Selectați pagina

Fermierii se plâng că au marfă, dar nu au unde o realiza

Fermierii se plâng că au marfă, dar nu au unde o realiza

Produse există, dar nu au unde le realiza. Fermierii spun că sînt nevoiți să-și vîndă marfa la prețuri foarte mici, și nu răscumpără cheltuielile. Fermierii se plîng că statul nu-i susține, iar realizatorii oferă un preț mic, transmite Noi.md.

rosii aruncate la gunoi

Fermierii se plâng că au marfă, dar nu au unde o realiza

Vasile Mîrzenco cultivă roșii și castraveți pe 60 de ari în raionul Strășeni. El spune că, deși recolta este bogată, există un mare risc de a nu-și răscumpăra mijloacele investite.

“Ieri am vândut roșii cu 3 lei și 2,50 la piața angro. Distribuția veniturilor de-a lungul lanțului de la producător la consumator este nedreaptă, iar intermediarii se folosesc de acest lucru”, a spus bărbatul.

Fermierul spune că autoritățile nu oferă nici o soluție. Din cauza lipsei de profit, el intenționează să închidă afacerea.

“Împreună cu partenerul cu care am investit bani în aceste sere, am ajuns la concluzia că în acest an trebuie să ne închidem. Sau vom găsi pe cineva căruia să-i vindem afacerea, sau vom dezasambla serele”, a spus Mîrzenco.

Despre cererea scăzută vorbesc și fermierii care vînd produse la piața angro din capitală. Ei presupun că vor trebui să scape de legumele cultivate: “Le vom arunca, ce să facem? Vom arunca totul”, “Vom hrăni rațele acasă. Vom pune ceva pentru iarnă, iar restul va rămîne să putrezească”.

Unii fermieri își hrănesc deja păsările de curte cu produsele cultivate. În această situație au de cîștigat numai realizatorii. La piața centrală, ei vînd legumele de cinci ori mai scump decît producătorii.

Experții economici spun că această problemă are rezolvare – trebuie deschise cît mai multe piețe pentru producătorii locali.

“Aceasta trebuie să fie o rețea de platforme de comercializare, ca să nu apară un nou monopol, să nu sperie alți producători agricoli. Dar aceasta este o problemă sezonieră atunci cînd există o supraproducție”, a declarat expertul economic Roman Chircă.

Ministerul Agriculturii explică dificultățile de vînzare prin faptul că fermierii nu studiază piața. “Producătorii, de asemenea, trebuie să planifice producția în conformitate cu cererea de pe piață și din timp să planifice prețul produsului”, a declarat Ecaterina Grigorean, șefa Serviciului de presă al Ministerului Agriculturii.

În acest an, fermierii vînd roșiile la prețul de 3 lei pentru un kilogram, iar castraveții – 7 lei/kg.

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *