Selectați pagina

În 1931, un deputat român trage semnalul de alarmă împotriva francmasoneriei

În 1931, un deputat român trage semnalul de alarmă împotriva francmasoneriei

Vă prezentăm o remarcabilă interpelare făcută de dr. Vasile Trifu în Parlamentul României în 1931. Medic urolog celebru şi membru al mai multor prestigioase organizaţii medicale internaţionale, Vasile Trifu era în 1931 deputat de Storojineţ (judeţ din Basarabia).

Domnule Preşedinte,
Domnilor Deputaţi,

Înainte de a păşi în dezvoltarea acestei interpelări, vă rog din adâncul inimii, să binevoiţi a-mi permite să vă exprim sentimentele mele cele mai vii de gratitudine, pentru votul ce aţi avut amabilitatea şi curajul să-mi acordaţi, spre a putea încerca să expun în faţa d-voastră, distinşi reprezentanţi ai naţiunii, o problemă care, dacă nu este sigurul motiv al prezentării mele în faţa alegătorilor, este desigur pentru mine personal cel mai important.

Îndeplinindu-mi o datorie care înfruntă de luni de zile cele mai variate dificultăţi, dificultăţi care pe foarte mulţi i-ar fi oprit de mult în cale, am învăţat să-mi cunosc adversarii, să-i ocolesc sau să-i înlătur cu loialitate desăvârşită, fără măcar a încerca să le opun „ura” pe care dânşii o folosesc cu atâta tristă înverşunare.

Nu mă îndoiesc ci, dimpotrivă, sunt încredinţat că adversari şi dintre cei mai cumpliţi se găsesc astăzi aici, printre d-voastră sau chiar în tribune, unde deunăzi am observat prezenţa unui mare Hierofant, prea-onorabil licenţiat în Kabala, suveran, mare pontif şi mare inspector general inchizitor.

Pe toţi îi salut sincer, cavalereşte, aşa cum salutau odinioară, în vremurile barbare, aceia care înainte de a începe un atac în contra duşmanilor, găseau nimerit să-şi privească adversarul drept în ochi şi să-l salute cu cel mai larg gest de curtoazie.

D-le Preşedinte, d-lor deputaţi, am avut onoarea a face în faţa dvs. următoarele întrebări şi anunţări de interpelări:

Am onoarea de a interpela pe d-l ministru al armatei dacă are cunoştinţă de faptul că numeroşi ofiţeri activi aparţin societăţilor secrete ale francmasoneriei, care societăţi, prin mijloace oculte, urmărind o veche şi nedezminţită tradiţie, luptă pentru desfiinţarea instituţiei monarhice, a bisericii creştine şi a statului naţional.

Având în vedere că una şi aceeaşi persoană, angajată solemn în serviciul statului şi mai ales al armatei, nu poate servi în acelaşi timp şi unei organizaţii care slujeşte în taină în contra statului şi având lozinca „să spânzure pe ultimul rege cu maţele ultimului preot”…

M. Oltescu, subsecretar de stat la Ministerul de Interne: D-le Preşedinte, aceasta este o nouă interpelare.

D-l dr. V. Trifu: …că, prin urmare, există o desăvârşită incompatibilitate între jurământul de credinţă faţă de Rege şi jurământul prestat ordinului secret şi subversiv al francmasonilor, care, în mod inadmisibil, servesc francmasoneria împotriva ţării şi a regelui?

În şedinţa din 11 iulie 1931 am întrebat:
„D-le Preşedinte, am onoarea a întreba pe d-l ministru al armatei ce rost are paza militară a clădirii din str. Câmpineanu nr. 45, unde de luni de zile, ziua şi noaptea, face de pază un pluton de ostaşi?”

În cazul că nu voi primi un răspuns satisfăcător, voi reveni asupra acestei întrebări cu ocazia dezvoltării interpelării asupra ofiţerilor francmasoni.

La 25 noiembrie am pus următoarea întrebare:
„Am onoarea a întreba pe d-l ministru de finanţe dacă asociaţiile francmasonice, de orice culoare, plătesc sau nu impozite: (1) pe venitul clădirii unde îşi au sediul; (2) ca societăţi ce au un buget şi încasează cotizaţii şi donaţii foarte însemnate; dacă plătesc, sub ce formă plătesc, sub ce nume; iar dacă nu plătesc, cum au înşelat statul şi l-au frustrat şi cum scapă de rigorile fiscalităţii, pe care le suferă orice cetăţean, chiar când este perfect onest…”

D-l A.C.Cuza: D-le Preşedinte, vă rog să evacuaţi sala de unii reprezentanţi ai aşa-zisei prese, care au intrat aici, unde nu au dreptul să stea. Este vorba de d-l Clarnet.

D-l dr. V. Trifu: D-le Preşedinte, d-lor deputaţi, o altă întrebare – aceea despre care vorbeşte d-l ministru – este următoarea:

Am onoarea a întreba pentru ce motive a dat d-l Cădere poruncă straşnică d-lui Vintilă Ionescu să ia măsuri de confiscare a „Buletinului Anti-Masonic”, de îndată ce această revistă ar reapare?

„Buletinul Anti-Masonic” nu a făcut decât să reveleze pur şi simplu câteva dintre uneltirile tainice ale societăţilor secrete, care, mai ales de câţiva ani, cu o înverşunare sălbatică acaparează pe toţi semidocţii şi îi proclamă valori, pe toţi rataţii şi îi proclamă oameni geniali, astfel ca prin ajutorul lor să dezorganizeze şi societatea românească şi statul român, după cum asociaţiile similare din străinătate zăpăcesc şi dezorganizează societăţile şi statele corespunzătoare.

„Buletinul Anti-Masonic” a arătat că societăţile secrete masonice, societăţi de gândire, de anumită gândire, dau concurs sectelor şi izbesc prin toate mijloacele în Biserica Română, stâlpul dintotdeauna al naţiunii române.

„Buletinul Anti-Masonic” a arătat că aceleaşi societăţi uneltesc împotriva armatei care, întotdeauna vitează şi cuminte, este acum invadată de intriganţi, ale căror maşinaţiuni ar putea avea un trist rezultat; împotriva şcolii, otrăvind-o cu ideea dăunătoare de pacifism perfid, educaţiune fizică falsificată şi culturi abracadabrante.

„Buletinul Anti-Masonic” a dovedit că francmasoneria dărâmă naţionalismul şi ideea de stat român naţional, pentru a înscăuna şi la noi „republica”, viitoarea provincie roabă a marii republici internaţionale francmasonice. Şi terminam: „Pentru că ţara şi mai ales dvs. trebuie să fiţi lămuriţi, am onoare a vă ruga respectuos să mi se îngăduie să dezvolt o interpelare în această gravă chestiune”.
D-lor deputaţi, care a fost intenţia mea? Am voit să vă semnalez existenţa unui al doilea stat, anume francmasoneria, pe care îl bănuiţi doar cei mai mulţi dintre dumneavoastră.

Şi fiincă pe mintea şi pe inima dumneavoastră se reazemă nădejdea şi încrederea ţării, mă cred dator a vă arăta, pe cât va fi posibil prea modestelor mele resurse, ce este francmasoneria şi, mai ales, care este rolul ei.

Mă bizui însă pe bunăvoinţa dumneavoastră, căci nu mă îndoiesc nici de patriotismul dvs., nici pe dorinţa dvs. de a dezlega problema dureroasă, tragică, ce vi se pune tuturor, anume aceea de a înţelege cauzele mizeriei în care se zbate o naţiune vitează, cuminte, harnică pentru a găsi o soluţie capabilă să curme o boală grea, cu o vastă şi variată simptomatologie, numită „criza actuală”.

Din întrebările ce mi-am permis să le pun, precum şi din felul în care s-a încercat să mi se zădărnicească această interpelare, dumneavoastră v-aţi şi putut convinge că francmasoneria este o instituţie care se bucură de drepturi excepţionale, aşa de mari, încât, în ţara unde am ajuns ca nimic şi nimeni să nu mai fie sfânt nimănui şi unde poţi înjura cum îţi vine la gură pe oricine, nu ai dreptul să te atingi măcar de francmasoni.

Am fost demult prevenit, dar am avut fericirea să primesc îndrumări, sfaturi şi îndemnuri, fără însă nici un fel de ajutor material, de la cele mai strălucite personalităţi ale naţiunii celei mai nobile dintre toate câte există pe întreaga suprafaţă a pământului: naţiunea franceză. Am stat neclintit numai pe front din 1916 până în 1918, am suferit şi am sângerat greu. Orice mi s-ar întâmpla, voi purta în adâncul fiinţei mele, până în mormânt, adânca satisfacţie că am avut cinstea inegalabilă să lupt şi să sufăr pentru Patria mea. Dar, d-lor, această satisfacţie se transformă în adevărată beţie sufletească la gândul că, luptând pentru Patria mea, m-am luptat în acelaşi timp pentru o altă patrie, a doua patrie a mea şi a dumneavoastră a tuturor, pe care nu o iubesc mai puţin, Franţa.

Imediat după ce am început lupta mea, aici, am primit nenumărate felicitări şi încurajări, dintre care vă rog să-mi permiteţi să vă semnalez câteva. Strălucitul critic francez Louis Bethleem, directorul revistei „Revue des Lectures”, îmi scrie: „Permiteţi-mi să vă exprim cele mai vii felicitări pentru frumoasa şi curajoasa iniţiativă, care va avea, sunt încredinţat, cel mai strălucit succes. Nu fără dificultăţi, fireşte, fiindcă asta este soarta tuturor străduinţelor nobile, dar dumneavoastră nu sunteţi omul care să daţi înapoi în faţa greutăţilor. Sunt fericit, cunoscând activitatea dumneavoastră, şi rog pe Dumnezeu să vă ajute mai departe”.

Sursa: http://vremuritulburi.wordpress.com

1 Comentariu

  1. Iacoboaie Radu

    Cum se face că acest text nu a fost cunoscut? A zăcut prin sertare atâta vreme…

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: