Selectați pagina

Hristos încă mai are răbdare cu noi sau despre taina prezenţei icoanelor în şcoli

Hristos încă mai are răbdare cu noi sau despre taina prezenţei icoanelor în şcoli

În cetatea Beirut trăia un creştin într-o casă aproape de şcoala evreilor şi avea o icoană pe care era zugrăvit chipul Domnului nostru Iisus Hristos, după firea lui omenească. Iar după o vreme, creştinul şi-a cumpărat o altă casă şi s-a dus din casa aceea, luându-şi ale sale, şi a rămas acolo numai icoana Domnului, dar şi aceasta s-a făcut după rânduiala lui Dumnezeu. Iar în casa aceea, unde era icoana Domnului, s-a aşezat un necredincios şi, aducându-şi ale sale, trăia într-însa şi n-a văzut că icoana sta acolo. Deci, după o vreme, chemând la ospăţ pe un alt necredincios, prieten al său, şi, ospătându-se ei, prietenul cel chemat a căutat spre peretele casei şi a văzut icoana Domnului stând, şi a zis celui ce îl chemase pe el: „Cum tu, păgân fiind, ţii în casa ta această icoană?” Iar cel ce vieţuia acolo a început a se jura şi a se blestema, zicând că, până acum, nici n-a văzut-o. Şi, plecând, cel chemat a vorbit de rău pe prietenul său la căpetenii, zicând: „Cutare are icoana lui Iisus Nazarineanul în casa sa.”

Şi se umplură toţi de mânie, dar atunci au tăcut, de vreme ce era seara. Dar a doua zi, s-a adunat mult popor, dascăli şi bătrâni, şi au mers la casa unde era icoana Domnului şi sărind în casă, au aflat icoana Domnului şi o scoaseră afară şi au pus-o în mijlocul adunării lor, zicând: „Precum părinţii noştri l-au batjocorit pe El, aşa şi noi facem icoanei acesteia.” Şi au început a scuipa pe icoană şi a bate chipul feţii lui Iisus Hristos pe o parte şi pe alta. Şi după aceasta au zis: „Am auzit că părinţii noştri pe lemn L-au răstignit, deci, să facem şi noi tot aşa icoanei Lui.” Şi, luând piroane, le-au bătut în chipul mâinilor şi picioarelor Lui şi, punând într-o trestie un burete cu oţet, l-au lipit de chipul gurii Domnului. După aceasta, aduseră o suliţă şi au poruncit unuia să lovească în coasta chipului Domnului. Şi cum a lovit acela în icoană cu suliţa, îndată a curs sânge şi apă şi s-a făcut frică mare peste toţi cei ce au văzut această minune slăvită şi au umplut un vas de apa şi sângele ce a curs. Şi au făcut sfat, zicând aşa: „Să aducem nişte orbi şi şchiopi şi îndrăciţi şi să-i ungem pe ei cu sângele acesta şi de se vor vindeca, toţi vom crede în Cel răstignit, că frică ne-a cuprins pe noi de minunea aceasta.”

Şi aduseră pe un olog din naştere şi cum l-au uns pe el cu sângele cel curs din icoana lui Hristos, îndată a sărit ologul şi s-a făcut cu totul sănătos. După aceasta, aduseră nişte orbi, şi aceia, ungându-se, au văzut, şi mulţime fără de număr de cei îndrăciţi, prin ungere cu sângele acela, s-au curăţit. Şi s-a înştiinţat de aceasta toată cetatea şi toţi alergau la acea negrăită minune, aducând pe bolnavii lor, pe cei slăbănogi, stricaţi, uscaţi şi pe cei ce se târau; şi toţi luau tămăduire.

Atunci tot poporul care trăia acolo a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos şi, căzând înaintea chipului icoanei Domnului, toţi strigau, zicând cu lacrimi: „Slavă Ţie Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, să faci nişte minuni ca acestea. Slavă Ţie, pe Care părinţii noştri Te-au răstignit, că noi credem în Tine, primeşte-ne pe noi cei ce cădem la Tine, Stăpâne.” Şi toţi oamenii din cetatea aceea, bărbaţii şi femeile şi copiii, au mers la episcop şi l-au rugat pe el să le dea lor Sfântul Botez. Şi i-au arătat lui icoana Domnului şi sângele şi apa care curseseră dintr-însa şi toate batjocurile pe care ei le făcuseră sfintei icoanei aceleia, toate le-au spus episcopului, iar episcopul văzându-i pe ei pocăindu-se cu adevărat, i-a primit cu bucurie. Şi în multe zile, învăţându-i pe ei sfânta credinţă, i-a botezat cu femeile şi cu copiii.

Atunci s-a făcut bucurie mare la cetatea aceea, nu numai pentru neputincioşii cei tămăduiţi, ci şi pentru necredincioşii care s-au botezat, că au primit sfânta credinţă prin minunea icoanei Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Dumnezeu Tatăl şi cu Sfântul Duh, să-I fie de la toţi închinăciune, în vecii vecilor. Amin.

Din Proloagele, editura Mitropoliei Olteniei, Craiova 1991

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *