Selectați pagina

Grupul Bilderberg, reuniune cu uşile închise în Alpi

Grupul Bilderberg, reuniune cu uşile închise în Alpi

grupul-bilderberg_alpiCei mai influenţi oameni ai planetei se întîlnesc la summit exclusivist al grupului Bilderberg. Întîlnirea are loc la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din alpii austrieci. Zona este controlată de poliţişti înarmaţi şi supravegheată cu elicoptere militare. Peste 140 de personalităţi participă la întîlnire.

Întîlnirea este secretă, iar accesul presei este interzis. Criticii acuză faptul că presei nu îi este permis accesul, lucru care ridică suspiciuni şi le permite să îi acuze pe organizatori de neonestitate. De partea cealaltă, organizatorii spun că de la ultima întîlnire au luat hotărîrea să interzică accesul presei pentru ca invitaţii să poată discuta liber subiectele fiebinţi ale agendei.

Toţi cei care vor aştepta o conferinţă de presă ori declaraţii ulterioare vor fi dezamăgiţi. “Nu va fi o agendă detaliată, nici propuneri de rezoluţii, nici voturi nu vor fi luate şi nici declaraţii politice nu vor fi făcute”, scrie website-ul grupului Bilderberg.  “Mulţumită naturii private a acestei conferinţe, participanţii nu sunt legaţi de convenţiile birourilor lor sau de poziţia lor. Astfel ei pot avea timp să asculte, să reflecteze şi să îşi contureze o perspectivă.” mai scrie pe site-ul grupului.

Cele peste 140 de personalităţi din lumea politică, financiară, academică sau de business vor discuta probleme legate de securitatea cibernetică, armele chimice, Rusia, Iran, Grecia, Nato şi inteligenţa artificială. Pe agendă mai este trecut şi un subiect intitulat “ameninţări”. Printre cei chemaţi la reuniunea care a început joi se află personalităţi precum ministrul de finanţe al Marii Britanii, George Osborne, premierul Olandei Mark Rutte şi personalităţi importante din media, chiar şi alteţe regale precum prinţesa Beatrix a Olandei.

De asemenea, la întîlnirea extrem de bine păzită mai participă şi fostul şef al CIA David Petraeus, soldatul de top John Allen, acum delegatul prezidenţial pentru coaliţia împotriva mitanţilor Statului Islamic, fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jose M. Barroso, directorul executiv al Google, Eric Schmidt, dar şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Astfel, securitatea în zonă, în vestul Austriei, este foarte ridicată. Poliţia îi opreşte toţi cei care nu sunt invitaţi, iar amenzile sunt usturătoare: în jur de 500 de euro. Lista invitaţilor a fost publicată pe site-ul organizaţiei.

Grupul poliţistilor care păzesc zona a fost suplimentat cu peste 2100 de agenţi. Asta în contextul în care mai mulţi protestatari plănuiesc o manifestaţie sîmbătă, iar singurul drum care duce la hotel este blocat. “Un radar special de mică altitudine este pe poziţie, iar elicopterele Kiowa dotate cu mitraliere survolează întreaga zonă” scrie publicaţia Kronen-Zeitung citînd surse din armată.

SURSA: antena3.ro

1 Comentariu

  1. Ecaterina Teodoroiu

    MINT CU NERUȘINARE. Niciodată jidanii nu au acceptat presa la întâlnirile lor și nu este prima și nici ultima oară când presa este fugărită de mercenari.

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: