După introducerea „acordului prezumat” în legea vaccinării obligatorii, am putea avea acest concept într-un alt proiect de lege sensibil: legea transplantului uman. În acest moment, legea se află în dezbaterea Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților.
În acest sens, opt organizații non-guvernamentale au transmis Comisiei un punct de vedere, prin care cer ca acordul la prelevarea de organe de la donatorul decedat să rămână unul informat și explicit, informează Asociația Pro Vita București.
Semnatarii Memoriului, asociațiile PRO VITA București, PRO VITA Sibiu, PRO VITA Gorj, Provita Media, Christiana, Darul Vieții, Asociația Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților și Alianța Familiilor din România se opun încercării de rezolvare a deficitului de organe pentru transplant prin introducerea „acordului prezumat”, arătând că s-ar ajunge la încălcarea principiului etico-medical al consimțământului responsabil, iar caracterul altruist, profund uman, al donării ar dispărea. De asemenea, apreciază autorii, acordul prezumat este imposibil de legiferat întrucât încalcă articole din Constituția României, din Codul Civil precum și tratate internaționale obligatorii precum Convenția privind drepturile omului și biomedicina (Convenția de la Oviedo), precizează sursa citată.
În memoriu se arată clar că „Acordul prezumat nu se identifică cu acordul voit și explicit, căci tăcerea nu înseamnă
acord; dimpotrivă, el contravine principiilor autonomiei persoanei și consimțământului informat prin chiar definiția sa: la nivel etimologic, prezumția este un concept, care, chiar și în sens larg, se traduce prin presupunere, supoziție, probabilitate, părere întemeiată pe aparențe”.
Mai mult, Biserica Ortodoxă Română s-a pronunțat explicit în privința consimțământului afirmând: „actul de donare va fi expres si nu prezumat” și „se impune solicitarea și obținerea consimțământului în scris prealabil, expres și liber al donatorului sau al persoanei terțe căreia legea îi permite acest fapt”.
De asemenea, autorii memoriului consideră că „acordul prezumat va favoriza traficul ilegal de organe, fenomen cu mari ramificații internaționale. În această stare, lucrurile pot fi ușor dezechilibrate de diferite  fenomene, aparent controlate și, mai ales, de interese mari financiare. De asemenea, se creează discrepanțe între cei care așteaptă un transplant, pornind de la impunerea unor criterii subiective, aberante și abuzive”.

Memoriul integral poate fi consultat AICI.

În legătură cu acest subiect, vă aducem la cunoştinţă faptul că, atât România, cât şi Republica Moldova sunt state semnatare ale Convenţiei Europene Nr. 1997 din 4 aprilie 1997 privind drepturile omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei (Convenţie în vigoare).

Articolul 2 al respectivei Convenţii consacră principiul întâietăţii fiinţei umane:Interesul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei.

În articolul 5 al Convenţiei se stabileşte regula generală privind consimţământul: ” O intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză. Această persoană primeşte în prealabil informaţii adecvate în privinţa scopului şi naturii intervenţiei, precum şi în privinţa consecinţelor şi riscurilor. Persoana vizată poate în orice moment să îşi retragă în mod liber consimţământul.”

În privinţa persoanelor lipsite de capacitatea de a consimţi, art. 6 al Convenţiei prevede: “O intervenţie nu se poate efectua asupra unei persoane care nu are capacitatea de a consimţi, decât spre beneficiul său direct. Atunci când, conform legii, un minor nu are capacitatea de a consimţi la o intervenţie, aceasta nu se poate efectua fără autorizaţia reprezentantului său, a unei alte autorităţi sau a unei alte persoane ori instanţe desemnate prin lege. Părerea minorului va fi luată în considerare ca un factor din ce în ce mai hotărâtor, în funcţie de vârsta şi de gradul său de maturitate. Atunci când, conform legii, un major nu are, datorită unui handicap mintal, unei boli sau dintr-un motiv similar, capacitatea de a consimţi la o intervenţie, aceasta nu se poate efectua fără autorizaţia reprezentantului său, a unei autorităţi sau a unei persoane ori instanţe desemnate prin lege. Persoana vizată trebuie în măsura posibilului să fie asociată procedurii de autorizare.” Respectiva autorizaţie poate fi în orice moment retrasă în interesul persoanei vizate. 

Atunci când, datorită unei situaţii de urgenţă, nu se poate obţine consimţământul adecvat, se va putea proceda imediat la orice intervenţie indispensabilă din punct de vedere medical în folosul sănătăţii persoanei vizate.

În privinţa prelevării de organe şi ţesuturi de la donatori vii, Convenţia prevede regula generală la art. 19 astfel:

“Prelevarea de organe sau ţesuturi de la o persoană în viaţă în scopul transplantării se poate face numai în interesul terapeutic al primitorului şi numai atunci când nu există ţesuturi sau organe adecvate disponibile de la o persoană decedată şi nici altă metodă terapeutică alternativă de o eficacitate comparabilă.
Consimţământul necesar, astfel cum se prevede la articolul 5 [menţionat mai sus], trebuie să se fi dat expres şi specific, fie în scris, fie în faţa unei instanţe oficiale.”

Protecţia persoanelor care nu au capacitatea de a-şi da consimţământul la prelevarea organelor este stipulată la art. 20 al Convenţiei: “Nu se poate face nici o prelevare de organ sau ţesut de la o persoană care nu are capacitatea de a-şi da consimţământul conform articolului 5.

Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede: “În mod excepţional şi în condiţiile prevăzute de lege prelevarea de ţesuturi regenerabile de la o persoană care nu are capacitatea de a-şi da consimţământul poate fi autorizată dacă sunt reunite următoarele condiţii:
(i) nu există donator disponibil care să aibă capacitatea de a-şi da consimţământul;
(ii) primitorul este fratele sau sora donatorului;
(iii) donarea trebuie să fie de natură să salveze viaţa primitorului;
(iv) autorizarea prevăzută la paragrafele 2 şi 3 ale articolului 6 s-a dat specific şi în scris, conform legii şi cu aprobarea instanţei competente;
(v)  donatorul potenţial în cauză nu obiectează.”

Cu privire la restricţia drepturilor se stipulează în Convenţie:

Exercitarea drepturilor şi dispoziţiilor de protecţie conţinute în prezenta convenţie nu poate face obiectul altor restricţii decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru siguranţa publică, prevenirea infracţiunilor penale, ocrotirea sănătăţii publice sau protecţia drepturilor şi libertăţilor altora.
Restricţiile vizate la paragraful precedent nu se pot aplica articolele […] 19, 20 şi 21.

Art. 21 din Convenţie interzice traficul de organe umane: “Corpul uman şi părţile sale nu trebuie să fie în sine sursă de câştig financiar.”

De asemenea, pentru Republica Moldova, pe lângă dreptul la integritate fizică şi psihică consacrat constituţional, Legea cu privire la drepturile şi libertăţile pacientului Nr. 263 din 27.10.2005, la art. 12 alin. (5)  prevede următoarele :

Este interzis orice amestec în viaţa privată şi familială a pacientului fără consimţămîntul acestuia.

Iar la art. 13 aceeaşi lege:

“(1) O condiţie obligatorie premergătoare intervenţiei medicale este consimţămîntul pacientului, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezenta lege.
(2) Consimţămîntul pacientului la intervenţia medicală poate fi oral sau scris şi se perfectează prin înscrierea în documentaţia medicală a acestuia, cu semnarea obligatorie de către pacient sau reprezentantul său legal (ruda apropiată) şi medicul curant. Pentru intervenţiile medicale cu risc sporit (caracter invaziv sau chirurgical), consimţămîntul se perfectează obligatoriu, în formă scrisă, prin completarea unui formular special din documentaţia medicală, denumit acord informat. Lista intervenţiilor medicale care necesită perfectarea acordului informat în formă scrisă şi modelul formularului respectiv se elaborează de către Ministerul Sănătăţii.
(3) Acordul informat trebuie să conţină în mod obligatoriu informaţia, expusă într-o formă accesibilă pentru pacient, cu privire la scopul, efectul scontat, metodele intervenţiei medicale, riscul potenţial legat de ea, posibilele consecinţe medico-sociale, psihologice, economice etc., precum şi privind variantele alternative de tratament şi îngrijire medicală.
(4) Pacientul sau reprezentantul său legal (ruda apropiată) are dreptul de a renunţa la intervenţia medicală sau de a cere încetarea ei la orice etapă, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.6, cu asumarea responsabilităţii pentru o atare decizie.
(5) În caz de refuz la intervenţia medicală, exprimat de pacient sau de reprezentantul său legal (de ruda apropiată), acestuia i se explică, într-o formă accesibilă, consecinţele posibile. Refuzul categoric al pacientului se perfectează prin înscrierea respectivă în documentaţia medicală, cu indicarea consecinţelor posibile, şi se semnează în mod obligatoriu de către pacient sau reprezentantul său legal (ruda apropiată), precum şi de către medicul curant.”

În cazul unei intervenţii medicale de urgenţă, necesare pentru a salva viaţa pacientului, cînd acesta nu-şi poate exprima voinţa, iar consimţămîntul reprezentantului său legal (al rudei apropiate) nu poate fi obţinut la timp, personalul medical, abilitat în modul stabilit de legislaţie, are dreptul de a lua decizia respectivă în interesele pacientului.” (art. 13 alin. 8 din Lege)

Cu privire la drepturile pacientului, citiţi dispoziţiile art. 5 din Legea respectivă aici.