Selectați pagina

Gheron Iosif Isihastul – Învățături despre rugăciunea minții

Gheron Iosif Isihastul – Învățături despre rugăciunea minții

Când am venit eu la Sfântul Munte am căutat dintru început pe pustnicii care lucrau rugăciunea.

Pe atunci – acum patruzeci de ani – erau mulți care aveau viață înlăuntrul lor. Oameni ai virtuții. Bătrânei plini de zile. Dintre aceștia ne alegeam duhovnicul și pe ei îi aveam îndrumători.
A lucra rugăciunea minții înseamnă a te sili pe tine însuți să spui continuu rugăciunea cu gura. Fără întrerupere. La început repede; să nu aibă timp mintea să nască gânduri trecătoare. Să ai atenția concentrată numai asupra cuvintelor: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă. După mult timp se obișnuiește mintea și o spune de la sine. Și te îndulcești de ea ca și când ai avea miere în gură. Și dorești să o spui mereu (să o tot spui). Dacă o lași, îți pare foarte rău.

Când mintea ajunge să se obișnuiască și să se umple – să o învețe bine –, atunci o trimite și în inimă. Pentru că mintea este cea care hrănește sufletul. Lucrarea minții este aceea de a coborî în inimă tot ceea ce vede sau aude, fie bun, fie rău, deoarece în inimă este centrul puterii spirituale și trupești a omului, este tronul minții. Deci, când cel care se roagă își păzește mintea să nu-și imagineze nimic și este atent numai la cerințele rugăciunii, atunci respirând ușor, cu oarecare efort și voinţă, o coboară în inimă și o ține înlăuntru și spune cu ritm rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă. La început spune de câteva ori rugăciunea și respiră o dată. După aceea, când mintea se obișnuiește să stea in inimă, spune la fiecare respirație o dată rugăciunea: Doamne Iisuse Hristoase inspirând, și: miluiește-mă expirând. Aceasta se face până când harul dumnezeiesc va umbri și va lucra în suflet. După aceasta, totul este contemplație (vedere duhovnicească).

Rugăciunea se spune peste tot; stând jos sau în picioare, culcat în pat sau mergând. „Neîncetat rugați-vă, dați mulțumire pentru toate”, spune Apostolul. Nu numai înainte de culcare trebuie să te rogi. Este nevoie de multă strădanie. Când obosești, așază-te. Apoi iarăși ridică-te. Să nu te ia somnul. Toate acestea se numesc „lucrare”. Tu arăți lui Dumnezeu voința ta. Apoi totul depinde de Acesta, dacă îți va da sau nu. Dumnezeu este începutul și sfârșitul. Harul Lui lucrează totul. El este puterea mobilizatoare. Iar cum se întamplă aceasta, cum lucrează iubirea, știi. Trebuie să păzești poruncile. Când te scoli noaptea și te rogi, când vezi un bolnav și îți este milă de el, când vezi pe văduvă sau pe orfan, pe bătrân și ai milă de ei, ajutându-i, atunci te iubește Dumnezeu. Mai întâi Acela te iubește și îți reașază harul Său. Apoi noi dăruim din ale Sale: „ale Tale dintru ale Tale”. Dacă voiești să-L găsești numai prin rugăciune, să nu scoți nici o răsuflare fără rugăciune. Să fii atent numai să nu primești nici un fel de năluciri. Deoarece Dumnezeu este fără formă de închipuit, fără culoare. Este mai presus de orice închipuire. Nu putem să-L comparăm cu nimic. Este prezent ca o dulce și abia perceptibilă suflare în cugetele noastre. Starea de reculegere, de pătrundere vine când te gândești la cât de mult L-ai supărat pe Dumnezeu. Care este atât de milostiv, atât de plin de iubire. Care S-a răstignit și toate le-a îndurat pentru noi. Toate acestea și multe altele câte a suferit Domnul, dacă te gândești la El, îți vor aduce starea de reculegere duhovnicească.
Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, Vechea și Noua Romă. De la Tradiția ortodoxă la tradițiile Apusului, traducere din limba neogreacă de Protosinghel Teofan Munteanu, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 305-307

Urmăritori / Pingbacks

  1. Învățături despre rugăciunea minții | ganduri din ortodoxie - […] Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, Vechea și Noua Romă. De la Tradiția ortodoxă la tradițiile Apusului, traducere din limba neogreacă…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *