Selectați pagina

Studiu OFICIAL: Împărtăşirea din acelaşi Potir nu e sursă de infecţie pentru oameni! Nu a existat o răspândire a infecției legată de POTIR

Studiu OFICIAL: Împărtăşirea din acelaşi Potir nu e sursă de infecţie pentru oameni! Nu a existat o răspândire a infecției legată de POTIR

Un articol de specialitate disponibil pe platforma Science Direct scoate în evidenţă cât de puţin probabilă este infectarea cu o boală prin împărtăşirea din acelaşi Potir euharistic.

Articolul apărut în International Journal of Infectious Diseases (nr. 11 / 2013) este semnat de James Pellerin și Michael B. Edmond, ambii cercetători la Departamentul de Medicină Internă al Universității din Virginia (Virginia Commonwealth University), și analizează literatura de specialitate privind ceremoniile religioase în iudaism, creștinism, islam și hinduism despre care s-a raportat că ar fi cauzat infecții.

Au fost mai multe experimente şi studii care sugerează că împărtăşirea dintr-un potir comun contaminează vinul şi potirul. Însă, nu a fost documentat niciodată un caz de boală cauzat de împărtăşirea din potir şi care să fie menţionat în literatura de specialitate.

Se ridică întrebarea de ce chiar dacă se contaminează vinul și potirul, nu se îmbolnăvesc persoanele credincioase care se împărtășesc?

Răspunsul este pentru că vinul din potir nu este vin obișnuit, ci vin sfințit, adică sângele lui Hristos, Izvorul Vieții, Cel ce a vindecat mulțimi de bolnavi și a biruit moartea prin Înviere (cf. Ioan 6:55-56; 11:25-26).

Redăm capitolul studiului care face referire la Sfânta Euharistie.


Potirul comun al Împărtășaniei

Sfânta Împărtășanie este o practică creștină care constă într-un grup adunat pentru a se împărtăși din pâine și vin primite de la un slujitor sau preot. Vinul este în mod frecvent oferit dintr-o cupă sau prin îmbibarea pâinii în vin, o practică numită întingere. După ce fiecare participant bea din potir, slujitorul îi șterge marginea înainte ca următoarea persoană să se împărtășească din acel potir. De asemenea, în unele biserici, prescurile sunt așezate în potirul cu vin, iar o linguriță (în latină cochlear) este utilizată pentru a scoate prescura de împărtășanie din potir pentru a fi așezată în gura primitorului. Lingurița comună nu este ștearsă între primitori.

Posibilitatea ca potirul să împrăștie infecție a fost dezbătută în literatura medicală din secolul al 19-lea, când Forbes și Andres au ridicat ipoteza că o gură contaminată poate produce bacterii în vin.

De atunci, patru alte studii, o recenzie și mai multe articole de opinie, inclusiv unul de la Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) au fost publicate pe tema riscului infecției din potir.

Riscul infecției depinde de mai mulți factori, inclusiv de încărcătura bacteriană sau virală din saliva celui care se împărtășește, abilitatea organismului de a rezista proprietăților antimicrobiene ale potirului de aur sau argint și conținutului de alcool din vin, pânza folosită pentru a șterge marginea potirului, abilitatea recipientului de a distruge orice organism patogenic. Exemple de potențiali patogeni sunt cei care se transmit prin salivă, prin leziuni cutanate orale/labiale, pe cale fecală-orală, prin picături sau prin căi aeriene.

În 1946, Burrows a demonstrat că atunci când persoane voluntare s-au împărtășit din potirul euharistic, cu instrucțiunea de a lăsa cât mai multă salivă pe marginea potirului, bacteriile au fost recuperate în număr mic. În 1967, Gregory a arătat într-o simulare mai realistică a slujbei Împărtășaniei, că diferite specii de bacterii au putut fi recuperate de pe potir, inclusiv stafilococi, specii Neisseria, streptococi beta-hemolitici și non-hemolitici și specii Micrococcus.

În 1967, Hobbs și unii colegi ai săi au făcut experimente care au concluzionat că argintul și vinul pot avea proprietăți antimicrobiene. Cu toate acestea, intervalul de timp dintre împărtăşirea din potir a fiecărei persoane, care de obicei este mai mic de cinci secunde, nu este suficient pentru a cauza o scădere semnificativă a numărului de bacterii. Ei au descoperit și că rotirea potirului era ineficientă pentru a scădea colonizarea (cu bacterii); totuși, ștergerea marginii potirului cu pânza de in scădea numărul de bacterii cu 90%. Toate studiile au concluzionat că riscul răspândirii bolii nu poate fi exclus dar este extrem de scăzut.

În 1993, Furlow și Dougherty au prelevat probe de pe potire de argint și de ceramică înainte și după opt slujbe. Au cultivat organisme potențial patogene, precum stafilococul auriu, Haemophilus parainfluenzae și Moraxella catarrhalis. Ei au concluzionat că trebuie utilizate cupe individuale pentru a elimina riscul infecției.

În cele din urmă, în 1998, Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a raportat că niciodată nu a existat o răspândire a infecției legată de potirul euharistic. Ei au făcut referire la un studiu din 1997 în care 681 participanți care s-au împărtășit zilnic din potirul comun nu au avut un risc mai mare de infecție decât cei care au participat mai rar la slujbele creștine sau care absentau total de la ele.

Ei au concluzionat că este cel mai probabil sigur să participăm la slujbele la care se utilizează un potir comun, cu menţiunea ca orice membru al comunităţii cu boală respiratorie activă sau cu leziuni ale buzelor sau gurii să se abţină de la împărtăşire.

În concluzie, există dovezi bazate pe experimente care sugerează că împărtăşirea dintr-un potir comun contaminează vinul şi potirul. Însă, nu a fost niciodată un caz documentat de boală cauzat de împărtăşirea din potir şi care să fie menţionat în literatura de specialitate.

Sursa: Basilica.ro / Raluca Ene

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке