Selectați pagina

Imediat după ecumenism a venit homosexualitatea

Imediat după ecumenism a venit homosexualitatea

Acest articol este din capitolul 1 al broșurii Neascultare binecuvântată sau ascultare pierzătoare?, scrisă de părintele Teodoros Zisis, profesor emerit al Facultății Teologice a Universității Aristotel din Salonic, un luptător aprig împotriva ecumenismului, pe care îl consideră mai rău decât toate ereziile anterioare, luate în parte şi împreună. Această poziţie l-a adus şi la întreruperea pomenirii arhiepiscopului Antim, începând din Duminica Ortodoxiei, în 2017, pentru sprijinirea de către acesta a Sinodului din Creta din 2016. Ca răspuns, arhiepiscopul i-a interzis să desfăşoare serviciul religios şi să predice în bisericile din eparhia Tesalonicului, l-a deferit tribunalului spiritual, l-a oprit de la împărtăşire şi i-a luat titlul onorific de protopresbiter.

Nu vă prezint această broşură pentru că aş fi un contestatar al sinodului mai sus pomenit şi un sprijinitor al ideii de nepomenire a ierarhilor care au participat la sau susţin acest sinod şi documentele sale, ci pentru discuţia foarte folositoare despre ecumenism şi efectele lui şi pentru a încerca o lămurire a dilemei cutremurătoare, pe care am întâlnit-o la mulţi, despre până unde se poate întinde ascultarea fără crâcnire a părintelui spiritual.

Imediat după ecumenism a venit homosexualitatea

Imediat după ecumenism a venit homosexualitatea

Capitolul 1

Imediat după ecumenism a venit homosexualitatea

Dacă evaluăm obiectiv situația în care Biserica se găsește astăzi, trebuie recunoscut faptul că s-a îndepărtat puternic de tradiție, participând la mișcarea ecumenică eretică . Rezultatul a fost alte abateri. Adică, în mediul Bisericii, există o scădere rapidă a moralei, mulți clerici abandonează complet Evanghelia și modul patristic de viață, iar o parte considerabilă a ierarhiei s-a înconjurat în lux, depășind adesea chiar și oamenii seculari în această privință.

Toate acestea, desigur, sunt rezultatul unei răciri a credinței. Pe de altă parte, actualele contacte strânse ale Bisericii cu catolicii, onorurile și recepțiile acordate Papei în Grecia și în alte țări ortodoxe, probabil ca furnizează de asemenea motive pentru adoptarea modului secular de viata al clerului catolic de către multi clerici ortodocşi si justifică plăcerea totală, lipsită de idealuri Evanghelice şi patristice, din “viaţa” unora dintre preotii nostri moderni şi a ierarhilor.

Recent, am scris că pontiful a venit în Grecia și a rămas. Se pare că totuşi a plecat. Dar, părăsind Grecia, ne-a lăsat un mare număr de “papi”, de diferite dimensiuni și demnităţi, care plantează pacea catolică peste tot.

Infricosatoare este patrunderea în zidul Bisericii a celui mai grav păcat al Sodomei – homosexualitatea. Astfel de scandaluri, legate de numele unor ierarhi, care au fost lăsate fără atenția cuvenită de-a lungul anilor, fără o vindecare spirituală, discreditează prezbiteriul corect și provoacă neîncredere în cuvântul Bisericii. Cine va crede acum în noi, păstorii, când vorbim despre modestie, neposesie, dispreț față de toate lucrurile lumești și pământești, ascetism, abstinență și virginitate?

Totuşi, majoritatea clerului a încetat să vorbească despre aceste lucruri de mult timp, deoarece ei înșiși nu cred în toate acestea. Alții, cu ipocrizie, se pretind a fi virtuoși în cuvinte, dar faptele lor atestă altfel.

Furia cumplită a lui Dumnezeu s-a revărsat pe sodomiți din cauza sodomiei lor, focul din ceruri a ars Sodoma şi Gomora, ștergând aceste orașe antice de pe fața pământului. Cuvinte aspre împotriva homosexualității sunt conținute în epistola Sfântului Apostol Pavel către romani, ca și în alte texte sacre. La aflarea cazului de preacurvie între rude apropiate din Corint [20], apostolul cere ca persoana care aţâţă simţurile să fie exmatriculată din comunitatea bisericii astfel încât exemplul său să nu devină un prost ferment. Cum putem îndrăzni să judecăm lumea, întreabă apostolul limbilor, când noi înșine lăsăm păcatul neatins în corpul Bisericii?

Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta, nici măcar să nu şedeţi la masă. Căci ce am eu ca să judec pe cei din afară? Însă pe cei dinăuntru, oare, nu-i judecaţi voi? Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateţi afară dintre voi pe cel rău. (1 CoR. 5, 11-13).

Ar fi putut oare apostolul, ca și alți ucenici ai lui Hristos și sfinţi părinţi, să-și imagineze că va veni o vreme când Evanghelia va fi încălcată și legea lui Dumnezeu nu va avea putere? Când nu numai că adulterii nu vor fi eliminaţi din Biserică, dar si sodomitii vor fi lăsaţi să se urce pe tron, sa atingă vasele sfinte cu mâinile lor necurate şi scârboase? S-ar fi putut să se fi gândit sfinții lui Dumnezeu că vom participa la Consiliul Mondial al Bisericilor și nu doar că vom mânca împreună, ci vom face şi rugăciuni comune cu pseudo-creștini, cu reprezentanti ai aşa-numitelor biserici care au căzut atât de mult încât au inceput sa binecuvinteze casatoria intre persoane de acelasi sex?

In zilele noastre, episcopii nostri nu indraznesc sa lupte cu îndrazneală împotriva pacatului sodomiei (pe care predicatorii întunecatei renaşteri occidentale încearca să-l impuna ortodoxiei), din moment ce ei înșiși calcă în picioare Evanghelia, tolerează sodomiții, adulterii și pedofilii în comunitatea Bisericii și nu îi îndepărtează din corpul Bisericii.

Prin urmare, Biserica critică care propovăduieşte împotriva homosexualității ricoşează înapoi asupra celor care îndrăznesc să se pronunțe, cu ajutorul unui astfel de contraargument: De ce nu observați nerușinarea? De ce nu vedeți un viciu rușinos și nenatural în mijlocul vostru?

Din nefericire, ierarhii bisericii de azi preferă să mențină relații bune cu puterile lumești şi să le urmeze planurile – sincretiste, globaliste, ecumenice, ecologice și sociale (ipocrite de fapt). Se pare că au uitat că nimic nu este mai valoros și mai prețios decât Dumnezeu și adevărata credință; că numai Hristos este lumina lumii şi că cea mai importantă păstorire şi misiune a lor este sa depună mărturie, să propovăduiasca si sa dezvăluie aceasta Lumină, care strălucește neîncetat în singura Sfântă Universală şi Apostolică Biserică. Și tot ce se află în afara Bisericii este Păgâna Galilee, un popor care stătea în întuneric” (Matei 4, 15–16), care trebuia adus la lumină, și nu lăsat în întunericul depărtării de Dumnezeu, eroare, și erezie.

Nici un om nu poate fi el însuși o sursă de lumină, nu poate emite propria lumină. Cu convingerea sfidatoare ca emite lumina, o asemenea persoana nu va face decât să-şi îngroaşe întunericul. Chiar și în ceea ce-l privește pe cel mai mare dintre cei născuți de femei, Sf. Ioan Botezătorul, evanghelistul scrie că

Acesta a venit spre mărturie, ca să mărtuisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci ca să mărturisească despre Lumină. (Ioan1, 7-8).

Cel care nu crede că mântuirea în Hristos este posibilă doar în biserică, ci crede că ea poate fi găsită în adunările eretice, nu este doar ne-mântuit, ci, de asemenea, suferă constant în sine mânia pedeapsitoare a lui Dumnezeu:

Cel ce crede în Fiul are viață veșnică; iar cel care nu ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el. (Ioan 3, 36).

Are Lumina lui Hristos, care lumineaza toate si strălucește necontenit în Biserică, ceva comun cu întunericul ecumenismului, care egalizează și echivalează toate religiile și confesiunile? Preferăm asceţii, egalii cu îngerii și cereștii înaintaşi sau liderii ecumenici lumeşti? Ne vom supune lor, prin care anticul ispititor, care i-a șoptit odată lui Hristos, ne şopteşte şi nouă despre binecuvântările, vanitatea și puterea din lume?

Nu mai suntem lumina lumii, pentru că nu strălucim cu puritatea vieții noastre, nici sarea pamintului, pentru ca nu protejam lumea de degradarea morala crescândă. Și, prin urmare, ca nepotriviţi spiritual, suntem disprețuiți și călcați în picioare de oameni:

Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată de oameni. (Matei 5:13).

Anterior, Biserica noastra, ortodoxia noastra ascetica, sfântă si imaculată, datorită vieţii virtuoase a păstorilor ortodocşi, avea dreptul moral de a denunţa stilul de viaţă îmbelşugat al clerului romano-catolic, după cum a făcut, de exemplu, Sf. Simeon din Salonic:

Şi nici chiar adulterul nu este pedepsit de preoții lor, ci ei au pe faţă concubine și tineri pentru depravare, și în același timp acționează ca preoți … Și ei trăiesc o viață contrară Evangheliei, deoarece nici una dintre plăcerile și depravarea din ei nu este supusă unui cenzor și nu este considerată ca ceva nepermis pentru creștini.

Astăzi, clerul nostru, care a devenit un focar de sodomiţi si perverşi, este deja atins de degradare morală. Ierarhia nu este deloc preocupată cu modul în care tinerii pot fi protejați de seducerea de la calea reală, sau cum să împiedice legăturile lor cu personalități perverse, în special din preajma Bisericii.

În schimb, ea îndreaptă justiţia Bisericii împotriva celor care a căror inimă bate pentru ortodoxie, pentru puritatea ei; îi acuză de nesupunere și chiar de provocarea unei rupturi a celor care sunt credincioși Tradiției.

Dar poate o afirmaţie de acest fel, care atestă declinul mereu ân creştere al moralei în rândul clericilor, să-i incurce şi să-i jigneasca pe credinciosi, poate ea să fie o ispită?

Într-adevăr, remarcile noastre cu privire la problemele credinței și vieții bisericii îi îngrijorează pe mulţi, și poate chiar îi deprimă. Dar noi ridicăm aceste probleme din cele mai bune intenții și nu din cauza vreunei ostilități personale față de cineva. Onorând demnitatea episcopală și bunii ierarhi, nu am incitat niciodată pe nimeni să se rupă de Biserică. Si nici nu ne propunem sa facem acest lucru in viitor.

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.