Selectați pagina

În pofida eticii neutralității, jurnaliștii transmit indicii legate de cine e cel care ar trebui să dispară

În pofida eticii neutralității, jurnaliștii transmit indicii legate de cine e cel care ar trebui să dispară

«Multe „știri” au drept subtext lupta dintre băieții buni progresiști și ticăloșii reacționari. În pofida eticii neutralității pe care trebuie să o afișeze jurnaliștii, un angajament moral inconfundabil își face loc în reportajele despre conflictul dintre papă și teolog, guvern și protestatar, patroni și muncitori, alb și negru, bărbat și femeie. Simțim cum ni se transmit indicii legate de cine e cel care ar trebui să dispară.

Forțele Progresiste sunt prezentate întotdeauna ca mânate de cele mai bune intenții: sunt miloase, curajoase, conștiente, luminate, orientate spre viitor, iubitoare de pace. Toți acești termeni au astăzi o miasmă stângistă, deși media folosește rareori termenul de „stânga”. Reacționarii, pe de altă parte, apar mânați de atavisme: ură, frică, superstiție, lăcomie, ignoranță, egoism, rezistență oarbă la schimbare.

În discursul jurnalistic „ura”, de pildă, a devenit asociată în mod exclusiv cu cauzele de „dreapta”. Niciun progresist nu urăște vreodată pe cineva, cel mult el (sau ea) nu ar putea simți decât mânie îndreptățită, legitimă.

Jurnaliștii folosesc cu generozitate termenul de „dreapta”, dar fără să-l definească. Este un termen standard pentru tot ceea ce ține de trecutul întunecat. Teocrație, capitalism, sclavie, militarism. Toate acestea sunt de dreapta. Fascistul, monarhistul, libertarianul, constituționalistul. Toți sunt, cumva, de dreapta, deși singurul lucru pe care îl au în comun este faptul că se opun socialismului. (…)

Ziariștii încearcă uneori din răsputeri să fie exacți și să își înăbușe partizanatul fățiș. Nu își dau seama însă că sunt părtinitori prin chiar categoriile pe care le folosesc. Nu înțeleg că există categorii alternative.

În mintea ziarisului desăvârșit, conservatorul nu este cineva care o filosofie anume, care să fie discutată, ascultată, dezbătută. El este pur și simplu cineva rămas în urma vremurilor, care se agață de trecutul urât și stânjenitor pe care toți oamenii educați ar trebui să-l depășească. Conservatorul nu este atât de greșit în atitudinea sa, cât defunct, condamnat la dispariție. De ce să dezbați cu un dinozaur?

Categoriile progresiste ultime nu sunt rai și iad, bine și rău, ordine și haos, ci Viitor și Trecut. Chiar și insultele progresistului țin de cronologie: arhaic, demodat, Neanderthal, medieval, dinainte de Potop, fosilizat, învechit, preistoric, antic, troglodit, de sec. XIII – XVIII etc. Pentru liberal toate acestea sunt condamnări irefutabile.  Trecutul – rău!

Așadar, în dramaturgia jurnalismului, problema din fiecare controversă este aceea de distribuție: care parte reprezintă Trecutul și care Prezentul? Și acest soi de stereotipie, cu pronosticurile încorporate legate de cine va triumfa, i-a condus pe jurnaliști la o serie de gafe jenante. Reagan a fost reacționar, și de aceea nu a fost un candidat viabil. Mișcarea pentru viață e reacționară. De aceea nu e demnă de știri – spre deosebire de mișcarea pentru libertăți civile … (Ce te faci însă cu trupa de hip hop 2 Live Crew care reprezintă libera exprimare – Progresul – dar este îngrozitor de sexistă – Reacționară?)

Istoria însăși a început să demoleze mitologia progresistă. Socialismul este într-o ruină morală, politică și economică. Bunii sălbatici din Lumea a Treia ne-au arătat ce urmează după „eliberare”. Și totul este atât de obositor. Am văzut cum Viitorul și-a dobândit propriul său trecut compromițător. Speranțele progresiste sunt consumate. Dar jurnalismul nu a învățat încă să folosească alt limbaj.»

de Joe Sobran (fragment), http://www.fgfbooks.com/Sobran-Joe/2018/Sobran180112.html

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке