Selectați pagina

Grecii salută decizia Marii Britanii de a părăsi UE

Grecii salută decizia Marii Britanii de a părăsi UE

brexitSe anunță vremuri tulburi pentru Uniunea Europeană. Britanicii au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană în referendumul istoric. 51,9% din totalul britanicilor votanți au optat pentru ieșirea din UE, iar 48,1% au votat pentru rămânerea în blocul comunitar, arată rezultatele finale anunțate după încheierea numărătorii sufragiilor.

Dacă anul trecut Grecia a fost salvată cu mari eforturi financiare, acum Marea Britanie a ales prin vot să părăsească această construcție anevoioasă.

Grecii suportă acum austeritățile impuse de UE, FMI și bănci, dar salută decizia englezilor de a pleca din Uniune, scrie News republic. Ei consideră că Europa a primit o palmă care trebuie să o trezească la realitate, birocrația de la Bruxelles pierzând contactul cu oamenii obișnuiți.

“Este un lucru bun, se va micșora puterea economica a Germaniei. Și alte țări vor urma această cale. Marea Britanie va fi bine, își va decide singură soarta și politica economică”, spune Christos Peppas, 48 de ani, care lucrează la Banca Centrală a Greciei.

Anul trecut grecii au organizat un referendum, dar fără rezultatul pe care l-a obținut Marea Britanie. Cu mari probleme financiare, premierul grec Alexis Tsipras a cedat și a acceptat un plan de salvare cu creditorii în condiții extrem de dure.

Nigel Farage, liderul Partidului Independenței din Marea Britanie, a declarat că referendumul din Grecia din 2015 a fost începutul sfârșitului pentru UE.

“Europa nu are un viitor”, a declarat George Fountas, 36 de ani, un conducător auto. “La un moment dat, ar trebui să facem același lucru. Desigur, Marea Britanie nu are criza noastră, lucrurile sunt diferite.”

“Aș vrea să avem curajul englezilor”, a declarat bijutierul Stavros Karidis, 53 de ani.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *