Selectați pagina

În ce hal au ajuns școlile din Marea Britanie! O fetiţa de 10 ani suspendată de la şcoală pentru că nu a participat la ora de educaţie LGBT

În ce hal au ajuns școlile din Marea Britanie! O fetiţa de 10 ani suspendată de la şcoală pentru că nu a participat la ora de educaţie LGBT

O elevă de 10 ani de la o școală din Marea Britanie a fost suspendată de la cursuri pentru o săptămână, deoarece a cerut permisiunea să absenteze de la lecțiile de ideologie LGBTQ, dedicate „pride month” (luna mândriei -luna iunie a fost confiscată de activiștii LGBTQ, la fel ca și culorile curcubeului, pentru a se făli cu orientarea lor sexuală prin organizarea de parade și alte manifestări care depășesc cu mult limita decenței și bunului simț, prin care sunt promovate și propagate în mod agresiv ideologia și stilul de viață LGBT).

„Înainte ca toată lumea să afle ce înseamnă LGBT, toți știau cărui gen aparțin, dar acum toată lumea este confuză și spun că sunt bisexuali sau transsexuali, deoarece sunt confuzi. Înainte toți erau foarte siguri cine sunt, dar acum nu mai sunt. Aceasta îi afectează și pe alți copii pentru că își pierd încrederea în sine și se întreabă de ce sunt această persoană și de ce nu ar putea să fie altcineva. Înainte ca toate acestea să se întâmple, oamenii știau cine sunt. Acum copiii se confruntă cu problema alegerii genului încă de la vărsta de 4 ani.”

Ați credcă acestea sunt cuvintele unui psiholog sau sociolog, însă este declarația lui Kaysey, o fetiță de numai 10 ani, foarte precoce, care a reușit în numai cîteva fraze să sintetizeze dezastrul, haosul și confuzia produse de extrem de nociva ideologie LGBT în rândul societății, și mai ales în ceea ce îi privește pe copii și adolescenți. Pe motivele prezentate mai sus Kaysey a avut curajul de a refuza să participe la orele de ideologie LGBT, iar pentru aceasta a fost pedepsită, împreună cu Farrell, colegul ei de bancă.

Poate că era nevoie de un semnal de alarmă tras de către un copil de numai 10 ani, pentru ca populația și în special autoritățile din Marea Britanie, dar și din alte țări considerate „modele ale democrației” cum ar fi SUA și Canada, să se trezească și să vadă realitatea. Kaysey este precum copilul din basmul lui Andersen „Hainele cele noi ale împăratului”. Atunci când împăratul se plimba țanțoș în fața norodului, fiind convins că poartă cele mai frumoase haine din lume, dar în realitate era gol, poporul și sfetnicii îl aclamau și se întreceau în a-i lăuda veștmintele, până când un copil din mulțime a spus că împăratul nu are haine și atunci toți au văzut că de fapt împăratul umbla dezbrăcat. De ce copilul a observat primul adevărul, deoarece acesta era un suflet curat, nepervertit. De aceea instaurarea prin legi și politici aberante, contra naturii și bunului simț, a dictaturii de gen în toate sferele sociale, dar cu cele mai devastatoare efecte în domeniul educației, urmărește tocmai pervertirea gândirii curate a copiilor, pentru ca aceștia să nu mai discearnă adevărul și să poate fi manipulați cu ușurință.

Termenul „dictatură” nu este deloc forțat. Cazul lui Kaysey fiind una din miile de dovezi ale abuzurilor comise în numele ideologie de gen în Marea Britanie, Canada și SUA, dar și în alte state occidentale.

Studenți dați afară de la cursuri și sancționați pentru că au îndrăznit să rostescă adevăruri banale că nu există în natură decât două genuri, numeroase persoane anchetate de poliție, unele condamnate la amenzi sau chiar închisoare pentru că s-au exprimat contra ideologiei LGBTQ pe rețele de socializare sau pur și simplu au râs pe stradă de un travestit, părinți obligați sub amenințarea închisorii să accepte în programa școlară a copiilor lor, chiar de la vârste de 4-5 ani, lecții de îndoctrinare cu ideologia LGBT, care produc efectele menționate de Kaysey, sancționarea cadrelor didactice, mergând până la concediere, care nu sunt de acord cu introducerea ideologiei LGBT în școli, obligarea școlilor să participe la manifestările de promovare a stilului de viață LGBT prin arborarea drapelului în culorile curcubeului în „luna mândriei” și trimiterea elevilor să participe la parade deșănțate, iar lista se poate întinde pe multe pagini.

Cei care își pot aminti de dictatura comunistă știu ce ar fi însemnat ca un elev de să spună că nu dorește să participe la orele de educație politică. Evident ar fi fost sancționat la fel cum s-a întâmplat și în cazul lui Kaysey. Modul în care s-au petrecut lucrurile ne arată monștrii pe care i-a creat ideologia LGBT, cărora părinții sunt nevoiți să le încredințeze copiii pentru a-i educa.

Pe 20 iunie, Farrell și Kaysey i-au cerut permisiunea profesorului suplinitor, specializat în materia de educație LGBT, să nu participe la oră, după ce acesta le dăduse pentru colorat niște materiale LGBT. Profesorul a refuzat, spunând că lecția face parte din curricula obligatorie.

După oră profesorul l-a acuzat pe Farrell că ar fi utilizat un limbaj homofob, jignitor la adresa LGBT, fapt negat de elev. Acesta a spus doar că nu poate accepta LGBT, deoarece nu îi permite religia (catolică). Profesorul i-a întrebat dacă își doresc ca cei care sunt LGBT să moară, iar copiii au răspuns că nu.

Susan Papas, directoarea Școlii Primare „Heavers Farmer” din Croydon, South London, unde s-a petrecut incidentul, a țipat la cei doi copii în fața clasei spunându-le că „sunt o dezamăgire pentru școală” și cerându-le socoteală pentru faptul că au îndrăznit să afirme că „doresc moartea persoanelor LGBT”. Copiii au negat acest lucru, dar în zadar, directoarea nu a putu fi convinsă. Kaysey spune că a fost ținută în detenție 5 ore.

Declarațiile suplinitorului și directoarei școlii se contrazic cu cele ale copiilor, însă ceilalți elevi din clasă confirmă cele susținute de colegii lor. Părinții celor doi copii au depus plângere la autoritatea școlară împotriva directoare școlii.

Cazul prezentat ne arată că, deși pretinde că are ca principiu de bază toleranța, ideologia LGBT este un exemplu al intoleranței. Pentru simplul fapt de a avea altă opinie care contravine  „dogmelor” ideologice LGBT, 2 elevi de 10 ani au fost agresați verbal de directoarea școlii în fața clasei, puși în detenție și eliminați pentru o săptămână din școală. Aceasta nu are nicio legătură cu toleranța, ci mai degrabă se potrivește cu următorul citat: „Ideile sunt mult mai puternice decât armele. Nu le permitem duşmanilor noştri să aibă arme, de ce le-am permite să aibă idei?” Acesta aparține lui V.I. Ulianov, mai cunoscut în istorie ca Vladimir Ilici Lenin.

Cum s-a ajuns aici? Cum s-a creat acest monstru? Prin indiferența și pasivitatea societății, iar citatul pictorului spaniol Goya „somnul rațiunii naște monștri”  este mai  actual decât oricând. În societățile în care acești monștrii creați de ideologia LGBT au apărut este timpul ca lumea să se trezească, să vadă adevărul asemeni copilui din basmul lui Andersen și să reacționeze până nu va fi prea târziu. În țările unde monștrii ideologiei LGBT nu au apărut încă, însă așteptă să fie treziți, societate nu trebuie să doarmă, ci trebuie să rămână vigilentă.

Sursa: https://www.lifesitenews.com/news/10-year-old-girl-suspended-for-asking-to-be-exempted-from-lgbt-school-lesson

Traducere: Stiri Pentru Viata

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: