Selectați pagina

In inima se nasc pacatele si gandurile rele

In inima se nasc pacatele si gandurile rele

Sfinții Părinți ne învață că gândurile apar prima dată în minte unde sunt analizate ca mai apoi inima să se învoiască sau nu cu ele. Fie fapte rele, fie fapte bune, înainte de toate trec prin procesul conștiinței. Din păcate mintea noastră este robită de ceea ce practică cel mai des. Dacă practicăm păcatul, cu siguranță ne vom îndrepta cu precădere spre fapte rele iar dacă în sufletul nostru este o permanentă dorință de a sluji lui Dumnezeu, atunci vom avea putința de a lupta cu ceea ce este rău și a ne învoi cu ceea ce este bun și curat. Adesea și cei care sunt credincioși și dornici de a face binele pot pierde pentru un timp puterea de a se împotrivi răului așa cu Sfântul Apostol Pavel spunea:,,Fiindcă știu că-n mine, adică-n trupul meu nu locuiește ce e bun, că a vrea binele se află-n mine, dar pe a face nu-l aflu; Căci nu fac binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu-l vreau, pe acela îl săvârșesc”(Romani 7, 18-20).
Aceasta este robia despre care vorbea Mantuitorul ca dorea să o surpe și să ofere acea „libertate” omului. Libertatea din robia păcatului este cea mai mare virtute. Omul eliberat de această robie devine cu adevărat liber, devine cu adevărat fericit, împăcat cu sine, cu toată lumea și mai ales cu Creatorul său.
Dar iată câteva cuvinte de duh de la Sfinții Părinți pe această temă:

„De asemenea voința noastră, dorințele, hotărârile bune sau rele, tot înlăuntrul inimii se nasc și de acolo se ridică și ajung trăiri, lucrări și fapte”.

Orice se lucrează în inima noastră, fie gânduri, fie afecte, fie voință, înainte de a ajunge faptă, trebuie să treacă prin toate fibrele inimii, ,,ca să ia mai întâi toate cele trebuincioase din toate locașurile inimii, primind însușirile necesare și apoi să ia viață și formă.”

Astfel un gând bun trebuie să se unească cu o simțire bună și cu o voire de asemenea bună, pentru a fi desăvârșit.

,,Mai mult, un sentiment frumos nu este de ajuns pentru a deveni o faptă bună. E nevoie și de gânduri ajutătoare, și de o voință bună. Aceleași lucruri se pot spune despre dorințe și despre ceea ce privește voința omului”.

Toate cele ce vin din inima noastră trebuie să fie drepte, curate și bune (Proverbe 15, 30). Dacă vor fi rele, strâmbe sau incomplete, ne spune Părintele Spiridonos Logothetis, vom fi niște oameni bolnăvicioși, precum genul sentimental, bolnăvicios cu tot dezechilibrul lui, oameni a căror viață este dirijată numai de sentimente” (Proverbe 19, 3).

Omul este un întreg, un tot unitar și în inima lui se află, rațiune, sentimente și voință. Pentru nici un motiv nu trebuie să se împartă, să se dezbine întru sine. Pentru că omul care are inima dezbinată ,,este nestatornic în toate căile sale” (Iacov 1,8), precum spune Sfânta Scriptură; sau are, după cum o numesc psihologii, o personalitate dedublată.

Este de neconceput pentru credința ortodoxă ca mintea, rațiunea să creadă în Dumnezeu, iar voința să dorească păcatul. Nu că aceasta nu se întâmplă, se întâmplă cu noi toți. Dar aceasta o considerăm o greșeală.

Scopul este ca toate funcțiunile inimii să se găsească într-o unitate neîntreruptă, ca inima să fie una și finalitatea tuturor funcțiilor inimii una: Dumnezeu (Proverbe 16, 1).

De aceea Sfântul Maxim Mărturisitorul spune:
,,Rostul rațiunii este să aibă cunoașterea lui Dumnezeu, rostul afectelor este de a-L dori și a-L iubi pe Dumnezeu, iar scopul voinței de a se ține de voia lui Dumnezeu”.

Dar, ne spune Sfântul Grigore Palama, păcatul sparge această unitate a inimii, abatându-ne mintea spre făpturi și o îndeletnicește cu ,,cele trupești și pământești”.

Răsucește apoi sentimentele și dorințele spre desfătări, spre desfrânări și sminteli, spre felurite pofte, spre slava deșartă. Răsucește voința către patimile care o și înrobesc. Astfel se frânge inima, se dezbină și de multe ori trăim noi înșine sau îi vedem pe alții în această sfâșiere: voința se întoarce spre Dumnezeu, dar nu iese mintea din necredință; se întoarce mintea către Dumnezeu, dar nu poate voința, fiind robită de patimi ș.a.md.

,,Puterile inimii trebuie să fie unite și împreună-lucrătoare cu harul dumnezeiesc, pe care-l primim prin Sfintele Taine, iar inima să fie una”.
Iar tu ridică inima ta în sus către ceruri, ca astfel să se îndrepte precum zice Fericitul Augustin: ,,atunci când se ridică omul spre cele de sus, atunci se îndreaptă și inima omului”.
Sau după cum spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Așadar, dacă ați înviat împreună cu Hristos, pe cele de sus căutațile, acolo unde este Hristos șezând de-a dreapta lui Dumnezeu” (Coloseni 3. 1).

Autor: Cristian Stavriu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: