Selectați pagina

Imnul dragostei – de ce este citit la Sfântul Maslu, şi nu la Cununie?

Imnul dragostei – de ce este citit la Sfântul Maslu, şi nu la Cununie?

Învăţătura şi viaţa creştină în întregime se întemeiază pe dragoste. În acest sens, existenţa lumii şi a omului nu ne-o putem explica decât in virtutea dragostei dumnezeiesti. De asemenea, marturisim ca Dumnezeu este Iubire avand incredintarea faptului ca El, fiind Treime de Persoane, pe toate le lucreaza cu iubire. Si noi, oamenii, suntem chemati la asemanarea cu Dumnezeu in iubire, adica la a lucra toate manati fiind de puterea dragostei de Dumnezeu si de semeni.

Pericopa apostolica aflata in I Cor. 13;1-8, cunoscuta indeobste sub numele Imnul dragostei, se inscrie in randul acelor pasaje biblice care nu sunt  “cu anevoie de inteles”. Intalnim in Sfanta Scriptura si indeosebi in epistolele Sfantului Apostol Pavel multe pasaje care, fara indoiala, necesita explicatii suplimentare, lamuriri, comentarii. Imnul dragostei insa nu. Citindu-l, nu starneste in mintea noastra intrebari deoarece nu ai cum sa nu constati simplitatea expunerii si totodata evidenta ei.

Imnul dragostei – de ce este citit la Sfântul Maslu şi nu la Cununie?

Totusi, un semn de intrebare legat de acest pasaj, are in vedere maniera in care a fost asimilat acesta in cultul crestin. Nu de putine mi-a fost dat sa ma intreb cum de nu si-a aflat locul, Imnul dragostei, in cadrul Tainei Cununiei? De ce Biserica nu a randuit sa le puna inainte tinerilor, inca de la inceputul casatoriei importanta si specificul dragostei asa cum Sfantul Apostol Pavel, ni le prezinta in cunoscutul pasaj?

Raspunsul ni-l ofera chiar pericopa apostolica, apartinand tot Sfantului Apostol Pavel, care se citeste in cadrul Tainei Cununiei, Efeseni 5; 20-33, in care se face referire in mod evident la dragostea dintre barbat si femeie, intre sot si sotie, in asociere cu cea dintre Hristos si Biserica: Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea [… ] bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica.

Toate cele puse pe seama dragostei în Imnul dragostei rămân valabile în cazul familiei creştine, numai că în pasajul din Efeseni ni se arată un aspect particular al dragostei, specific familiei.

Regasim insa cunoscutul imn al dragostei in rânduiala Tainei Sfantului Maslu, citit in cadrul celui de-al treilea Apostol. Locul in care Biserica a rânduit ca Imnul dragostei să fie citit în cultul divin public ne arata caracterul universal al acestui pasaj, ca unul ce face referire mai ales la dragostea creştină faţă de aproapele. Taina Maslului în întregime are un caracter tămăduitor, atât la nivel sufletesc cât şi trupesc, de întărire în credinţă, nădejde şi dragoste. Pericopele apostolice, cele evanghelice, precum şi rugăciunile citite, întăresc acest aspect. Dragostea creştină apare aici cu atât mai necesară, în raport cu suferinţa şi nevoile aproapelui.

În alt Apostol citit la Maslu se spune în acelaşi sens: Fraţilor, datori suntem noi, cei tari, să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră; ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire. La ce oare ar putea face referire acel “noi, cei tari” dacă nu la tăria întru dragoste, credinţă şi nădejde, la tăria statorniciei în virtuţi. Iată, aşadar, cum Imnul dragostei işi află locul său binemeritat în cadrul Sfântului Maslu, ca unul ce pune în evidenţă puterea tămăduitoare a dragostei.

Nu avem pretenţia ca Sfantul Apostol Pavel a spus in aceste opt versete totul despre dragoste. Acest sentiment, despre care aflam tot din Scriptura ca este  “cel mai mare”, cel mai important, a fost de mii de ani versificat de poeti, cantat de muzicieni, pictat de artisti, explicat de filosofi, fara a fi epuizat. Dragostea este o realitate ce nu poate fi traita si prin urmare nici tratata exhaustiv. Avem însă pretenţia că Sfântul Apostol Pavel a surprins în acest pasaj esenţa dragostei.

Dacă la inceput spuneam ca Imnul dragostei nu este “cu anevoie de înţeles”, trebuie să recunoaştem cu sinceritate că, din pacate, este “cu anevoie de trăit”. Toţi resimtim sub o forma sau alta, in unele imprejurari, putinatatea dragostei in noi fata de ceilalti si in ceilalti fata de noi. De aceea, ar trebui sa citim cat mai des aceasta marturie despre dragoste a Sfantului Apostol Pavel. Ba chiar sa o invatam pe de rost, rostind-o ca pe o rugaciune in toate momentele in care constientizam ca am cazut din adevarata dragoste.

Insa, cel mai important, este faptul că Imnul dragostei nu trebuie să rămână numai un reper pentru noi, numai “cuvintele Apostolului Pavel”, ci  să devină propriile noastre cuvinte, propria noastră mărturie izvorâtă din adâncul inimii:

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunator.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de as avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. (Imnul dragostei – I Cor. 13;1-8)

Sursa:crestinortodox.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *