Selectați pagina

Fraţii cei mincinoşi aduc tulburare în rândurile creștinilor. Aceștia sunt ispita cea mare a neamului celui de pe urma

Fraţii cei mincinoşi aduc tulburare în rândurile creștinilor. Aceștia sunt ispita cea mare a neamului celui de pe urma

În Pateric scrie că Sfinții Părinți ai Schitului au profețit despre neamul cel de pe urmă.

A întrebat unul: Ce lucrăm noi? Și răspunzând unul dintre dânșii, Marele Ava Ishirion a zis: noi am lucrat poruncile lui Dumnezeu. Și iarăși întrebând a zis: cei de după noi ce vor face oare? Și a zis: vor face numai pe jumătate din cât am lucrat noi. Dar cei de după dânșii ce vor face? Și a zis: neamul acela nu va putea face nimic; ci le va veni ispită și cei care se vor afla încercați în vremea aceea vor fi mai mari decât noi și decât părinții noștri.

Ce ispită înfricoșătoare va fi oare, să se arate lămuriți cu toate că nu vor avea nici o lucrare și vor fi mai mari decât pustnicii cei mai minunați? Ispita neamului celui de pe urma a și sosit, mai grozav acum, cu apropierea venirii lui Antihrist încât ameninţă să-i piardă pe cei aleși.
Și nu-i atât de periculoasă ispita care vine de la vrăjmașii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pământești sau de la cei destrăbălați care nu pot ușor să-i vatăme pe creștini.

Pericolul vine de la frații cei mincinoși, care sunt dușmani ascunși cu atât mai periculoși, cu cât cred că ei sunt fraţi curați. Predică și ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată și prefăcută după placul lumii acesteia și a stăpânitorului acestei lumi.
Predica lor e ca o hrana prielnică care a început să se strice și în loc să hrănească, otrăvește pe cei care o mănâncă. Ei aduc tulburare în rândurile creștinilor. Aceștia sunt ispita cea mare a neamului celui de pe urma. Despre ei a profețit Domnul ca vor fi în veacul cel de apoi. “Mulți vor veni întru numele Meu și pe mulți vor înșela.”(Matei cap. 5)

Vorbesc și frații mincinoși de Sfânta și Preadulcea Ortodoxie; de dragoste, de curăție, de fapta bună, de smerenie și de virtute, și ajută obștile creștinești. Cât de greu va fi pentru ortodocșii cei curați și simpli să înțeleagă pe cine au înaintea lor. Cât este de ușor să fie atrași de ideile lor cele «filosofice» și să îi creadă. Dacă răscolește cineva adânc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numește „OM”. [umanismul –n. ed.] (tradusă din grecește).

De multe ori înșeală răutatea, prefăcându-se în chipul faptei bune. După cum a spus și Sfântul Dorothei: „Nici o răutate și nici unul dintre eresuri, nici însuși diavolul nu poate să înșele pe cineva, numai dacă se preface în chipul faptei bune. „După cum și Sf. Apostol zice că însuși diavolul se închipuie în înger luminat. Neghină numește Sfântul Vasile cel Mare pe ereticii care strică învățăturile Domnului și amestecându-se ei cu trupul cel sănătos al Bisericii ca, fiind neobservați, să facă vătămare.

Sfântul Ioan Iacob Romanul
„După roadele lor îi veți cunoaște.” (sf ev Matei).

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *