Selectați pagina

Icoana Maicii Domnului Prodromița

Icoana Maicii Domnului Prodromița

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa este o icoană făcătoare de minuni „nefăcută de mână omenească”, zestrea cea mai de preţ aSchitului Ioan Botezătorul Prodromu de la Sfântul Munte Athos din Grecia) şi binecuvântarea Maicii Domnului. Pomenirea acestei Sfinte Icoane a Maicii Domnului se face în ziua de 12 iulie.

Descrierea icoanei

Dimensiunile icoanei sunt de 1000/700 mm. Chipul Maicii Domnului şi al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, cu nuanţa grâului, asemănându-se foarte mult cu descrierea rămasă de la Sfinţii Epifanie şi Nichifor, care au lăsat posterităţii un portret fizic al Fecioarei. Există mărturii cum că Sfintele Feţe se schimbă miraculos, uneori întunecându-se, alteori luminându-se. Se mai afirmă că icoana a fost analizată ştiinţific prin cercetare la microscop, nedepistându-se urme de pensulă, probându-se astfel originea nepământească a picturii.

Istoricul icoanei

În anul 1863, în timpul lucrărilor de ridicare ale schitului Prodromul, ieroschimonahul Nifon căuta un iconar care să zugrăvească pe lemn de tei o icoană a Maicii Domnului care să fie pictată potrivit rânduielilor bisericeşti: citirea zilnică a Acatistului Maicii Domnului, post negru cu o singură masă pe zi la sfârşitul lucrului, înfrânarea de la mânie, mândrie şi păcate trupeşti, precum şi celelalte rânduieli. Cuvioşii Nifon şi Nectarie l-au găsit pe iconarul Iordache Nicolau, om evlavios şi cu frica lui Dumnezeu, care s-a încumetat să picteze icoana şi s-a apucat imediat de lucru la mănăstirea Bucium din Iaşi. Deşi era un pictor priceput, se poticneşte inexplicabil la zugrăvirea Sfintele Feţe ale Fecioarei Maria şi a Pruncului Iisus din braţele ei. Speriat si mâhnit că poate şi-a uitat meşteşugul sau o voinţă mai puternica se opune, acoperă icoana, încuie atelierul si amână totul pentru a doua zi. In dimineaţa următoare, rămâne uimit că icoana era desăvârşită, fără să înţeleagă cum se petrecuse această minune. Pentru a da mai multa credibilitate minunii, iconarul a lăsat şi o mărturie scrisă.

Mărturia scrisă a iconarului Nicolau Iordache

Acest document se păstrează în arhiva schitului Prodromul şi este datat 29 iunie 1863: “Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iaşi, am zugrăvit aceasta sfântă icoană a Maicei Domnului cu însăşi mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez feţele Maicei Domnului şi a lui Isus Cristos. Privind eu la chipuri, cu totul a ieşit din potriva, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicei Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoană. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârşit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi o greşală a fost aceasta ca am dat lustru la o asemenea minune”.

Minunile icoanei consemnate de-a lungul timpului

Fiindcă ieşenii se opuneau strămutării Sfintei icoane la Muntele Athos, Cuvioşii Nifon si Nectarie hotărăsc să plece cât mai grabnic. Ajungând seara târziu la episcopia din oraşul Huşi, au fost întâmpinaţi de o mulţime de oameni care veniseră să se tămăduiască. De acolo, icoana ajunge la Bârlad şi este găzduită de catedrala oraşului. Aici s-au săvârşit numeroase minuni. Una dintre ele, a fost reţinută în mod deosebit. În oraş se găsea un învăţător foarte înţelept şi cult, dar necredincios. Acesta, auzind de venirea sfintei icoane a trimis trăsura ca aceştia să vină cu icoana la casa sa. Părinţii însă au refuzat, considerându-l ca lipsit de cuviinţă. La insistențele acestuia care a trimis de trei ori trăsura şi ale unor mai-mari ai zilei, cuvioşii au consimţit. Spre uimirea tuturor, icoana a sporit în greutate încât a fost nevoie de patru oameni să o poarte. Trăsura nu a suportat greutatea care, se pare, sporea continuu şi a cedat, dezmembrându-se. S-a înţeles că Fecioara Maria nu voieşte să meargă la învăţător, icoana recăpătându-şi greutatea obişnuită de îndată ce s-a renunţat la intenţie, fiind dusă foarte uşor înapoi în Catedrală.

Tot pe când se afla la Bârlad, icoana a săvârşit încă o minune cu o femeie credincioasă ce era grav bolnavă, dar nu se încumeta să vină cu trăsura la Catedrală de teamă să nu moară pe drum. Femeia a mărturisit că noaptea, în vis, i s-a arătat icoana care a îndemnat-o să vină. S-a însănătoşit chiar pe timpul călătoriei, icoana văzută în Catedrală fiind identică cu cea din vis.

Ajungând Cuvioşii la Galaţi, icoana a fost depusă în Biserica Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Un pictor liber-cugetător seamănă neîncredere în veridicitatea celor mărturisite de iconarul Iordache Nicolau. Icoana se schimbă la faţă, pictorul fiind atât de tulburat încât se pocăieşte, mărturisindu-şi greşeala.

Un negustor evreu, plecând într-o călătorie de afaceri lasă la un han soţia, copiii şi o slugă. Între timp, negustorul moare. Văzând-o lipsită de protecţie, sluga o sechestrează pe femeie pentru a o spânzura şi a-i lua banii. Disperată femeia îşi aminteşte de minunile icoanei şi se roagă fierbinte la Maica Domnului, promiţându-i că dacă va interveni miraculos se va boteza împreuna cu casa ei. Minunea se întâmplă, căci ucigaşul probând laţul, alunecă de pe scaun şi se spânzură. Femeia s-a botezat împreună cu întreaga casă. 

Ajungând la Muntele Athos, icoana continua să săvârşească minuni. Cuviosul Inochentie, un monah aflat pe patul morţii, care încetase să mai mănânce de trei săptămâni, s-a trezit minunat din somn şi cu puteri sporite a cerut să fie dus în biserică, unde s-a rugat Fecioarei Maria. Întors în chilie schimbat, s-a schimbat cu cămaşă curată, a cerut să se împărtăşească cu Sfintele taine, apoi, după o jumătate de oră, a trecut la cele veşnice cu totul senin. 

Serghie, un monah de la mănăstirea Prodromul, iese din mănăstire fără binecuvântare şi merge într-o peşteră din apropiere pentru a se nevoi acolo într-o viaţă idioritmică. Într-o noapte, în timp ce îşi făcea canonul de rugăciune s-a pogorât deasupra lui un luceafăr (diavolul) care îl trăsneşte atât de tare că monahul leşină. După trei zile, venindu-şi în fire, constată că era slăbit şi surd cu desăvârşire. Se înapoiază la mănăstire, călugării ducându-l la icoană, împreună făcând rugăciuni. Se vindecă complet de surzenie şi slăbiciune.

Minuni săvârşite de copii/reproduceri ale icoanei

În anul 1922, a fost pictată o copie foarte reuşită după originalul de la Muntele Athos. Aceasta, a fost adusă în Moldova şi aşezată într-o biserică de lemn din Vatra Dornei. Deoarece biserica împiedica construcţia unei şosele, în toamna anului 1954 a fost incendiată de o mână criminală, biserica arzând în întregime. Au existat mărturii conform căreia a fost sabotată acţiunea de stingere a incendiului. Deşi biserica a ars în întregime, icoana a rămas intactă. Autorităţile de atunci au considerat propagandă religioasă şi au interzis răspândirea acestei veşti. Ulterior, icoana a fost dusă la Biserica Naşterii Maicii Domnului, unde se află şi în prezent.

Există dovezi cum că şi reproducerile grafice ale icoanei săvârşesc minuni. Astfel, un credincios din Atena, care avea o reproducere a icoanei Prodromiţa a declarat ca în familia sa s-a petrecut o schimbare. 

Imnografie

Troparglasul 1:

Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii icoanei tale cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, ceea ce eşti una binecuvântată!

Condac, glasul al 8-lea:

Chipului tău, Preacurată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ne închinăm credincioşii, cinstindu-l după vrednicie; căci ne păzeşti şi ne izbăveşti din ispite şi din toate relele întâmplări. Pentru aceasta mulţumind grăim ţie: Bucură-te, Fecioară, nădejdea şi slava creştinilor!

Acatistul şi rugăciunile

Imnul acatist al Maicii Domnului Prodromiţa are particularitatea că stihurile icoaselor sunt rimate, ca într-o poezie populară, acatistul devenind astfel mult mai expresiv si emoţionant. Rima este împerecheată: Bucură-te, că Prodromiţa eşti cu dreptate numită, /Bucură-te a schitului înaintemergătoare smerită, /Bucură-te roadă pe care Sfântul Munte o a cules, /Bucură-te al schitului Prodromul chivot ales, /Bucură-te, egumenă care sufletele în obştea ta cu grija le aduni, /Bucură-te trâmbiţă care spre trezirea din patimi suni…  Stihurile rimate lipsesc aproape cu desăvârşire în imnografia canonică bisericească, dar sunt prezente în poezia şi cântările creştine necanonice. Multe din aceste cântări, care sunt de ordinul zecilor de mii, au fost totuşi asimilate de Biserică şi au intrat în patrimoniul acesteia, devenind pricesne (pricestne).

Există mai multe rugăciuni către Maica Domnului Prodromiţa. Cea mai cunoscută este aceea care se spune la sfârşitul Acatistului. Mai există şi o varianta versificată, necanonică, a acestei rugăciuni. Altele, mai scurte, sunt mai des folosite. Există şi o rugăciune specială către copia icoanei Prodromiţa.

Sursa: http://ro.orthodoxwiki.org

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: