,  pentru că el este un profesor bun”, – relatează Maurice Brenkman.

Martijn Uittenbogaard este mulțumit. Zilele trecute Asociaţia lui a câștigat  apelul. Potrivit instanței olandeze, asociaţia nu prezintă un pericol pentru societate și poate continua să existe în mod legal. Clubul a primit permisiunea de a posta pozele copiilor pentru uzul personal,  pe site-ul oficial.

Autor: Ivan Blagoi

Sursa: 1tv.ru

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: