Selectați pagina

Iarasi coltii protectiei juvenile asupra Moldovei

Iarasi coltii protectiei juvenile asupra Moldovei

justitia juvenilaNota redacţiei: După adoptarea legii cu privire la protecţia copiilor în situaţie de risc unde am intervenit cu toţi părinţii „Congresul Părinţilor 2013”, suntem cu ochii pe legiuitor pentru a nu fi introduse modificări în domeniul protecţiei juvenile. În acest răstimp am sesizat multiple încălcări în teritoriu, însă majoritatea au fost soluţionate, deoarece erau de ordin tehnic, de o aplicare greşită a legii. Cel mai des au fost cazurile când copii au fost sustraşi din familie de asistenţii sociali fără o hotărâre de judecată în acest sens, deci cu încălcare de lege. În urma intervenţiilor făcute de echipa mobilă, copii erau întorşi în sânul familiei. La momentul de faţă, credem că ne apropiem de o nouă barieră. Avem nevoie de rugăciunile dumneavoastră, dar poate şi de prezenţă în cazul în care legiuitorul nu ne va auzi cererile. Sunt propuse modificări la legea cu privire la violenţa în familie. Dacă se vor accepta aceste modificări, neglijenţa va fi motiv pentru a sustrage copilul din familie fără o hotărâre de judecată. Ştim cu toţii la ce vor duce aceste schimbări. Mai jos vă propunem o analiză mai profundă a modificărilor sus numite.

Poziţia Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni
referitor la proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative ce ţin de prevenirea şi combaterea violenţei în familie

Elaborarea prezentului proiect de lege a fost iniţiat în vederea găsirii unor soluţii care să eficientizeze aplicarea în practică a măsurilor de protecţie a victimelor violenţei în familie. Ca rezultat al studierii acestor modificări am atras atenţie asupra cîtorva dintre acestea pe care vom veni cu solicitarea de a le supune discuţiilor suplimentar.

Chiar din primul articol ce se referă la modificarea Legii nr. 45-XVI din 1 martie 2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, observăm că se completează necorespunzător noţiunea de violenţă spirituală prin adăugarea sintagmei „constrângerea de a adera la un cult religios ori de a exercita practici spirituale sau religioase;”.

Suntem de părerea că această intervenţie este inoportună prin faptul că se aduce atingere unor valori incontestabile şi influenţează considerabil asupra instituţiei familiei, în special a celei creştin-ortodoxe prin caracterul său distructiv. Optăm spre atenţionare că familia creștină, educaţia creştin-ortodoxă este baza societăţii noastre, poporul nostru s-a format şi a dăinuit printr- o astfel de educaţie. Părinţii învaţă copii credinţa ortodoxă prin frecventarea bisericii, prin respectarea poruncilor lui Dumnezeu, prin menţinerea unui comportament spiritual-moral etc. Tînăra generaţie este supusă unui supliciu moral, părinţii pot deveni robi ai propriilor copii , fiind impuşi să-i educe după bunul lor plac, dar de unde pot ști copiii ce este bine și ce este rău.

Dacă vedem lucrurile în mod practic, atunci părinţii care îşi vor îndemna propii copii să meargă la slujbele bisericeşti, să ţină posturile rînduite de Biserica Ortodoxă, să aibă un comportament decent, moral, să se îmbrace cuviincios, pot fi numiţi din punct de vedere al acestei legi ca agresori care constrîng alte persoane în vederea exercitării practicilor spirituale sau religioase. Dacă nu ne vom educa copii în credinţa ortodoxă, atunci ce generaţii şi ce viitor vom mai avea, după cum afirma şi părintele Atanasie Ştefănescu că „ Piatra de temelie a societăţii este familia.Cînd s-a prăbuşit familia, s-a prăbuşit totul.”

Putem să mai remarcăm faptul că familia încetul cu încetul sau poate chiar mai repede va fi desfiinţată în baza unor circumstanţe banale de învinuire a propriilor părinţi într-o ţară declarată ortodoxă şi cu familii sănătoase.

Unii reprezentanţi ai conducerii Republica Moldova atît de mult îşi doresc de a fi la nivelul standardelor europene, încît propun schimbari ce pot călca şi peste propriul popor, propria tradiţie, credinţă a acestui neam. Deşi la moment ni se spune, să nu ne facem griji, că aceste modificări nu sunt atît de grave, peste o scurtă perioadă lucrurile pot lua o altă întorsătură în detrimentul nostru.

Problema se pune asupra consecinţelor nefaste soldate în urma acestor modificări. Instituţia familiei este sub pericol iminent prin impunerea unor constrîngeri devastatoare.
Din asemenea considerente optăm pentru ideea excluderii modificărilor noţiunii de violenţă spirituală.

O altă modificare care este la fel de importantă şi cu consecinţe neprevăzute este instroducerea institutului ordinului de restricţie de urgenţă.

Prin aplicarea acestui ordin se vor putea aplica diferite măsuri faţă de potenţialul “agresor” doar de către organul de poliţie, fără instanţa de judecată. Astfel, organul de poliţie poate în temeiul bănuielii rezonabile – care este încă o noutate pentru legislaţia din domeniul violenţei în familie – să abuzeze la emiterea respectivului ordin.
Introducerea acestui institut nu este o garanţie că se va acţiona mai rapid şi mai eficient în cazul presupuşilor agresori.

Bănuiala rezonabilă este un concept foarte vag , iar presupunerile cuiva fără a fi bine întemeiate, ci doar pentru că i s-a părut cuiva ceva poate constitui și o batjocură faţă de persoana- membru al familiei, mai ales că poate fi tras la răspundere sau izolat de familia sa. Considerăm că acest concept este foarte periculos pentru instituţia familiei. Dacă se dovedeşte neîntemeiată această bănuială atunci cine va întoarce cele suferite de membrii familiei, mai ales suferinţa psihică şi despărţirea de părinţi sau copii.

Credem că în unele cazuri acest temei – bănuiala rezonabilă, şi nu pericolul real, iminent – poate fi folosit chiar ca răzbunare de unele persoane.

Astfel, subliniem faptul şi cerem ca să fie menţinută modalitatea de aplicare a măsurilor de sancţionare a agresorului în temeiul pericolului iminent şi în baza hotărîrii instanţei de judecată.

Situația e deplorabilă la momentul actual, în deosebi că poţi fi dat afară din propria familie printr-un simplu ordin emis de organul de poliție, care îți poate crea atîtea ravagii, marcante pe viață.Alarmant este în ce se transformă această ţară ortodoxă, răspunzătoare de promovarea şi păstrarea valorilor creştine.

Cu respect,
+ Petru, Episcop de Ungheni si Nisporeni

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: