Selectați pagina

Sf. Ioan Gura de Aur despre folosul postului:  Multi crestini, nedand o prea mare importanta postului, il tin fara tragere de inima sau nu il tin deloc

Sf. Ioan Gura de Aur despre folosul postului:  Multi crestini, nedand o prea mare importanta postului, il tin fara tragere de inima sau nu il tin deloc

Sf. Ioan Gura de Aur despre folosul postului:  Multi crestini, nedand o prea mare importanta postului, il tin fara tragere de inima sau nu il tin deloc.

Si totusi, trebuie sa primim postul cu bucurie, nu cu frica si parere de rau, caci nu este infricosator pentru noi, ci pentru diavoli. In cazul demonizatilor, mult poate face postul, mai ales cand este insotit de sora sa buna, care este rugaciunea. De aceea, Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post (Matei 17, 21).

Asadar, dat fiind faptul ca postul ii alunga departe pe vrasmasii mantuirii noastre, trebuie sa il iubim, nu sa ne temem de el. Trebuie mai degraba sa ne temem de mancarea multa, mai ales atunci cand este insotita de betie, pentru ca ea ne supune patimilor, in vreme ce postul, dimpotriva, ne scapa de patimi si ne daruieste libertatea duhovniceasca. De ce dovada a binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci cand stim ca el lupta impotriva diavolului si ne izbaveste de robia pacatului?Nu numai calugarii cu viata ingereasca sunt insotiti de puterea postului, dar si unii mireni, care zboara pe aripile lui pana la inaltimile cugetarii sfinte.

Va amintesc ca cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament, Moise si Ilie, cu toate ca aveau mare indrazneala la Dumnezeu, prin virtutile lor, posteau adesea, iar postul ii apropia de Dumnezeu.Chiar si cu mult inainte de ei, la inceputurile creatiei, atunci cand Dumnezeu l-a plasmuit pe om, i-a dat deindata porunca sa posteasca. Daca Adam implinea aceasta porunca, avea sa se mantuiasca. Din toti pomii din rai poti sa mananci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit! (Facerea 2, 16-17). Aceasta nu era alta decat porunca de a posti.

Daca si in Paradis era nevoie de post, cu atat mai mult este nevoie in afara sa. Daca inainte ca omul sa fie ranit sufleteste, postul era pentru el medicament, cu atat mai mult este medicament acum, cand sufletul sau este ranit de pacat. Daca inainte sa inceapa razboiul poftelor, era absoluta nevoie de post, cu atat mai multa nevoie este acum, cand suntem in razboi cu diavolul.Daca Adam se supunea acestei porunci, nu ar mai fi auzit cuvintele: pamant esti si in pamant te vei intoarce (Facerea 3, 19). Pentru ca Adam nu s-a supus, au urmat moartea, grijile, suferintele si o viata mai grea decat orice moarte.

Vedeti cum Dumnezeu Se supara atunci cand postul este dispretuit? Si nu puteti sa va inchipuiti cat Se bucura El cand tinem post. Moartea a intrat in om pentru ca a nesocotit postul si este scoasa din el prin post. Astfel s-a intamplat si cu ninivitenii.

Si a fost cuvantul Domnului catre Iona, fiul lui Amitai, zicand: “Scoala-te si du-te in cetatea cea mare a Ninivei si propovaduieste acolo, caci faradelegile lor au ajuns pana in fata Mea!” (Iona 1, 1-2). Dupa mai multe peripetii (Iona 1, 3-2, 11), Iona s-a dus la niniviteni si le-a spus ca cetatea lor urma sa fie distrusa: Patruzeci de zile mai sunt, si Ninive va fi distrusa! (Iona 3, 4). Cand au auzit aceste cuvinte, oamenii din Ninive nu s-au aratat dispretuitori si indiferenti. Cu totii – barbati, femei, stapani, robi, copii si batrani – au inceput sa posteasca. Ba si pe animale le-au pus sa posteasca. Iata de ce am spus mai inainte ca de mancarea multa si de bautura ar trebui sa ne temem, nu de post: mancarea si bautura au fost aproape sa distruga cetatea, pe cand postul a izbavit-o.

Proorocul Daniel a fost aruncat in groapa leilor, dar pentru ca postise, a iesit nevatamat, ca si cum ar fi fost aruncat intre oi (Dan. 6, 16-23). Dar si cei trei tineri, care au postit la randul lor, au fost aruncati in foc si au iesit de acolo cu trupurile luminoase si neatinse de flacari (Dan. 3, 19-27). Daca focul a fost adevarat, atunci cum de nu i-a ars pe acesti oameni? Daca trupurile lor erau adevarate, cum de nu au fost vatamate? Cum? Intreaba postul sa-ti spuna. El o sa te lamureasca in legatura cu aceasta taina, pentru ca taina este, cu adevarat, ca trupurile sa fie date fiarelor salbatice sau focului si sa nu pateasca nimic.

Vezi ce lupta peste fire si apoi ce biruinta peste fire? Adu-ti aminte mereu de puterea postului si primeste-l cu sufletul deschis, pentru ca este nebunie curata sa ne indepartam de el, atunci cand si de coltii leilor fereste, si de foc scapa, si pe diavoli ii indeparteaza, potolind vapaia patimilor, linistindu-ne gandul si aducandu-ne alte si alte binefaceri.

“Mi-e frica de post pentru ca strica si slabeste trupul”, poate ca spui tu. Dar sa stii ca pe cat se strica materia omului, pe atat se innoieste sufletul sau (vezi 2 Cor. 4, 16). Pe de alta parte, daca vrei sa cercetezi bine lucrurile, vei vedea ca postul are grija de sanatatea trupului. Iar daca nu crezi cuvintele mele, intreaba-i pe doctori, sa-ti zica ei mai bine. Acestia spun ca sanatatea este mentinuta prin cumpatare la mancare, pe cand lacomia duce la tot felul de boli, care distrug trupul.

Asadar, sa nu ne temem sa postim, caci postul ne scoate din multe rele. Mai vad oameni care inainte si dupa post se imbuiba cu hrana si cu bautura, pierzand astfel folosul postului. Este ca si cum trupul nostru abia si-ar reveni dintr-o boala si cand ar da sa se ridice din pat, cineva l-ar lovi tare cu piciorul si l-ar imbolnavi si mai tare. Ceva asemanator se intampla si cu sufletul nostru atunci cand inainte si dupa postnu suntem cumpatati.

Dar si cand postim, nu ajunge sa ne abtinem de la diferite mancaruri, ci trebuie sa postim si sufleteste. Exista primejdia ca tinand posturile randuite de Biserica, sa nu avem nici un folos. Din ce cauza? Pentru ca ne tinem departe de mancaruri, dar nu ne tinem departe de pacat; nu mancam carne, dar mancam sufletele celor saraci; nu ne imbatam cu vin, dar ne imbatam cu pofte trupesti; petrecem ziua in post, dar ne uitam la lucruri rusinoase. In felul acesta, pierdem folosul postului.

De aceea, postul de mancare trebuie insotit de indepartarea de orice pacat, de rugaciune si de lupta duhovniceasca. Numai astfel vei aduce jertfa bine-placuta Domnului si vei avea mult folos.

Sf. Vasile cel Mare- postul adevarat sta in departarea de pacate: Înainte de Mântuitorul, avem chipul unui postitor şi pustnic: Ioan Botezătorul: n-a avut pat, n-a avut masă, n-a avut pământ, n-a avut boi de arătură, n-a avut nimic din cele de trebinţă pentru întreţinerea vieţii şi cu toate acestea „nu s-a ridicat cineva mai mare dintre cei născuţi între femei ca Ioan Botezătorul.”(Mt. 11, 11).

Îmi spui că nu poţi să posteşti! Dar să te ghiftuieşti în toate zilele poţi. Ştiu că doctorii nu prescriu bolnavilor mâncăruri felurite, ci post şi înfrânare. Împovărate cu prea multă mâncare, trupurile se îmbolnăvesc cu uşurinţă. Sunt ca o corabie încărcată cu multe poveri, care aflată în mijlocul valurilor este dată la fund, pe când una cu o încărcătură potrivită trece uşor prin furtună, că n-o împiedică nimic să plutească deasupra valurilor. (Despre postul fara untdelemn): „untdelemnul îngraşă pe atlet, iar postul întăreşte pe cel credincios. Cu cât vei împuţina mai mult greutatea trupului, cu atât vei face ca sufletul să strălucească de sănătate duhovnicească.”

Adevăratul post stă în îndepărtarea de păcate. Nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele tău! Te abţii de la vin, dar nu-ţi stăpâneşti ocările! Posteşti toată ziua, aştepţi să vină seara, ca să mănânci, dar îţi cheltuieşti toată ziua în judecăţi.

Beţia duce la desfrâu. La post duce cumpătarea. Atletul, înainte de a se duce la întreceri, se exercitează; cel care posteşte, înainte de a posti se înfrânează…Să nu strici înfrânarea cu beţia. Să nu spui „mă îmbăt azi, pentru că de mâine începe postul”.E un gând rău şi viclean… Ziua de astăzi este pridvorul postului. Cel întinat în pridvor nu mai este vrednic să intre întru cele sfinte. Sluga ce vrea să se împace cu stăpânul nu ia ca sprijinitor şi mijlocitor pe duşmanul stăpânului…Iar postul cel adevărat este înstrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de poftă, de bărfeli de minciună, de jurământul strâmb.

Din invataturile Sf. Grigorie Palama despre post: Postul, ca şi viaţa creştină în general, este o luptă duhovnicească continuă. Ispita mereu prezentă introduce mai întâi îndoiala că această luptă duhovnicească ar putea avea vreun folos: „Cel rău arată că este împovărătoare şi anevoioasă împlinirea virtuţilor, găsind pricină să ne insufle deznădejde şi nepăsare, ca şi cum am avea de săvârşit lucrări anevoioase şi cu neputinţă de a fi duse la capăt, nefiind chip să împlinim cu fapta năzuinţa noastră cea bună. Pe deasupra, el dă naştere şi la neîncre-derea în cele făgăduite, adică în răsplăţile hărăzite de Dumnezeu celor ce se luptă să le dobândească“. Sfântul Grigorie Palama foloseşte imaginea ostenelilor trupeşti, fără de care nimic în această lume nu poate da roadă. Pământul nu îşi dă roadele fără ostenelile omului. Cu atât mai mult, în lupta duhovnicească sunt necesare ostenelile. Însă, dincolo de efortul omului, rămâne ajutorul pe care Dumnezeu îl dă celor ce se ostenesc: „Pentru că este vrednic de crezare Cel ce ne-a dat făgăduinţă, fiind El totodată apărător şi degrabă sprijinitor al celor ce-s gata de lupta pentru căpătarea virtuţii; dacă Cel ce are putere peste toate dă ajutor acestora, cine oare se va afla lipsit de tărie şi de folos?“

Cel ce se angajează pe calea postului şi a luptei dohovniceşti în general trebuie să fie, de asemenea, foarte atent la ispita slavei deşarte şi la îngâmfare. Sfântul atenţionează, preluând cuvântul Evangheliei: „Nu postim ca să fim văzuţi de oameni, ci pentru Dumnezeu“. Fără falsă modestie, cel ce se luptă va avea mereu în vedere că răsplătirile lui Dumnezeu sunt incomparabile cu laudele primite de la oameni. Echilibrul între smerenie şi falsa smerenie este însă de o fineţe extraordinară. Cel ce se luptă ştie că Dumnezeu va răsplăti ostenelile dar în acelaşi timp nu are cum să se semeţească, „ca şi cum el ar fi dobândit virtutea, prin propria putere şi destoinicie“. Împlinirea binelui se face în smerenie şi cu dreapta socoteală, nici nesocotind virtuţile pe care Dumnezeu le poate dărui, dar nici amestecându-le cu fapte rele. Exemplul fariseului este mai mult decât grăitor: împletirea postului cu trufia şi osândirea aproapelui dă naştere la una din cele mai nefericite combinaţii. Moise şi Ilie au postit şi ei câte patruzeci de zile. Au postit nu însă ca fariseul, ci bineplăcut înaintea lui Dumnezeu. De aceea Moise Îl vede pe Dumnezeu nu în ghicitură ci faţă către faţă, iar Ilie Îl simte pe Dumnezeu în adierea unui vânt uşor. Alături de ei, Sfântul Grigorie Palama dă exemplul Mântuitorului, „Care El Însuşi a biruit cu putere pe ispititorul, postind în pustiu şi nimicind puterea aceluia asupra omului“.

Postul aduce şi roade duhovniceşti dar în acelaşi timp poate contribui şi la instalarea unei atmosfere specifice într-o societate creştină: „Toate cele rele pier acum, şi cele bune le înlocuiesc pe acestea, când se statorniceşte postul. În locul cântecelor spurcate, acum gurile înalţă psalmi; în locul râsetelor nedemne, acum stăpânesc ruşinea şi lacrimile cele aducătoare de mântuire; în locul drumurilor celor lipsite de rost şi al rătăcirilor, acum pentru toţi s-a statornicit un singur drum, cel către Sfânta Biserică a lui Hristos. Căci aşa cum lăcomia pântecelui face să răsară şi să înflorească roiul cel de multe feluri al păcatelor, tot astfel postul este rădăcină a tuturor virtuţilor şi început al poruncilor lui Dumnezeu“.

Sfântul Grigorie Palama atrage atenţia şi asupra lipsei de cumpătare, care poate să apară chiar atunci când mâncăm „ bucate simple“. Săturarea de bucate simple nu mai este postire adevărată, chiar dacă formal se respectă cele ale postului. Ea împiedică lucrarea virtuţii la fel de bine ca şi mâncarea de bucate care nu sunt de post. Închinarea, durerea cea curăţitoare, întristarea sufletului pentru Dumnezeu nu pot fi prezente atunci când lipseşte cumpătarea: „Scurtarea după porunca lui Dumnezeu a desfătării, a somnului şi a celor plăcute simţurilor zdrobeşte inima şi ne face să ne căim de păcatele noastre“.

Fără menajamente, Sfântul Grigorie afirmă chiar că trebuie să pătimim greu pentru mântuirea noastră. Aşa cum spunea şi ava Dorotei, „osteneala smereşte trupul, iar trupul smerindu-se, se smereşte împreună cu el şi sufletul“. Desfătarea trupului poate duce nu numai la păcate trupeşti, dar poate avea consecinţe mult mai grave: necredinţa. Acest aspect este de o importanţă majoră. Asceza bine orientată deschide sufletul şi îl conformează să accepte şi să formuleze el însuşi, în acord şi în duhul Tradiţiei, coordonatele dreptei credinţe. În fond, toată Tradiţia Bisericii Ortodoxe este născută din această experienţă directă a despătimirii si a împărtăşirii de harul lui Dumnezeu. Tradiţia nu e filosofie şi nici simplă jalonare a unor direcţii dogmatice teoretice. Totul se naşte în acest creuzet al trăirii concrete a luptei cu păcatul şi patima, a încercărilor de tot felul. De aceea nu este surprinzătoare această afirmaţie a Sfântului Grigorie Palama: neînfrânarea poate duce la necredinţă. Postul, alături de alte virtuţi, ne va ajuta însă să „luptăm lupta cea bună şi să păzim credinţa cea temeinică. Astfel, vom stinge toate săgeţile de foc ale celui rău, vom dobândi cununa Lui cea veşnică şi cerească, înfăţişându-ne biruitori în toate, bucurându-ne împreună cu îngerii din ceruri, întru Hristos, Domnul nostru“.

Sf. Siluan Athonitul: despre cat trebuie sa mancam:Trupul poate fi vestejit repede prin post, dar nu este deloc usor ca sufletul sa se smereasca asa ca el sa ramana mereu smerit, si nu e cu putinta degraba. Sfanta Maria Egipteanca a luptat 17 ani cu patimile ca si cu niste fiare salbatice si abia dupa aceea a gasit odihna, macar ca isi uscase repede trupul, fiindca in pustie n-avea nimic cu ce sa se hraneasca. Socotesc ca trebuie sa mancam atat, incat, dupa ce am mancat, sa mai vrem sa ne rugam; incat duhul sa fie intotdeauna aprins si sa nazuiasca nesaturat spre Dumnezeu ziua si noaptea.

1 Comentariu

  1. marele Păcătos

    Mulţumesc Apărătorule!

    suntem datori să cunoaştem că Sfinţii verhovnici vor da ultimul cuvânt la Judecata Universală, în sens că, dacă ne va milui DUMNEZEU şi Toţi Sfinţii rămâne ultimul cuvânt, aşa-că, vă propun să-i cinstiţi cu mare evlavie, deoarece aceşti 2 Stâlpi ai Ierusalimului Ceresc ne vor hotărâ soarta sufletului veşnic. Numai să nu-i cinstiţi din frică ci străduiţivă să-i îndrăgiţi şi să-i iubiţi ca pe nişte prieteni ai Domnului Dumnezeu Iisus Hristos, care L-Au ajutat şi au văzut Tainele Mari, şi au murit aproape toţi (înafară de Sf.Ap.şi Ev. Ioan) pentru Numele Cel Sfânt al Lui.
    Cea mai puternică rugăciune este Acatistul.
    Pentru cei ce cunosc Slavona-Bisericească, poftim, lăudaţi-i în limba binecuvântată de către Dumnezeu, e mai puternică să presupun, cu toate că Dumnezeu cercetează inimima şi nu doar buzele.

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: