Selectați pagina

Guvernul afgan începe distribuirea cărţilor de identitate electronice

Guvernul afgan începe distribuirea cărţilor de identitate electronice

Guvernul afgan a anunţat miercuri că va începe în scurt timp distribuirea de cărţi de identitate electronice, un proiect iniţiat în 2010, dar întârziat din cauza disputelor legate de menţionarea etniei, transmite DPA, conform agerpres.

Noile cărţi de identitate, denumite ‘E-Tazkeras’, vor fi echipate cu un cip cu date biometrice, iar posesorul va fi identificat atât ca naţionalitate, cât şi ca etnie, a comunicat Humayun Muhtat, şeful acestui proiect, într-o conferinţă de presă la Kabul.

Implementarea cărţilor de identitate electronice, prevăzută iniţial în 2010, a fost întârziată din cauza problemelor legate de identificarea etniei. Reprezentanţi ai comunităţii paştune se temeau că indicarea etniei unui cetăţean ar putea scoate la iveală că această populaţie nu este atât de numeroasă pe cât se consideră, în timp ce alte etnii invocau frica de discriminare.

Cărţile de identitate electronice, care le vor înlocui pe cele pe suport de hârtie, sunt considerate un instrument vital pentru reducerea corupţiei şi a fraudelor electorale.

Afganistanul ar urma să organizeze în acest an alegeri parlamentare, îndelung amânate, însă data nu a fost stabilită deocamdată.

Într-o primă fază, care va începe peste patru-şase săptămâni şi va dura şase luni, vor fi distribuite 500.000 de cărţi de identitate electronice la Kabul şi într-una din provincii, precum şi la una din ambasadele afgane, a precizat Muhtat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке