Selectați pagina

Fiscul anunță că a identificat 1 760 de cetățeni ai R. Moldova care pe parcursul anului 2018 au obținut venituri de peste un milion de lei

Fiscul anunță că a identificat 1 760 de cetățeni ai R. Moldova care pe parcursul anului 2018 au obținut venituri de peste un milion de lei

Cel mai bogat cetățean din R. Moldova a avut, pe parcursul anului trecut, venituri de 83,25 de milioane de lei sau peste patru milioane de euro.

Serviciul Fiscal de Stat anunță că a identificat 1 760 de cetățeni ai R. Moldova care pe parcursul anului 2018 au obținut venituri de peste un milion de lei.

Venitul total obținut de aceste persoane a fost de 6, 14 miliarde de lei, iar impozitul achitat la buget s-a ridicat la 479,71 de milioane de lei.

Cei mai mulți milionari sunt înregistrați în municipiul Chișinău – 1 384.

Totodată, cel mai tânăr milionar din R. Moldova are 21 de ani, iar cel mai vârstnică – 90 de ani.

În total, Serviciul Fiscal de Stat a recepționat în anul trecut 320 515 declarații cu privire la impozitul pe venit depuse de persoanele fizice, ceea ce este cu 110 065 de declarații mai mult comparativ cu anul 2017.

Suma veniturilor obținute de persoanele fizice pe parcursul anului 2018 constituie cifra de 59,58 de miliarde de lei, iar impozitul pe venit achitat la buget este de 4,53 de miliarde de lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: