Selectați pagina

Guvernul a propus noi soluții și măsuri pentru securitatea și protecția copiilor

Guvernul a propus noi soluții și măsuri pentru securitatea și protecția copiilor

guvernPrim-ministrul Pavel Filip a prezidat şedinţa Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copiilor (CNPDC), la care au participat reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare: UNICEF, USAID, Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova, Agenţia Elveţiană pentru Cooperare şi Dezvoltare, precum şi ai mai multor ONG-uri din domeniu, a relatat agenției MOLDPRES Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.

Premierul a mulţumit partenerilor de dezvoltare pentru asistenţa continuă acordată Executivului în implementarea politicilor orientate spre protecţia şi promovarea drepturilor copilului, combaterea sărăciei şi excluziunii sociale a copiilor. „Protecţia şi promovarea drepturilor copiilor este o prioritate a Guvernului. Îmi exprim convingerea că CNPCD-ul va fi factorul stimulator în procesul de dezvoltare, actualizare  şi implementare a politicilor cu impact pentru  copii. De altfel, în colaborare cu partenerii de dezvoltare şi de dialog social va fi asigurata monitorizarea implementării politicilor în interesul suprem al copilului,” a menţionat Pavel Filip.

Participanții la ședință au discutat subiecte ce ţin de înregistrarea naşterii copilului, protecţia socială şi medicală a nou-născuţilor, serviciile de intervenţie timpurie la copii. În context, Premierul a dispus  efectuarea unei analize pentru identificarea copiilor nedocumentaţi, asigurarea interoperabilităţii datelor autorităţilor abilitate,  revizuirea cadrului normativ cu privire la costurile perfectării certificatului de naștere a copiilor, cetăţeni ai Republicii Moldova, născuţi peste hotarele ţării.

O atenţie sporită a fost acordată siguranţei copiilor în mediul online. În acest context, Premierul Pavel Filip a solicitat Ministerului Educaţiei să includă în programele şcolare subiecte orientate spre dezvoltarea competenţelor privind siguranţa în mediul online ca materie obligatorie și a dispus elaborarea unui Plan de acţiuni pentru promovarea siguranţei online a copiilor. Documentul va prevedea activităţi de informare a părinţilor privind riscurile respective, crearea unor soft-uri pentru filtrarea informaţiei cu tentă pornografică, precum şi îmbunătăţirea asistenţei acordate copiilor acostaţi sau abuzaţi prin Internet. Totodată, Ministerul Afacerilor Interne va asigura aplicarea prevederilor internaţionale şi aquisului comunitar în materie de combatere a abuzului şi exploatării sexuale a copiilor şi aplicarea unor pedepse mai aspre  pentru comiterea  infracţiunilor în mediul online.

Membrii Consiliului au mai examinat demersul public din partea ONG-urilor cu privire la deficienţele în implementarea Strategiei Protecţiei Copilului 2014-2020 în condiţiile descentralizării, diferenţelor de capacităţi şi resurse la nivel local. În acest context, Premierul a solicitat urgentarea prezentării pentru examinare şi aprobare în şedinţă de Guvern a Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei.

În cursul şedinţei CNPDC, a mai fost discutat şi aprobat Panul de acţiuni pe anul 2016 cu privire la soluţionarea unor probleme din domeniul educaţiei. Documentul include măsuri urgente, orientate spre îmbunătăţirea accesului la educaţie, asigurarea unei alimentaţii corecte, combaterea abandonului şi absenteismului şcolar, asigurarea cu cadre didactice competente, administrarea eficientă a şcolilor de circumscripţie, transportarea copiilor.

Sursa: moldpres.md

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *