Selectați pagina

În loc de 7 documente – acum doar 1 pentru deschiderea afacerii

În loc de 7 documente – acum doar 1 pentru deschiderea afacerii

afaceriAntreprenorii din Republica Moldova vor putea deschide o afacere în domeniul comerţului fără a solicita o autorizaţie de la autoritatea publică locală în care intenţionează să-şi desfăşoare activitatea, ci doar prin notificarea acesteia, relatează serviciul de presă al Guvernului.

Simplificarea procedurii este prevăzută în proiectul de lege, aprobat recent de către Guvern, privind operarea amendamentelor la cadrul legal ce vizează modificarea procedurii de obţinere a autorizaţiilor în comerţ.

În prezent, obţinerea unei autorizaţii în comerţ durează peste două luni şi dosarul depus la Primărie conţine circa şapte acte permisive, eliberate de diferite autorităţi.

Trecerea la sistemul de notificări va permite agenţilor economici interacţiunea doar cu Primăria, care la rândul ei va transmite informaţii despre noul comerciant, prin ghişeul unic. Totodată, eficientizarea procesului va reduce, de la 7 la 1, numărul de documente necesare obţinerii autorizaţiei.

Toate modificările au fost elaborate în conformitate cu prevederile Strategiei de dezvoltare a comerţului interior, în comun cu experţii internaţionali, şi au drept scop stimularea activității antreprenoriale, facilitarea lansării noilor afaceri în comerț prin simplificarea procedurilor de autorizare și eliminarea practicilor de corupție.

Documentul urmează să fie examinat de Parlamentul Republicii Moldova.

Sursa: cuvintul.md

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *