Selectați pagina

Homosexualilor dacă le dai “un deget, îți iau toată mâna “. Perverşii tot perverşi rămân…

Homosexualilor dacă le dai “un deget, îți iau toată mâna “. Perverşii tot perverşi rămân…

La homosexuali dacă le dai “un deget, îți iau toată mâna “; perverşii tot perverşi rămân… În Canada au ajuns să se creadă o entitate specială, poate chiar o rasă aparte…

Foto… premierul lor Trudeau, în mijlocul unor sodomişti.

În continuare, comentariul unui român rezident în Canada ….

“Eu am urmarit evoluția drepturilor la homosexualii din Canada, și treaba stă cam asa:

La început au zis ca ei nu vor absolut nimic, doar sa fie acceptati. Au fost acceptati.

După aia au vrut să fie considerați oameni normali (nu oameni cu probleme psihologice, așa cum erau declarați ei în urma cu 20 de ani). Au fost.

După aia au vrut o zi dedicată lor, Gay Parade. Au primit-o si pe asta. Dar o zi nu a fost de ajuns. Anul ăsta au avut o lună întreagă dedicată lor. Luna iunie. Steagurile curcubeu au fluturat timp de 1 una pe toate instituțiile publice. Să nu mai zic câta atentie li s-a oferit în mass media.

După aceea au vrut drepturi, să se casatoreasca și să aiba copii. Li s-a dat și asta. Dupa aia au vrut ca niște copii inocenti să învețe la școli toate mizeriile pe care le fac ei (sex anal, oral), să învețe de identitatea de gen. S-a facut și asta.

Anul acesta o universitate creștină de avocati din Canada a fost dată în judecată de homosexuali pe motive de discriminare. Universitatea a pierdut procesul.

Tot anul ăsta statul a înființat un program prin care ajuta studenții să isi gaseasca un loc de munca pe timpul verii. Problema e că tu, companie, nu poti participa la acest program decât dacă semnezi o hârtie potrivit căreia ești de acord sa angajezi homosexualii. Prin urmare, statul canadian a fost dat în judecată de companiile care au valori creștine.

“Deci homosexualii au tratament special, încalcă toate drepturile celorlalți, și tot ei sunt victimele?

Vă sugerez la cei care stați în România, să nu faceti nici un compromis. Nu cedați absout deloc, nimic. Sunt și ei oameni, nu-i urâți, nu-i bateți, nu-i injurați. Dar nu acceptati să vă calce în picioare valorile și principiile.

E dreptul vostu să vă apărați valorile”

Nicu Zara ( român rezident în Canada ).

PS. De aceea în România, referendumul pentru familia tradițională va avea un rol vital. Trebuie să arătăm Lumii că pe aici , “curcubeul ” nu va trece. Sunt 3 000 000 de români care au spus DA , familiei tradiționale ; dar lucru acesta trebuie întărit şi prin o participare masivă la referendumul pentru FAMILIA NORMALĂ, bazată numai pe uniunea dintre bărbat şi femeie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *