Selectați pagina

Împărăția lui Antihrist nu va dura mult. Însuși Hristos, Mântuitorul nostru, o vestește

Împărăția lui Antihrist nu va dura mult. Însuși Hristos, Mântuitorul nostru, o vestește

Că împărăția lui Antihrist nu va dura mult, Însuși Hristos, Mântuitorul nostru, o vestește zicând: ,,De nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile” (Mt. 24, 22).

Sfinții Părinți zic: ,,Aceasta ar fi, că nu se cade lui Antihrist a împărăți și a propovădui mai multă vreme decât Hristos

Sfinții Părinți zic: ,,Aceasta ar fi, că nu se cade lui Antihrist a împărăți și a propovădui mai multă vreme decât Hristos

Şi Daniel, grăitorul de Dumnezeu, încă zice: ,,Și vor fi dați în mâna lui o vreme, și vremuri, și jumătate de vreme” (Dan. 7, 25).

Dascălii Bisericii Chiril și Ipolit și alții arată că la sfârșitul veacului prin vreme se înțelege un an; prin vremi, doi ani; prin jumătate de vreme, jumătate de an; și toți anii împărăției lui Antihrist fac trei ani și jumătate.

Așijderea citim iarăși la Daniel prorocul: ,,Şi am ascultat pe bărbatul cel îmbrăcat în veșminte de in, care stătea deasupra apelor fluviului, și el şi-a ridicat dreapta și stânga lui către ceruri și a jurat pe Cel ce este viu în veci: «Va mai ține o vreme, vremuri şi jumătate de vreme»” (Dan. 12, 7). Însă neînțelegând Daniel cele auzite, i-a zis acel bărbat: ,,Du-te, Daniele, că sunt închise şi pecetluite cuvintele acestea până sfârșit!” (Dan. 12,9)

Așijderea citim și la Apocalipsă, unde Femeia, adică Sfânta Biserică, a fugit de șarpe, adică de Antihrist, în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea 1260 de zile (Apoc. 12, 6). Numărul acestor zile fac trei ani și jumătate.

Şi mai jos zice așa: „Și femeii i s-au dat cele două aripi, ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme, și vremuri, și jumătate de vreme” (Apoc. 12, 4). Despre fiară zice mai departe: ,,și s-a dat ei (adică lui Antihrist) gură să grăiască hule şi semeții şi i s-a dat putere să lucreze timp de patruzeci și două de luni” (Apoc. 13, 5). Numărul acelor luni fac trei ani şi jumătate. Și iarăși: „Vor călca în picioare cetatea cea sfântă patruzeci şi două de luni” (Apoc. 11, 2).

Sfântul Andrei al Cezareii zice (tâlcuind cuvintele acestea) așa: ,,Iar că se va călca cetatea cea sfântă, adică Ierusalimul cel nou, sau Biserica cea sobornicească, 42 de luni, de către neamuri, socotesc că închipuiește că, vreme de trei ani și jumătate pe vremea lui Antihrist, credincioșii și cei aleși se vor călca și se vor goni„. Și iarăși: ,,Şi voi da celor doi martori ai mei și vor proroci […] 1260 de zile” (Apoc. 13, 3). Și iarăși: ,,A legat îngerul pe satana o mie de ani, şi după aceea este să se dezlege în puțină vreme și iată, amar celor ce locuiesc pe pământ și pe mare, de vreme ce s-a pogorât diavolul la voi, cel ce are iuțime mare, știind că vreme puțină are„.

Oare vezi, blagoslovite cititor, cât va domni Antihrist? Vezi că vremea lui Antihrist şi a dezlegării satanei, ajutătorul lui Antihrist, va fi puțină și scurtă?

Acestea şi Hristos, Mântuitorul nostru, mai înainte le-a vestit, zicând: ,,De nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile” (Mt. 24, 22).

Despre aceasta, Sfinții Părinți zic: ,,Aceasta ar fi, că nu se cade lui Antihrist a împărăți și a propovădui mai multă vreme decât Hristos, Care trei ani şi jumătate a propovăduit Evanghelia spre a noastră mântuire„.

Sursa: Antihristica, semnul venirii lui Antihrist și sfârșitul lumii

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

195 Comentarii

  1. Anonim

    Amin

    Răspuns
  2. Anonim

    doamne ajuta ne

    Răspuns
  3. Anonim

    doamne ajuta ne

    Răspuns
  4. Anonim
  5. Anonim
  6. Anonim

    🙏🙏🙏

    Răspuns
  7. Anonim

    imparatia fiarei va avea 1260 de zile dupa asta se va vedea chipul DOMNULUI NOSTRU IISUS CARE VA VENI PE UN CAL ALB PE NOURI

    Răspuns
  8. Anonim

    1260 DE ZILE VA AVEA FIARA DE STAT DAR ACELE ZILE VOR FI SCURTE VA TRECE ANU CA LUNA LUNA CA SAPTAMINA

    Răspuns
  9. Anonim

    1260 DE ZILE VA AVEA FIARA DE STAT DAR ACELE ZILE VOR FI SCURTE VA TRECE ANU CA LUNA LUNA CA SAPTAMINA

    Răspuns
  10. Anonim
  11. Anonim
  12. Anonim

    ANTICRHIST SA NASCUT DEJA

    Răspuns
  13. Anonim

    CINE ACCEPTA BULETINU ELECTRONIC ACELA ACCEPTA SEMNUL FIAREI 666

    Răspuns
  14. Anonim

    CINE ACCEPTA BULETINU ELECTRONIC ACELA ACCEPTA SEMNUL FIAREI 666

    Răspuns
  15. Anonim

    Slava Tie Dumnezeul Nostru Slava Tie. Amin 🙏🙏🙏

    Răspuns
  16. Anonim

    Slava Tie Dumnezeul Nostru Slava Tie. Amin 🙏🙏🙏

    Răspuns
  17. Anonim

    Doamne păzește ne și ocrotește ne pe noi robii tăi de toate relele ce se abat asupra noastră AMIN

    Răspuns
  18. Anonim

    Doamne păzește ne și ocrotește ne pe noi robii tăi de toate relele ce se abat asupra noastră AMIN

    Răspuns
  19. Anonim

    Amin

    Răspuns
  20. Anonim

    AMIN

    Răspuns
  21. Anonim

    Doamne ajută. AMIN!

    Răspuns
  22. Anonim

    Amin

    Răspuns
  23. Anonim

    Isuse Hristos..Fiul lui Dumnezeu și sf Fecioară Maria să ne întărească și să ne păzească de puterea Satanei!!.

    Răspuns
  24. Anonim
  25. Anonim

    Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale al tuturor sfinților Tai !miluiește-ne pe noi păcătoșii!Amin !

    Răspuns
  26. Anonim

    Dumnezeu sa fie cu noii sa nu ne lase scumpul Iisus Amin

    Răspuns
  27. Anonim

    Amin

    Răspuns
  28. Anonim

    Amin

    Răspuns
  29. Anonim

    Dacă Antihrist se va răzgîndi și nu va mai vrea sa fie împărat,cum se vor mai împlini profețiile?!

    Răspuns
  30. Anonim

    Da 3ani si jumatate ! Dar acesti 3NI si jumatate ni se par fara sfirsit vor fi ani de chin si de iad !

    Răspuns
  31. Anonim

    Da 3ani si jumatate ! Dar acesti 3NI si jumatate ni se par fara sfirsit vor fi ani de chin si de iad !

    Răspuns
  32. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  33. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  34. Anonim

    Doamne ajuta Amin

    Răspuns
  35. Anonim

    Doamne ajuta Amin

    Răspuns
  36. Anonim

    Amin amin amin!!!

    Răspuns
  37. Anonim

    Doamne ajută-ne și fereste-ne de ispita necuratului !

    Răspuns
  38. Anonim

    Doamne IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUIEȘTE-MĂ PE MINE PĂCĂTOSUL !NU MĂ PĂRĂSI DOAMNE CĂ ȘI EU SÎNT ZIDIREA TA DOAMNE .

    Răspuns
  39. Anonim

    Doamne IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUIEȘTE-MĂ PE MINE PĂCĂTOSUL !NU MĂ PĂRĂSI DOAMNE CĂ ȘI EU SÎNT ZIDIREA TA DOAMNE .

    Răspuns
  40. Anonim

    Doamne ajuta Amin 🙏 ♥

    Răspuns
  41. Anonim

    Amin

    Răspuns
  42. Anonim

    prostii din astea a rostit viserica si in evul mediu

    Răspuns
  43. Anonim

    prostii din astea a rostit viserica si in evul mediu

    Răspuns
  44. Anonim

    Doamne ajuta iartă-mă pt tot.

    Răspuns
  45. Anonim

    Doamne ajuta iartă-mă pt tot.

    Răspuns
  46. Anonim

    Amin amin amin

    Răspuns
  47. Anonim

    Doamne ajută mă și miluiește mă Amin

    Răspuns
  48. Anonim

    Doamne ajută mă și miluiește mă Amin

    Răspuns
  49. Anonim

    Doamne miluiește-ne și păzește de cel viclean

    Răspuns
  50. Anonim

    Doamne miluiește-ne și păzește de cel viclean

    Răspuns
  51. Anonim

    Amin

    Răspuns
  52. Anonim

    Amin

    Răspuns
  53. Anonim

    Doamne miluiește ne!

    Răspuns
  54. Anonim

    Doamne miluiește ne!

    Răspuns
  55. Anonim

    Amin Dumnezeu să fie cu noi

    Răspuns
  56. Anonim

    Amin Dumnezeu să fie cu noi

    Răspuns
  57. Anonim

    Doamne ajută, miluiește- ne după mare mila ta.

    Răspuns
  58. Anonim

    Doamne ajută, miluiește- ne după mare mila ta.

    Răspuns
  59. Anonim

    Doamne nu ne părăsi și iată-ne Doamne că răi neam mai făcut

    Răspuns
  60. Anonim

    Doamne ajuta amin slăvit să fie numele Domnului nostru Iisus Hristos 🙏

    Răspuns
  61. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  62. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  63. Anonim

    Amin🙏🙏🙏

    Răspuns
  64. Anonim

    Amin🙏🙏🙏

    Răspuns
  65. Anonim

    DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU IARTA-NE PE NOI PĂCĂTOȘII ROBII TAI DĂ-NE BUNULE DUMNEZEU SĂNĂTATE MILUIESTE-NE ȘI NE MANTUIESTE AMIN.

    Răspuns
  66. Anonim

    DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU IARTA-NE PE NOI PĂCĂTOȘII ROBII TAI DĂ-NE BUNULE DUMNEZEU SĂNĂTATE MILUIESTE-NE ȘI NE MANTUIESTE AMIN.

    Răspuns
  67. Anonim

    DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU IARTA-NE PE NOI PĂCĂTOȘII ROBII TAI DĂ-NE BUNULE DUMNEZEU SĂNĂTATE MILUIESTE-NE ȘI NE MANTUIESTE AMIN.

    Răspuns
  68. Anonim

    Cred și nădăjduiesc la Bunul Dumnezeu…

    Răspuns
  69. Anonim

    Cred și nădăjduiesc la Bunul Dumnezeu…

    Răspuns
  70. Anonim

    Cred și nădăjduiesc la Bunul Dumnezeu…

    Răspuns
  71. Anonim

    Cred și nădăjduiesc la Bunul Dumnezeu…

    Răspuns
  72. Anonim

    Amin! Daomne ajuta!

    Răspuns
  73. Anonim

    Amin! Daomne ajuta!

    Răspuns
  74. Anonim

    Amin! Daomne ajuta!

    Răspuns
  75. Anonim

    Amin! Daomne ajuta!

    Răspuns
  76. Anonim

    Doamne păzeste ne de cel rău ! Amin!

    Răspuns
  77. Anonim

    Doamne păzeste ne de cel rău ! Amin!

    Răspuns
  78. Anonim

    Doamne păzeste ne de cel rău ! Amin!

    Răspuns
  79. Anonim

    Doamne păzeste ne de cel rău ! Amin!

    Răspuns
  80. Anonim

    Amin

    Răspuns
  81. Anonim

    Amin

    Răspuns
  82. Anonim

    Amin

    Răspuns
  83. Anonim

    Amin

    Răspuns
  84. Anonim

    Amin

    Răspuns
  85. Anonim

    Amin

    Răspuns
  86. Anonim

    Amin

    Răspuns
  87. Anonim

    Amin

    Răspuns
  88. Anonim

    Doamne ajută!Amin!

    Răspuns
  89. Anonim

    Doamne ajută!Amin!

    Răspuns
  90. Anonim

    Doamne ajută!Amin!

    Răspuns
  91. Anonim

    Doamne ajută!Amin!

    Răspuns
  92. Anonim

    Amin

    Răspuns
  93. Anonim

    Doamne ajuta amin

    Răspuns
  94. Anonim

    Doamne ajuta amin

    Răspuns
  95. Anonim

    Doamne ajuta amin

    Răspuns
  96. Anonim

    Doamne ajuta amin

    Răspuns
  97. Anonim

    Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieștene pre noi păcătoșii robi tai!

    Răspuns
  98. Anonim

    Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieștene pre noi păcătoșii robi tai!

    Răspuns
  99. Anonim

    Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieștene pre noi păcătoșii robi tai!

    Răspuns
  100. Anonim

    Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieștene pre noi păcătoșii robi tai!

    Răspuns
  101. Anonim

    Doamne ajută să trecem cu bine peste urgiile care vin Amin

    Răspuns
  102. Anonim

    Doamne ajută să trecem cu bine peste urgiile care vin Amin

    Răspuns
  103. Anonim

    Doamne ajută să trecem cu bine peste urgiile care vin Amin

    Răspuns
  104. Anonim

    Doamne ajută să trecem cu bine peste urgiile care vin Amin

    Răspuns
  105. Anonim

    Așa să fie Doamne, cred DOAMNE cred! Mulțumesc Doamne, mulțumesc, mulțumesc!!!

    Răspuns
  106. Anonim

    Așa să fie Doamne, cred DOAMNE cred! Mulțumesc Doamne, mulțumesc, mulțumesc!!!

    Răspuns
  107. Anonim

    Doamne ajută !🙏

    Răspuns
  108. Anonim

    Doamne ajută !🙏

    Răspuns
  109. Anonim

    Doamne miluiește!
    Amin.

    Răspuns
  110. Anonim

    Doamne miluiește!
    Amin.

    Răspuns
  111. Anonim

    Doamne miluiește!
    Amin.

    Răspuns
  112. Anonim

    Opusul lui Hristos e o invenție,însăși prin denumire, cui ii arde curs sa ii ardă mai departe! S-a consumat povestea.

    Răspuns
  113. Anonim

    Opusul lui Hristos e o invenție,însăși prin denumire, cui ii arde curs sa ii ardă mai departe! S-a consumat povestea.

    Răspuns
  114. Anonim

    Amin

    Răspuns
  115. Anonim

    Amin

    Răspuns
  116. Anonim

    Amin

    Răspuns
  117. Anonim

    Amin

    Răspuns
  118. Anonim

    Perioada lui anticrist va fi trei ani si jumatate,,,,exact de cand o sa vina semnul fiarei 666 microcipul

    Răspuns
  119. Anonim

    Perioada lui anticrist va fi trei ani si jumatate,,,,exact de cand o sa vina semnul fiarei 666 microcipul

    Răspuns
  120. Anonim

    DOAMNE AJUTA AMIN SLAVIT SA FIE NUMELE DOMNULUI NOSTRU IiSUS HRISTOS AMIN

    Răspuns
  121. Anonim

    DOAMNE AJUTA AMIN SLAVIT SA FIE NUMELE DOMNULUI NOSTRU IiSUS HRISTOS AMIN

    Răspuns
  122. Anonim

    DOAMNE AJUTA AMIN SLAVIT SA FIE NUMELE DOMNULUI NOSTRU IiSUS HRISTOS AMIN

    Răspuns
  123. Anonim

    DOAMNE AJUTA AMIN SLAVIT SA FIE NUMELE DOMNULUI NOSTRU IiSUS HRISTOS AMIN

    Răspuns
  124. Anonim

    Doamne ajuta ,amin.

    Răspuns
  125. Anonim

    Doamne ajuta ,amin.

    Răspuns
  126. Anonim

    Doamne ajuta ,amin.

    Răspuns
  127. Anonim

    Doamne ajuta ,amin.

    Răspuns
  128. Anonim

    Doamne ajuta ,amin.

    Răspuns
  129. Anonim

    Amin Aleluia lumina învinge întunericul și Adevărul minciuna binele răutatea

    Răspuns
  130. Anonim

    Amin Aleluia lumina învinge întunericul și Adevărul minciuna binele răutatea

    Răspuns
  131. Anonim

    Amin Aleluia lumina învinge întunericul și Adevărul minciuna binele răutatea

    Răspuns
  132. Anonim

    Amin Aleluia lumina învinge întunericul și Adevărul minciuna binele răutatea

    Răspuns
  133. Anonim

    Amin Aleluia lumina învinge întunericul și Adevărul minciuna binele răutatea

    Răspuns
  134. Anonim

    Putina si scurta ziceti. Eroare – calculati timpul de la descoperirea vitei-de-vie de catre Noe, atunci a inceput domnia lui Lucifer/Satan si n-o sa predea locul prea curand. Asta e! Speranta e cam desarta…

    Răspuns
  135. Anonim

    Doamne Dumnezeul nostru ai mila de noi !
    Amin ! Amin ! Amin !

    Răspuns
  136. Anonim

    DOAMNE AJUTA SI NE PAZESTE PE NOI PACATOSII AMIN!

    Răspuns
  137. Anonim

    DOAMNE AJUTA SI NE PAZESTE PE NOI PACATOSII AMIN!

    Răspuns
  138. Anonim

    DOAMNE AJUTA SI NE PAZESTE PE NOI PACATOSII AMIN!

    Răspuns
  139. Anonim

    DOAMNE AJUTA SI NE PAZESTE PE NOI PACATOSII AMIN!

    Răspuns
  140. Anonim

    DOAMNE AJUTA SI NE PAZESTE PE NOI PACATOSII AMIN!

    Răspuns
  141. Anonim

    Amin Doamne ajuta ne.

    Răspuns
  142. Anonim

    Amin Doamne ajuta ne.

    Răspuns
  143. Anonim

    Amin Doamne ajuta ne.

    Răspuns
  144. Anonim

    Amin Doamne ajuta ne.

    Răspuns
  145. Anonim

    Amin Doamne ajuta ne.

    Răspuns
  146. Anonim

    Minciuni!

    Răspuns
  147. Anonim

    Doamne apară ne și ne păzește de tot cei rău. Amin!

    Răspuns
  148. Anonim

    Doamne apară ne și ne păzește de tot cei rău. Amin!

    Răspuns
  149. Anonim

    Doamne apară ne și ne păzește de tot cei rău. Amin!

    Răspuns
  150. Anonim

    Doamne apară ne și ne păzește de tot cei rău. Amin!

    Răspuns
  151. Anonim

    Doamne apară ne și ne păzește de tot cei rău. Amin!

    Răspuns
  152. Anonim

    Amin!!

    Răspuns
  153. Anonim

    Amin!!

    Răspuns
  154. Anonim

    Amin!!

    Răspuns
  155. Anonim

    Amin!!

    Răspuns
  156. Anonim

    Amin!!

    Răspuns
  157. Anonim

    Amin Doamne ajutăne

    Răspuns
  158. Anonim

    Amin

    Răspuns
  159. Anonim

    Amin

    Răspuns
  160. Anonim

    Amin doamne ajută

    Răspuns
  161. Anonim

    Amin Amin Amin doamne ajuta pe toată lumea multumesc doamne multumesc maica sfinta multumesc Isus Hristos pentru grija ce porți copiilor noștri și noua Amin

    Răspuns
  162. Anonim

    Amin Amin Amin doamne ajuta pe toată lumea multumesc doamne multumesc maica sfinta multumesc Isus Hristos pentru grija ce porți copiilor noștri și noua Amin

    Răspuns
  163. Anonim

    Amin Amin Amin doamne ajuta pe toată lumea multumesc doamne multumesc maica sfinta multumesc Isus Hristos pentru grija ce porți copiilor noștri și noua Amin

    Răspuns
  164. Anonim

    Doamne ajuta

    Răspuns
  165. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  166. Anonim

    Amin!

    Răspuns
  167. Anonim

    Nu durează mult. Decât 3 ani și jumătate.

    Răspuns
  168. Anonim

    Nu durează mult. Decât 3 ani și jumătate.

    Răspuns
  169. Anonim

    Nu durează mult. Decât 3 ani și jumătate.

    Răspuns
  170. Anonim

    Va dura 7 ani Citiți Biblia!

    Răspuns
  171. Anonim

    Va dura 7 ani Citiți Biblia!

    Răspuns
  172. Anonim

    Va dura 7 ani Citiți Biblia!

    Răspuns
  173. Anonim

    Doamne ajuta tuturor Amin

    Răspuns
  174. Anonim

    Doamne ajuta tuturor Amin

    Răspuns
  175. Anonim

    Doamne ajuta tuturor Amin

    Răspuns
  176. Anonim

    Doamne ajuta tuturor Amin

    Răspuns
  177. Anonim

    Doamne ajuta Amin.

    Răspuns
  178. Anonim

    Doamne ajuta Amin.

    Răspuns
  179. Anonim

    Doamne ajuta Amin.

    Răspuns
  180. Anonim

    Doamne ajuta Amin.

    Răspuns
  181. Anonim

    Doamne ajuta fii cu noi și ne apară de cei rău

    Răspuns
  182. Anonim

    Doamne ajuta fii cu noi și ne apară de cei rău

    Răspuns
  183. Anonim

    Doamne ajuta fii cu noi și ne apară de cei rău

    Răspuns
  184. Anonim

    Doamne ajuta fii cu noi și ne apară de cei rău

    Răspuns
  185. Anonim

    3 ani si 6 luni este scris. Plus creșterea rezonantei Schumann .tradus in : Daca Eu nu voi scurta acele zile voi nu le veți putea duce- a mai spus Domnul .

    Răspuns
  186. Anonim

    3 ani si 6 luni este scris. Plus creșterea rezonantei Schumann .tradus in : Daca Eu nu voi scurta acele zile voi nu le veți putea duce- a mai spus Domnul .

    Răspuns
  187. Anonim

    3 ani si 6 luni este scris. Plus creșterea rezonantei Schumann .tradus in : Daca Eu nu voi scurta acele zile voi nu le veți putea duce- a mai spus Domnul .

    Răspuns
  188. Anonim

    3 ani si 6 luni este scris. Plus creșterea rezonantei Schumann .tradus in : Daca Eu nu voi scurta acele zile voi nu le veți putea duce- a mai spus Domnul .

    Răspuns
  189. Anonim

    AMIN.!

    Răspuns
  190. Anonim

    AMIN.!

    Răspuns
  191. Anonim

    Doamne ajuta amin.

    Răspuns
  192. Anonim

    Doamne ajuta amin.

    Răspuns
  193. Anonim

    Doamne ajuta amin.

    Răspuns
  194. Anonim

    Dumnezeu sa fie cu noi!!! Doamne ajuta și ne ferește de cel rău și viclean! Amin

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Статьи на русском языке

Статьи на русском языке