Selectați pagina

Google dată în judecată pentru discriminarea bărbaţilor albi “conservatori”

Google dată în judecată pentru discriminarea bărbaţilor albi “conservatori”

Un inginer concediat de compania Google pentru că a scris o notă despre diferenţele dintre bărbaţii şi femeile care lucrează în domeniul tehnologiei dă în judecată firma, citând discriminarea sa ,,sistematică” împotriva bărbaţilor albi conservatori.

James Damore şi alt fost angajat al Google, David Gudeman, sunt reprezentaţi de Harmeet Dhillon. Dosarul lor a fost depus la Tribunalul Superior din Santa Clara pe 8 ianuarie. Dosarul de 161 pagini afirmă că în timp ce reclamanţii lucrau pentru companie, Google i-a discriminat din cauza ,,poziţiilor lor conservatoare sesizate”, a ,,sexului lor masculin” şi/sau a ,,rasei lor caucaziene”.

Se afirmă că Google foloseşte ,,cote de angajare ilegale pentru a completa procentele dorite de femei şi candidaţi din minorităţile favorizate, şi îi ocărăşte făţiş pe managerii unităţilor de afaceri care nu reuşesc să respecte procentele – în timp, denigrând pe faţă angajaţii bărbaţi şi de rasă albă ca fiind mai puţin favorizaţi decât alţii”.

De asemenea, procesul susţine că ,,prezenţa numerică a femeilor ridicată în slăvi la Google” a fost întemeiată ,,exclusiv pe sexul lor”, în timp ce ,,prezenţa celor de rasă albă şi a bărbaţilor a fost batjocorită cu ‘huiduieli’ în timpul întrunirilor săptămânale ale companiei”. Se afirmă că Damore, Gudeman şi alţi angajaţi ai companiei Google au fost ,,ostracizaţi, defăimaţi şi pedepsiţi pentru vederile lor politice neconforme cu linia şi pentru păcatul lor suplimentar al circumstanţelor naşterii lor de a fi de rasă albă şi/sau bărbaţi”.

Damore a devenit celebru când un document despre diversitate, pe care l-a scris în iulie 2017 pentru o dezbatere internă a conducerii companiei Google, a fost publicat pe site-ul de ştiri din domeniul tehnologiei Gizmodo. Documentul lui Damore critica lipsa de diversitate în domeniul ideilor politice permise la Google şi oferea explicaţii pentru faptul că în domeniul tehnologiei nu există ,,egalitate de gen”. De exemplu, el sugera că mai puţine femei decât bărbaţi sunt interesate de acest domeniu, şi scria că este împotriva ,,aranjării sociale arbitrare a domeniului tehnologic doar pentru a lăuda procentele egale de bărbaţi şi femei”.

În august, după ce a fost criticat considerabil de personalul de la Google şi de presă, Damore a fost concediat. El lucra pentru Google din decembrie 2013.

Gudeman a fost angajatul companiei Google vreme de 3 ani înainte de a fi concediat în decembrie 2016 pentru remarci pe care le-a făcut unui coleg musulman. Potrivit procesului, colegul se plânsese că a fost urmărit de FBI pentru că era musulman. În timp ce analiza plângerile colegului, Gudeman a sugerat că ,,FBI-ul ar fi putut găsi ceva interesant” în călătoria recentă a colegului său în Pakistan. Un al treilea coleg a raportat conversaţia care a avut loc online la departamentul de personal al companiei. Google i-a spus lui Gudeman că l-a acuzat pe colegul său musulman de terorism şi l-a concediat.

Dosarul cuprinde aproape 100 de pagini de înregistrări ale comunicaţiilor interne de la Google, în care angajaţii discutau chestiuni controversate. Cel puţin un manager păstra, după cum se crede, o ,,listă neagră” a angajaţilor cu care nu ar lucra din cauza poziţiilor lor conservatoare.

Procesul afirmă de asemenea că firma Google are o listă neagră a conservatorilor cărora li se interzice să viziteze sediul său principal. Bloggerul conservator Craig Yarvin a fost dat afară din campusul Google, după ce a declanşat o ,,alarmă silenţioasă” în timp ce lua masa acolo. Printre alţi conservatori evident nedoriţi la Google se numără scriitorul Theodore Beale şi Alex Jones, autorul site-ului InfoWars.

Google a fost acuzat de părtinire de stânga în modul în care prezintă informaţia motorul său de căutare. După ce Damore a fost concediat, jurnalistul Tucker Carlson, de la Fox News, a susţinut că Google şi alţi uriaşi din domeniul tehnologiei ar trebui să fie reglementaţi ca şi cum ar fi companii de utilitate publică.

,,Google este cea mai puternică firmă din istoria lumii”, a spus Carlson. ,,Este portalul prin care curge majoritatea informaţiei noastre. Aceasta înseamnă că dacă Google nu este integră, nici înţelegerea noastră despre lume nu este corectă. Google controlează realitatea la un nivel fără precedent. Google a arătat deja o dorinţă tulburătoare de a altera realitatea în scopuri ideologice”.

,,Până când au fost daţi în judecată în 2008, conducătorii companiei Google au refuzat să permită rularea pe platformele sale a reclamelor anti-avort, cu toate că permitea în mod liber rularea reclamelor pro-avort. Dimpotrivă, Google trece adeseori pe liste negre anumite site-uri pentru că găzduiesc reclame care le refuză lor surse de câştig. Recent, YouTube deţinut de Google a introdus proceduri de a tăia venitul pentru ‘conţinut ofensator’. Ce este ofensator ? Cine decide ?”, a continuat Carlson.

 

Sursa: www.lifesitenews.com, 10 ianuarie 2018, Google sued for discrimination against ‘conservative’ white males

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *