Selectați pagina

Hristos fiind lipsit de pacat, nu avea de ce sa fie botezat. Totuşi, de ce S-a botezat Hristos?

Hristos fiind lipsit de pacat, nu avea de ce sa fie botezat. Totuşi, de ce S-a botezat Hristos?

Sarbatoarea Botezului Domnului, numita si Epifania sau Teofania, este praznuita pe 6/19 ianuarie. Este ziua in care Hristos primeste botezul in raul Iordan de la Sfantul Ioan Botezatorul. Se numeste Epifania pentru ca este momentul in care Hristos S-a aratat poporului, iar Teofanie, pentru ca la Botezul Sau S-au aratat si celelalte doua Persoane ale Sfintei Treimi: Tatal martursind ca Hristos este Fiul Sau vesnic si Duhul, in chip de porumbel, adeverind cuvintele Tatalui. Asadar, la Botezul Domnului S-a arata Dumnezeu Cel in Treime. Precizam ca dupa cum intreaga Sfanta Treime a participat la crearea fiintei omenesti, trebuia ca Dumnezeul Treimic sa Se arate si in momentul rezidirii omului prin botez.

Hristos fiind lipsit de pacat, nu avea de ce sa fie botezat. Mantuitorul primeste botezul nu doar pentru a ne arata smerenia Sa, ci si pentru a ne vesti ca El va lua asupra Lui pacatele lumii. El accepta botezul pentru mantuirea noastra. Luand fire omeneasca intra in apa Iordanului pentru a sfinti natura si pentru a ne descoperi ca fiecare dintre noi trebuie sa se boteze in numele Sfintei Treimi. Prin Botezul Sau, Mantuitorului pregateste botezul crestin. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca ceea ce s-a intamplat cu pastele iudaic, se intampla si cu botezul. La Cina cea de Taina intalnim si pastele iudaic si pastele nostru; Hristos a pus capat celui dintai si i-a dat inceput celui de-al doilea. Si acum la raul Iordan a implinit botezul iudaic, dar in acelasi timp a deschis usile botezului Bisericii. “Inainte de a se pune inceput nou vietii, trebuie sa se puna capat celei vechi”, spune Sfantul Vasile cel Mare. Daca Botezul lui Ioan reprezinta inceputul botezului, botezul lui Iisus reprezinta desavarsirea botezului.

Sfantul Ioan Botezatorul, nascut pe cale naturala, purta in el pacatul stramosesc. Din acest motiv, atunci cand Hristos vine sa fie botezat, el marturiseste: “Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine, si Tu vii la mine?” (Matei 3, 14). Iar Mantuitorul ii raspunde: “Lasa acum, ca asa se cuvine noua sa implinim toata dreptatea” (Matei 3, 15). De aici reiese ca Hristos implineste dreptatea, adica voia Tatalui care doreste ca prin Fiul Sau noi sa devenim fiii Sai. Sfantul Ioan Gura de Aur precizeaza ca Mantuitorul nu i-a spus: “Ca asa este drept” ca sic and botezul era o necessitate pentru El, ci “ca asa se cuvine”. Ceea ce a facut mai tarziu cu Petru, aceea a facut si cu Ioan atunci. Petru L-a oprit sa-i spele picioarele; dar cand a auzit pe Domnul spunandu-i: “Ceea ce fac, tu nu stii acum; vei sti mai tarziu”, si: “N-ai parte cu Mine”, Petru nu s-a mai impotrivit si L-a lasat sa-i spele picioarele. Tot asa si Ioan Botezatorul, cand L-a auzit pe Domnul spunandu-i: “Lasa acum, ca asa se cuvine sa plinim toata dreptatea”, indata I s-a supus. Daca din mandrie si neascultare primii oameni au dorit sa fie ca Dumnezeu, dar fara Dumnezeu. Noul Adam, Hristos, arata smerenie si ascultare de planul lui Dumnezeu Tatal privind mantuirea lumii.

Sfantul Efrem Sirul spune ca atunci cand Ioan a vazut in Hristos pe Domnul la Iordan, a cerut indurare: “Rogu-Te, Doamne, sa nu fiu silit la aceasta! Caci e cu neputinta ceea ce mi-ai spus. Eu am nevoie sa ma botez; caci Tu cu isopul Tau faci albe toate. (…) Cum poate aschia sa tina cu mainile ei focul, fiind lemn uscat! Ai mila de mine, Focule! Caci lucrul e cu neputinta pentru mine. (…) Ingerii se tem si nu cuteaza sa se uite la Tine, ca sa nu orbeasca. Si cum Te voi boteza pe Tine, Doamne? Sunt prea slab sa ma apropii de Tine”. Hristos il intareste in lucrarea la care a fost chemat prin cuvintele: “Te temi? Nu te impotrivi voii Mele! Caci Eu te-am rugat. Botezul ma asteapta cu nerabdare. Implineste lucrul pentru care ai fost chemat! (…) La Botezul Meu vor vedea ca Tatal Care M-a trimis da marturie pentru Mine ca sunt Fiul Lui si a hotarat sa Se impace intru Mine cu Adam, care s-a facut mania Lui” (Imnele Nasterii si Aratarii Domnului traduse in limba romana de Diac. Ioan Ica jr.).

Cuvintele lui Ioan “Prea mic e raul la care ai venit, ca sa cobori in el si sa Te cuprinda. Cerurile sunt prea mici pentru puterea Ta. Si cum sa te cuprinda botezul? (…) Ostiri ceresti stau aici, sirul de ingeri se inchina. Tremur de spaima sa vin sa Te botez” se pierd in fata celor vestite de Mantuitorul: “Mai mic decat Iordanul e pantecul Maicii Mele si totusi am vrut si M-am salasluit in Fecioara. Si asa cum M-am nascut din pantec, Ma voi boteza si in Iordan. (…) Ostirile si cetele te lauda ca Ma botezi. Pentru aceasta te-am ales din pantecele maicii tale. Nu te teme! caci Eu am vrut aceasta”.

Sfantul Nicolae Velimirovici spune ca Hristos a intrat in apa nu ca sa Se curateasca pe Sine, ci ca sa inece simbolic pe omul cel vechi. Hristos a luat asupra Lui pacatele lumii. El a primit de bunavoie sa Se inece in locul omenirii pacatoase; El de bunavoie a luat asupra Lui soarta lui Faraon cel inecat, vrajmasul Dumnezeului Celui viu. El a ingaduit apei sa-I inghita trupul ca si cum ar fi fost ingropat in mormant. El a lasat apa sa curga o clipa peste El si apoi S-a ridicat si a iesit din apa. Prin aceasta, El a repetat acea lectie inspaimantatoare pe care a dat-o Dumnezeu oamenilor prin inecarea pacatosilor in vremea lui Noe si aceea a lui Faraon in Marea Rosie. Prin aceasta El, in chip vazut, dar tainuit, a spus ceea ce zice El mai tarziu in cuvinte catre fariseul Nicodim: “De nu se va naste cineva din nou, nu va putea sa vada Imparatia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3). Dar numai acela se poate naste din nou in aceasta viata care a murit pentru omul cel vechi; sau, cu alte cuvinte, cel in care omul cel vechi, pacatos, a murit.

In concluzie, Hristos S-a botezat ca omul cel vechi al pacatului sa moara si sa se poata naste cel nou, dupa chipul Sau. Dupa cum Tatal a spus la Botezul Fiului Care facut Om: “Acesta este fiul meu cel iubit”, tot asa spune tainic si atunci cand se boteaza fiecare om, descoperindu-ne iubirea Sa nesfarsita pentru mantuirea noastra.

Adrian Cocosila

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: