Select Page

Ideea lui Chirtoacă prinde viață în Parlament

Ideea lui Chirtoacă prinde viață în Parlament

jocuri norocIdeea primarului Dorin Chirtoacă privind „evacuarea” din oraș a sălilor cu jocuri de noroc prinde contur. Deputaţii liberali Valeriu Munteanu, Victor Popa şi Gheorghe Brega au înregistrat o inițiativă legislativă prin care propun permutarea localurilor unde se practică jocurile de noroc cât mai departe de centrele urbane aglomerate şi limitarea accesului persoanelor ocazionale, transmite UNIMEDIA.

Potrivit modificărilor propuse, sălile de joc nu vor putea fi amplasate în imobilele blocurilor locative, în staţiile de aşteptare a transportului public, în centrele comerciale, pieţe, în interiorul unităţilor comerciale şi cele de deservire socială, în parcuri, zone de agrement, în sediile instituţiilor publice, autorităţilor publice centrale sau locale, în preajma instituţiilor de învăţământ.

O altă modificare prevede ca programul de funcţionare al localurilor cu jocuri de noroc să fie stabilit de autorităţile administraţiei publice locale, dar nu poate fi nonstop sau extins în afara orelor 10.00 – 23.00. Totodată, autorităţile administraţiei publice locale vor solicita de la agenţii economici, la eliberarea autorizaţiilor, şi Planul eliberat de organele cadastrale teritoriale la scara 1:500, cu indicarea detaliată a locului amplasării unităţii.

Iniţiativa legislativă conţine şi alte completări ce urmează a face mai transparentă activitatea în domeniul jocurilor de noroc şi se referă la procedura de eliberare şi retragere a licenţei, precum şi modificări ce vizează practicarea activităţii respective prin intermediul aparatelor de joc şi a meselor de joc.

„Pe parcursul ultimilor ani, s-a tolerat într-o manieră inadmisibilă extinderea respectivelor activităţi, iar localuri de acest gen sunt peste tot – începând cu staţiile de aşteptare a transportului public şi terminând cu pieţe, magazine, cinematografe. Efectele industriei jocurilor de noroc sunt mult prea periculoase pentru societate, pentru a permite dezvoltarea acestora. Este o industrie ce ar trebui descurajată, fiind mai mult parte din domeniul viciilor decât din cel al necesităţilor”, menţionează autorii iniţiativei legislative în nota informativă ce însoţeşte proiectul de lege.

Deputaţii liberali precizează că respectivele modificări legislative reprezintă doar un prim pas în reformarea sistemului. „Următorul pas îl va constitui interdicţia de a face publicitate stradală localurilor care practică jocurile de noroc. Pe termen lung – această industrie urmează fi scoasă în afara localităţilor. Este binecunoscut faptul că jocurile de noroc reprezintă un centru de generare a infracţionalităţii, spălări de bani, ameninţări, hărţuiri, chiar şi crime. Proiectul prezentat, menit să modifice completamente actualul sistem, ţinând cont de valorile sociale ce urmează a fi protejate, nu este decât expresia nevoii de perfecţionare a mecanismelor şi reprezintă un prim pas în domeniu, reformarea sistemului urmează a fi efectuată, treptat”, consideră grupul de deputaţi liberali.

Inițiativa legislativă urmează a fi discutată în comisiile parlamentare și apoi propusă Parlamentului spre aprobare.

Sursa: unimedia.info

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.