Selectați pagina

Guvernul român vrea să impună DOSAR ELECTRONIC obligatoriu pentru TOŢI cetăţenii

Guvernul român vrea să impună DOSAR ELECTRONIC obligatoriu pentru TOŢI cetăţenii

Guvernul are pe ordinea de zi un proiect care vizează completarea legii sănătăţii în sensul reglementării dosarului electronic de sănătate, instrument înfiinţat acum mai bine de cinci ani, dar care nu funcţionează în parametri normali nici astăzi, scrie capital.ro

Noua lege prevede faptul că dosarul electronic de sănătate conţine date şi informaţii clinice, biologice, diagnostice şi terapeutice, personalizate, acumulate pe tot parcursul vieţii pacienţilor.

Acesta se constituie, fără consimţământul pacientului, cu ocazia transmiterii primului document medical al pacientului în Dosarul Electronic de Sănătate (DES) de către medicii care îşi desfăşoară activitatea în cabinete medicale ambulatorii ale medicilor de familie, centre de diagnostic şi tratament, centre medicale, centre de sănătate, laboratoare, precum şi prin alte unităţi sanitare publice şi private; plus unităţi sanitare publice şi private cu paturi.

Pentru pacienţii care refuză în mod expres utilizarea dosarului electronic de sănătate, toate datele existente în dosarul electronic de sănătate al pacientului, precum şi datele ce se colectează ulterior refuzului exprimat, se anonimizează, astfel încât pacientul respectiv să nu poată fi identificat în DES, datele fiind utilizate în scopuri de  arhivare în interes public, în scopuri de cercetare ştiinţifică sau istorică ori în scopuri statistice.

Prin anonimizare se înţelege adoptarea unor măsuri de natură tehnică şi organizatorică care să asigure neatribuirea datelor cu caracter personal unor persoane fizice identificate sau identificabile.

Transmiterea datelor şi informaţiilor medicale către sistemul DES este obligatorie pentru toţi furnizorii de servicii medicale. Nerespectarea constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment scris în cazul faptei săvârşite pentru prima oară şi amendă de la 3% la 5% din contravaloarea serviciilor medicale prestate şi netransmise în DES, calculate la nivelul fiecărei luni, în cazul faptelor săvârşite ulterior.

Nerespectarea de către unităţile sanitare cu paturi, care nu se află în relaţie contractuală cu o casă de asigurări de sănătate, a acestei obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 0,5% din contravaloarea serviciilor medicale prestate neînregistrate, calculate la nivelul fiecărei luni, în cazul faptei săvârşite pentru prima oară şi amendă de la 1% la 3% din contravaloarea serviciilor medicale prestate şi netransmise în DES , calculate la nivelul fiecărei luni, în cazul faptelor săvârşite ulterior.

Dacă faptele sunt săvârşite timp de patru ori, pe lângă sancţiunea amenzii se aplică şi sancţiunea complementară a suspendării autorizaţiei sanitare de funcţionare pentru o perioadă de 6 luni.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: