Selectați pagina

Franța anunță că va începe închiderea de moschei

Franța anunță că va începe închiderea de moschei

musulmaniUn proiect de hotărâre pentru disoluţia moscheilor radicale va fi studiată în consiliul miniştrilor, a anunţat duminică ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve, la două zile după atentatele din Paris şi instituirea stării de urgenţă, potrivit AFP.

‘Starea de urgenţă este voinţa de a putea proceda într-un mod ferm şi hotărât la expulzarea celor care trebuie să fie expulzaţi pentru că predică ura în Franţa, fie că ei au fost angajaţi sau sunt suspectaţi de angajare în acţiuni cu caracter terorist’, a declarat ministrul canalului de televiziune France 2.

‘Aceasta înseamnă, de asemenea, am angajat demersuri şi va exista o deliberare în acest sens în consiliul miniştrilor, dizolvarea moscheilor în care unii actori lansează apeluri şi proferează ura. Totul trebuie pus în aplicare cu cea mai mare fermitate’, a continuat el.

Bernard Cazeneuve a amintit, de asemenea, ‘creşterea foarte semnificativă a mijloacelor’ serviciilor de informaţii chiar înaintea atentatelor de vineri, cu ‘1.500 de posturi create’, ‘aproape 233 de milioane de euro investite’ şi ‘noi dispoziţii legislative’.

‘Întrebarea care se pune este dacă, în contextul războiului în care trăim, trebuie să mergem mai departe de aceasta. Răspunsul a fost dat de preşedinte şi de primul ministru: da, trebuie. Starea de urgenţă acordă mijloace: consemnarea la domiciliu, percheziţii. Toate aceste mijloace vor fi pe deplin utilizate’, a adăugat el.

‘Oricare ar fi precauţiile pe care le luăm în faţa barbarilor care au declarat război, riscul zero nu există’, a amintit ministrul, asigurând că ‘acest război va fi câştigat de Republica Franceză, prin democraţie, prin valorile pe care le promovăm şi prin fermitatea pe care o acordăm acţiunii noastre’.

El a cerut francezilor ‘să continue să trăiască’, ‘pentru că ceea ce teroriştii vor să ne impună prin spaimă este refuzul de a trăi aşa cum am făcut-o până în prezent cu modelul nostru de civilizaţie, iubirea noastră de libertate, de cultură, de a trăi împreună’.

Sursa: AGERPRES

1 Comentariu

  1. Radu Humor

    ‘acest război va fi câştigat de Republica Franceză, prin democraţie, prin valorile pe care le promovăm şi prin fermitatea pe care o acordăm acţiunii noastre’.
    Mda !
    Curată democraţie, să începi a le închide lăcaşele de cult, după ce ai zbierat peste tot că asiguri libertatea de gândire. Inclusiv religioasă !
    Franţa păşeşte pe un drum fără întoarcere, destrăbălarea şi corupţia, dar mau ales iudeomasoneria, nu duc la nimic bun !

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *